In dimineata zilei de 30 iunie, putin dupa ora 7, localnicii din regiunea Tungus si colonistii rusi de la nord de lacul Baikal au observat o coloana de lumina albastruie, mai stralucitoare decat Soarele, coborand din cer. Zece minute mai tarziu, s-a vazut o izbucnire luminoasa si s-a auzit un sunet ca de tunet. Suflul puternicei explozii a doborat oameni aflati la kilometri distanta si a spart toate geamurile, pe o raza de zeci de kilometri. Impactul bizarului obiect luminos cu solul a fost inregistrat, ca un cutremur de 5 grade pe scara Richter, de numeroase statii seismice din Asia si Europa.
In noptile ce au urmat, cerul a fost luminat feeric, in nordul masei eurasiatice, iar pulberile ridicate in atmosfera au putut fi detectate pana si in America de Nord, de specialistii de la Observatorul Astrofizic Smithsonian. Ulterior, numeroase expeditii au incercat sa ofere o explicatie fenomenului. S-a spus, de pilda, ca ar fi fost vorba despre o cometa de gheata, despre un bulgare de antimaterie sau chiar despre o nava extraterestra, prabusita accidental in Siberia. Dar savantii care s-au aratat preocupati de fenomen au neglijat, se pare, un amanunt esential, anume ca obiectul a explodat, initial, in atmosfera, la o distanta relativ mica de sol, dar fragmentul principal si-a continuat drumul spre pamant, pe o traiectorie sinuoasa si diferita de cea de pana atunci.
Oamenii de stiinta care au cercetat zona in perioada interbelica au fost indusi in eroare de faptul ca unda de soc provocata de aceasta prima explozie a distrus razant copacii, pe o suprafata intinsa, dar nu au luat in calcul ipoteza ca obiectul ar fi putut sa nu se disipeze total in acel moment. Majoritatea savantilor sustin astazi ca „obiectul” care a explodat la Tungus ar fi fost un meteorit. O parte din energia produsa de el in momentul impactului cu solul s-a transformat in caldura, topind gheata si formand un lac, Cheko, iar restul s-a dispersat in atmosfera, sub forma unei gigantice unde de soc.
GABRIEL TUDOR
Comentarii