Primul monarh britanic apartinând Casei de Hanovra si necunoscator al limbii engleze a fost George I, care s-a nascut la 28 mai 1660, la Hanovra, pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman. A fost primul fiu al lui Ernest Augustus, duce de Brunswick-Luneburg, si al Sophiei Palatinat. În consecinta, înainte de a fi încoronat la Londra, George a fost print elector al Hanovrei. O lege din 1701 interzicea mostenirea tronului britanic de catre un romano-catolic, iar George era protestant.
George si fratele sau mai mic Frederick au copilarie pe teritoriul germanic. În 1682 el se casatoreste cu verisoara primara Sophia Dorothea, fapt considerat un „mariaj de stat”. Cuplul princiar a dus o viata libera, în sensul ca George avea o amanta, pe Melusina, iar Sophia avea un amant pe nume Philip Christoph, conte suedez. Când s-a aflat, nevasta a fost pedepsita pentru adulter prin anularea casatoriei, interzicerea legaturilor cu copiii si restrictii de deplasare.
Încoronarea lui George I ca rege al Marii Britanii si Irlandei s-a desfasurat la 20 octombrie 1714, pe când avea 54 de ani. El a domnit pâna la 11 iunie 1727. Având în vedere ca regele nu cunostea limba engleza si, în afara de germana, mai vorbea doar franceza, a fost nevoie de înfiintarea unui Consiuliu al Cabinetului, condus de Sir Robert Walpole. Altfel, spus, regele George I a mai adus o noutate în conducerea statului, si anume înfiintarea unui post de prim-ministru (în persoana lui Sir Walpole). Regele a fost mai activ în ceea ce priveste politica externa. Astfel, în 1717, el a luat o decizie importanta prin formarea Triplei Aliante (cu Franta si Provinciile Unite ale Olandei), îndreptata împotriva Spaniei, mare putere maritima. La fel de importanta a fost si cooptarea Sfântului Imperiu Roman la Tripla Alianta, în lupta pentru succesiunea la tron in Spania si sustinerea lui Ludovic al
XIV-lea drept rege al Spaniei.
Pe plan intern, George I a avut unele probleme cu „ministri” din Cabinet, însa tensiunile au disparut o data cu moartea sa, în 1727.
PAUL IOAN
Comentarii