Supranumit „Picioare lungi”, datorita staturii sale neobisnuit de inalte, Eduard I a fost probabil cel mai ilustru monarh pe care Anglia l-a avut in Evul Mediu. Anii indelungatei sale domnii marcheaza apogeul apropierii dintre Coroana si popor, prin reprezentantii sai alesi in cadrul Parlamentului. Inainte de a deveni rege, Eduard a fost numit guvernator al Irlandei si Gasconiei. Ca orice alt adolescent al vremii, avea o deosebita inclinatie catre turniruri si vanatori si, desi nu se gandea la insuratoare, s-a supus vointei tatalui sau, casatorindu-se cu Eleanor, sora vitrega a regelui Castiliei si Leonului, care nu avea pe atunci decat 9 ani! (mirele avea 15). Din aceasta casnicie, in anii urmatori vor veni pe lume nu mai putin de saisprezece copii!
Eduard a fost un barbat foarte prolific. Din al doilea mariaj, survenit dupa moartea Eleanorei, in 1290, el a mai avut inca trei copii, adusi pe lume de a doua sotie, Margareta de Franta. Dupa ce a invins revolta baronilor impotriva tatalui sau, Henric, Eduard a devenit adevaratul stapan al tarii. Mai intai ca regent si apoi, dupa moartea parintelui sau, in 1272, ca rege. Regimul lui Eduard I a insemnat reformarea autoritatii regale, consolidarea teritoriului si definirea politicii externe. Ca si pe plan intern, unde a starpit fara mila tendintele centrifuge ale nobilimii engleze, in exterior, Eduard I a dus o politica foarte agresiva.
Spre deosebire de predecesorii si de urmasii sai care si-au concentrat eforturile in pastrarea sau recucerirea domeniilor din Franta, el a inteles ca doar unificarea intregului teritoriu al insulelor britanice ii poate furniza liniste in tara si forte suficiente ca sa-i permita sa lupte peste mari. A reusit acest lucru, inabusind in sange revoltele galilor si scotienilor, dar nu a mai apucat sa ajunga in Tara Sfanta, spre a se pocai pentru faptele sale crude, asa cum jurase, caci moartea l-a rapus la Burgh by Sands, in Scotia.
GABRIEL TUDOR
Comentarii