Fara niciun fel de îndoiala, nu exista niciun domeniu în istoria omenirii, în care arta sa nu fie implicata într-un fel sau altul, iar cu atât mai justificat este sa scoatem la lumina si sa explicam contextele filosofice supuse acestei idei.
Sentintele, aforismele si toate celelalte „rostiri” ale întelepciunii umane au constituit puncte de plecare mai mult sau mai putin explicite si asumate de artisti, cu precadere în Evul Mediu, când un rol important în domeniu l-a avut Biserica.
Vechimea unor asemenea maxime se plaseaza însa înainte de Hristos, fiind de provenienta necrestina, dar nu neaparat pagâna, în sensul dur al acestui termen.
Un mozaic dezvelit în timpul sapaturilor Bisericii „San Gregorio al Celio” din Roma si expus în prezent la Muzeul Termelor lui Diocletian, datând din secolul I d.Hr., include si o inscriptie în greaca veche: Gnãthi seautón.
Tradusa ulterior în latina prin Nosce te ipsum sau Temet nosce, ea reprezinta o expresie filosofica greaca si a devenit foarte cunoscuta datorita utilizarii sale frecvente de catre Socrate. „Cunoaste-te pe tine însuti” este traducerea acestei succinte maxime, cea mai veche dintre cele trei gravate la intrarea în templul lui Apollo din Delphi.
Totusi, ideea în sine este înca si mai veche, dar înteleasa apoi în feluri diferite, ba chiar opuse, nemaivorbind de atribuirea paternitatii ei mai multor gânditori antici, ceea ce conduce la concluzia ca, în realitate, nu putem afirma cu certitudine ca Socrate, Heraclit din Efes, Thales, poeta Phemonoe sau altcineva ar fi enuntat-o întâia oara. Este un motiv în plus sa acceptam versiunea unui proverb popular având autor anonim colectiv.
Mozaicul roman mentionat este si cea dintâi opera de arta cunoscuta ce poarta inscriptia filosofica Gnãthi seautón.
Pentru a accentua mesajul cuvintelor scrise în primul secol, în aceasta creatie ele sunt plasate sub o imagine penetranta, care de altfel „a facut cariera” si în artele plastice: un schelet uman culcat deasupra unei coase, sugerând caracterul efemer al fiintei noastre pamântesti, cu trimitere la o introspectie menita sa ne deschida mintea asupra adevarului suprem: nimeni nu este ocolit de moarte si de aceea trebuie sa ne depasim orgoliile, trufia si orbirea judecatii, care ne împing spre a crede ca eternitatea si nazuinta de a ne atribui calitati divine ne apartin negresit, ca drept cuvenit prin definitia propriei noastre fiinte. În schimb, sa avem constiinta unui sfârsit implacabil si definitiv.
În ideea respectiva, îndemnul la umilinta si întelepciune nu poate fi explicitat în imagini figurative, bazate pe coerenta si structuri vizuale simple, prin desen, pictura ori închipuire cioplita în piatra sau lemn. De aceea, magistrala alegorie a ocupat cu veacuri în urma cea dintâi preferinta între optiunile artistilor preocupati de conturarea unei identitati universale a individului uman, precum si de strunirea în mod inteligent a ispitei catre actiuni stricatoare de caracter.
Astfel, la 1543, faimosul Vecellio Tiziano, mai cunoscut ca Titian, împreuna cu discipolul sau Calcar Jean-Stéphane (sau numai acesta din urma, singur!), a realizat o gravura pe lemn, careia i s-a dat un titlu nu tocmai „prietenos”: Un desen lateral al oaselor corpului uman, cu restul partilor pe care le sustin libere si asezate la locul lor. Sugestia reia interpretarea comuna a binecunoscutei atentionari biblice asupra destinului inevitabil, revarsata din strigatul-avertisment al Ecclesiastului: Vanitas vanitatum et omnia vanitas („Desertaciunea desertaciunilor si totul este desertaciune”).
Opt decenii mai târziu, Hamlet (în capodopera dramatica cu acelasi titlu a lui Shakespeare) avea revelatia zadarniciei vietii, în timp ce contempla craniul raposatului Yorick. Altfel formulata ideea maximei, este zadarnica strângerea de bogatii materiale, caci dupa plecarea definitiva din viata, vom fi egali cu totii si nimic nu vom lua cu noi.
Dar nu toate operele artistice trateaza în acest mod subiectul respectiv. Aparent aflata ea însasi mult înaintea timpului, o pictura din secolul al XVII-lea cu autor necunoscut, purtând inscriptia în latina Nosce te ipsum, exprima alegoric motivul, în maniera bizara a Suprarealismului nascut oficial abia în secolul XX, dar si continuând indirect viziunile bizare din veacul al XV-lea ale artistului flamand Hieronymus Bosch.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii