Timp de peste doua milenii, „Armata de Teracota” a primului împarat al Chinei a pastrat nu doar imaginea unei puteri imperiale extraordinare, ci si urmele aproape invizibile ale oamenilor care au creat-o.
O noua cercetare arheologica sugereaza ca la realizarea miilor de razboinici din lut ars au participat nu numai barbati adulti, ci si femei si copii. Descoperirea, realizata prin analiza amprentelor digitale imprimate accidental în argila umeda, ar putea schimba modul în care întelegem organizarea muncii în China antica.
Participarea femeilor si copiilor
Îngropata în apropierea orasului Xi’an, Armata de Teracota este unul dintre cele mai spectaculoase monumente arheologice ale lumii. Miile de soldati, cai si care de lupta au fost create pentru a-l însoti în viata de apoi pe Qin Shi Huang, primul împarat care a unificat China.
Constructia complexului funerar a început în secolul al III-lea î.Hr., dupa urcarea pe tron a viitorului împarat, pe când acesta avea doar 13 ani. Potrivit credintelor vremii, suveranul avea nevoie de o armata care sa-l apere si dupa moarte.
Monumentul cuprinde peste 8.000 de razboinici în marime naturala, alaturi de sute de cai si care de lupta. Figurile, descoperite începând din 1974, impresioneaza prin expresiile faciale, coafurile si echipamentele militare diferite. Initial, statuile nu aveau culoarea brun-roscata pe care o vedem în prezent. Ele erau pictate în nuante vii, obtinute inclusiv din pigmenti minerali, ceea ce facea ansamblul mult mai spectaculos. Realizarea monumentului a necesitat munca unui numar urias de mestesugari, dar identitatea acestora a ramas în mare parte necunoscuta. Multa vreme, cercetatorii au presupus ca asemenea proiecte imperiale se bazau în principal pe munca barbatilor adulti.
Un studiu publicat în revista stiintifica Journal of Cultural Heritage aduce dovezi care pun sub semnul întrebarii aceasta imagine traditionala. Cercetatorii au examinat 79 de amprente digitale pastrate pe 36 de razboinici de teracota. Urmele au fost descoperite pe bratele, capetele si armurile statuilor, în locuri unde degetele mestesugarilor atinsesera lutul înainte de ardere.
Aceste amprente constituie o marturie directa a contactului dintre lucratori si materialul din care au fost modelate figurile. Pentru a afla cine ar fi putut lasa urmele, oamenii de stiinta au masurat distanta dintre crestele papilare, liniile fine care alcatuiesc desenul unic al amprentelor digitale.
Model de amestec bayesian
Aceasta distanta se modifica odata cu dezvoltarea organismului si prezinta anumite diferente statistice între grupurile de vârsta si între sexe. Problema este ca amprentele femeilor adulte si cele ale copiilor pot avea caracteristici asemanatoare, astfel încât identificarea lor pe baza unei singure masuratori este dificila.
Pentru a depasi aceasta limitare, cercetatorii au utilizat un instrument statistic numit „model de amestec bayesian”. În loc sa atribuie fiecarei amprente, în mod categoric, o anumita vârsta si un anumit sex, metoda examineaza întregul ansamblu de urme si îl compara cu date moderne despre caracteristicile amprentelor umane.
Rezultatele sugereaza ca aproximativ 45% dintre amprente au fost lasate de barbati adulti, aproape 33% de femei adulte, iar 22% de persoane cu vârste sub 15 ani. Cu alte cuvinte, potrivit modelului statistic folosit, mai mult de jumatate dintre urmele analizate ar putea proveni de la femei si copii. Aceasta nu înseamna însa ca femeile si copiii alcatuiau neaparat majoritatea fortei de munca.
Proportiile se refera la amprentele studiate, nu la numarul total al persoanelor care au lucrat la monument. Autorii considera ca rezultatele sunt compatibile cu documente istorice care descriu atelierele controlate de stat din timpul dinastiei Qin, unde persoane de vârste si sexe diferite puteau lucra împreuna.
Copiii ar fi putut îndeplini sarcini auxiliare sau s-ar fi aflat la începutul uceniciei, învatând meseria alaturi de lucratori experimentati. Studiul ofera astfel o perspectiva rara asupra vietii cotidiene din spatele unui monument asociat aproape exclusiv cu puterea militara si autoritatea imperiala.
O uriasa industrie imperiala
Construirea Armatei de Teracota a reprezentat un efort tehnologic si organizatoric extraordinar pentru lumea antica. Arheologii considera ca statuile erau realizate în ateliere specializate, care functionau într-un mod asemanator unor unitati de productie. Anumite componente, precum capetele, bratele si partile de armura, puteau fi modelate separat si apoi asamblate. Alte echipe se ocupau de arderea lutului, de finisaje sau de aplicarea pigmentilor.
Cercetari anterioare au identificat diferente între produsele atelierelor regale, care îsi marcau uneori lucrarile cu simboluri speciale, si cele realizate de olari locali. Amprentele ofera acum o noua categorie de dovezi: nu despre identitatea oficiala a atelierelor, ci despre caracteristicile biologice probabile ale persoanelor care lucrau efectiv argila.
Totusi, autorii subliniaza ca rezultatele trebuie interpretate cu prudenta. Cele 79 de amprente provin dintr-un esantion restrâns, raportat la dimensiunile impresionante ale întregului complex funerar. Ele ar putea reflecta activitatea unui singur atelier sau a unei anumite etape de constructie. În plus, analiza crestelor papilare permite estimari statistice, nu identificarea certa a vârstei sau sexului fiecarui mestesugar.
Pentru a stabili daca participarea femeilor si copiilor era raspândita la nivelul întregului proiect, cercetatorii propun extinderea investigatiilor la statuile din alte gropi funerare si la vestigiile altor ateliere. Complexul din care face parte Armata de Teracota este mult mai vast decât celebrele formatiuni de soldati.
Mausoleul lui Qin Shi Huang a fost conceput ca o reprezentare a lumii imperiale, cu edificii, grajduri si alte structuri destinate existentei suveranului dupa moarte. În interiorul ansamblului au fost descoperite si reprezentari ale muzicienilor, acrobatilor si functionarilor, sugerând ca împaratul dorea sa reproduca în lumea de dincolo nu numai armata, ci si viata curtii sale.
GABRIEL TUDOR
Comentarii