Nascut in 1715, in provincia Artois si inrolat in armata inca de tanar, Robert-Francois Damiens s-a angajat, dupa lasarea la vatra, ca servitor la Colegiul Iezuitilor din Paris. Comportamentul sau violent i-a atras insa porecla de „Robert le Diable” si dispretul clericilor. Dat afara, Damiens a inceput sa duca o viata agitata, la marginea societatii, frustrarile traite facand sa-i incolteasca in minte gandul ca doar disparitia de pe scena politica a regelui poate face ca situatia in Franta sa se schimbe.
In dimineata zilei de 5 ianuarie 1757, pe cand regele se pregatea sa se urce in caleasca, Damiens a tasnit pe langa garzile inarmate pana-n dinti si l-a injunghiat in piept, cu un cutit. Din fericire pentru suveran, rana s-a dovedit superficiala.Atentatorul nu a facut nici o incercare de a scapa cu fuga, ci s-a lasat prins. Torturat zile in sir, pentru a-i deconspira pe eventualii complici, Damiens, care actionase sub imboldul propriei sale minti bolnave, nu a suflat un cuvant.
In cele din urma, a fost condamnat la moarte ca regicid de catre Parlamentul parizian, fiind ultimul francez executat sub aceasta invinuire. Sentinta a fost dusa la indeplinire in Place de Greve, in prezenta unei multimi imense. Mai intai, Damiens a fost ars cu fierul rosu; mana cu care dorise sa-l ucida pe rege i-a fost arsa cu sulf, ceara topita, plumb topit si ulei incins.
Apoi a fost legat de maini si de picioare iar la funii au fost inhamati cai, care nu au putut insa sa-l dezmembreze. Dupa mai multe ore de supliciu, calaul a primit permisiunea de a-i taia tendoanele si abia atunci trupul a putut fi sfartecat. Ciotul de trup al lui Damiens, inca viu, spun martorii oculari, a fost ars in cele din urma pe rug. Dupa moartea lui Damiens, casa lui a fost rasa de pe fata pamantului, fratii si surorile au fost obligati sa-si schimbe numele iar sotia si fiica alungate din Franta.
GABRIEL TUDOR
Comentarii