Fara indoiala ca batalia Stalingradului a reprezentat momentul de cotitura al celui de-al doilea razboi mondial, fiind considerata cea mai sangeroasa lupta din istoria umanitatii. Istoricii apreciaza ca nu mai putin de doua milioane de oameni, militari si civili, si-au pierdut viata din august 1942 pana in februarie 1943. Fortele Axei au suferit o infrangere zdrobitoare, 850.000 de soldati germani, italieni, romani si unguri fiind ucisi in timpul confruntarilor.
In conditiile in care un sfert din totalul fortelor germane din Est au fost implicate si distruse in batalia de la Stalingrad, se poate spune ca infrangerea finala a nazistilor a inceput aici. Primele faze ale conflictului au adus infrangeri zdrobitoare pentru sovietici, ale caror pierderi au fost atat de mari incat se estima ca speranta de viata a unui soldat proaspat ajuns pe frontul Stalingradului era de doar o zi!
Se parea ca rusii nu vor face fata tavalugului german, cu atat mai mult cu cat batalia a inceput in vara, cand conditiile erau favorabile agresorilor. Venirea iernii a insemnat insa un atu pentru sovietici, obisnuiti cu gerurile cumplite din regiune si spre disperarea lui Hitler, fortele germane au inceput sa piarda teren. Pe 12 ianuarie 1943, ele au fost complet incercuite de armatele sovietice trimise de Stalin in ajutorul orasului asediat.
La drept vorbind, la Stalingrad s-a dus mai ales un razboi psihologic, o eventuala cadere a orasului ce purta numele „maretului conducator al popoarelor” ducand poate la prabusirea moralului Armatei Rosii. Stalin a inteles acest lucru si a facut tot posibilul sa-l impiedice. Desi incercuiti, germanii au dat dovada de disciplina, rezistand eroic conditiilor dificile in care se gaseau, liniile de aprovizionare fiind taiate.
Frigul si foamea au rapus atunci din ei mai mult decat au facut-o sovieticii si in cele din urma, la inceputul lui februarie 1943, conducatorul lor, maresalul von Paulus a refuzat sa mai asculte ordinul lui Hitler si s-a predat, cu intreaga sa armata.
GABRIEL TUDOR
Comentarii