Capturat de armatele parlamentare, în urma unui sângeros razboi civil, Carol I a fost condamnat la moarte de învingatori, executia sa fiind stabilita pentru ziua de 30 ianuarie 1649. Doi dintre copiii sai, ramasi în Anglia, Elisabeth si Henry, si-au putut lua ramas bun de la rege.
În dimineata executiei, Carol a cerut doua camasi pentru a nu permite ca vremea rece sa-i provoace vreun tremur vizibil pe care multimea l-ar fi putut confunda cu frica. A mers sub paza de la palatul St James pâna la palatul Whitehall, unde fusese ridicata o schela de executie. În jurul orei 2:00 p.m., Carol si-a pus capul pe butuc dupa ce a rostit o rugaciune si i-a semnalat calaului când era gata sa moara, întinzându-si mâinile; a fost apoi decapitat dintr-o singura lovitura.
Potrivit observatorului Philip Henry, unii dintre martori si-au înmuiat apoi batistele în sângele regelui ca amintire. Se spune ca Cromwell a vizitat sicriul lui Charles, oftând „Cruda necesitate!”. Calaul a fost mascat si deghizat, existând si în prezent dezbateri cu privire la identitatea sa. Comisarii l-au abordat pe Richard Brandon, calaul comun din Londra, dar acesta a refuzat, cel putin la început, în ciuda faptului ca i s-au oferit 200 de lire sterline – o suma considerabila pentru acea vreme. Este posibil ca acesta sa fi cedat si sa fi acceptat însarcinarea dupa ce a fost amenintat cu moartea.
Lovitura perfecta sugereaza ca executia a fost efectuata de un calau cu experienta. Era o practica obisnuita în a lua capul taiat al unui tradator si a-l expune multimii cu cuvintele „Iata capul unui tradator!”.
Parlamentul a refuzat sa permita înmormântarea lui Carol în catedrala Westminster, astfel ca trupul a fost transportat la Windsor în noaptea de 7 februarie. A fost înmormântat în secret pe 9 februarie 1649 în cavoul lui Henric al VIII-lea, în Capela Sfântul Gheorghe.
GABRIEL TUDOR
Comentarii