Este sfârsit de luna, deci a venit vremea sa va prezentam cele mai interesante noutati din domeniul cinematografiei. Ce filme se pun la cale, pe ce scenarii mai au ochii regizorii, cu ce ne vor mai rasfata mogulii de la Hollywood si ce roluri vor juca superstarurile celei de-a saptea arte, aflati numai de la noi!
Guy Ritchie îl va învia pe legendarul rege Arthur… pe marele ecran
Reputatul, dar si controversatul regizor britanic Guy Ritchie lasa deoparte anul acesta subiectele de stringenta actualitate, cu care ne-a obisnuit, spre a se concentra pe o epoca îndepartata din is-toria tarii sale. El va prezenta cinefililor versiunea proprie a vietii si aventurilor unui personaj fabulos, în filmul „Regele Arthur: legenda sabiei”.
Nu va fi o superproductie hollywoodiana, desi bugetul nu a fost chiar mic (107 milioane de dolari) si nici actorul principal nu este o supervedeta consacrata, ci un actor tânar, Charlie Hunnam, pe care cinefilii au avut prilejul sa îl vada în serialul „Fiii anarhiei”. Alaturi de el însa se afla o pleiada de actori consacrati, din care îi amintim pe Eric Bana si Jude Law, iar, ca sa atraga si mai multi curiosi în salile de cinema, regizorul i-a acordat un rol si bunului sau prieten, fotbalistul David Beckham!
Filmul va avea premiera pe 12 mai, dar va trebui sa înfrunte si o competitie acerba, vara aceasta, daca tinem cont de faptul ca în aceeasi perioada sunt programate si lansarile altor filme mult asteptate, precum „Baywatch”, „Alien: Covenant” sau „Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”.
Arnold Schwarzenegger e gata sa joace iar în seria „Batman”
Desi a ajuns la o vârsta în care îi e mai greu sa-si arunce adversarii prin aer ca pe popice, Arnold Schwarzenegger nu cedeaza si nu capituleaza. Întrebat, la o emisiune TV, daca ar mai reintra în pielea unui supererou, fie el si negativ, fostul guvernator al Californiei a raspuns: „Absolut! Ma gândesc la o sumedenie de filme în care as putea juca. Fie ca e vorba de Batman, de X-Men sau de Spider-Man, oamenii le îndragesc si mi-ar placea sa ma întorc, de pilda, la rolul din Batman si Robin”, a declarat el, referindu-se la personajul malefic Mr Freeze din cunoscuta fransiza hollywoodiana.
Benicio Del Toro, asul din mâneca pentru „Razboiul stelelor”
Numit de fani „un Brad Pitt hispanic”, charismaticul actor Benicio Del Toro s-a facut remarcat, pâna acum, în drame sau pelicule de actiune, precum „21 de grame”, „Sin City”, „Traffic” sau „Suspecti de serviciu”. Se pare ca îl vom revedea în curând într-un rol neasteptat, dar într-un science fiction foarte asteptat: urmatorul episod din seria „Razboiul stelelor”, care se va intitula „Ultimul Jedi”. Actorul de origine portoricana va juca un personaj misterios, intitulat D.J. – daca e doar un nume de cod sau chiar o denumire reala nu stim înca, dar, din putinele date care au scapat dincolo de cortina de secretomanie ce înconjoara turnarea filmului, se pare ca e un fel de razvratit, ca si Han Solo, împotriva partii întunecate a Fortei, iar nava lui e urmarita prin toata galaxia de batalioanele de asalt ale Imperiului. Vom asista la o alianta între el si ceilalti eroi Jedi? Sau „piratul” D.J. va ceda si va trece de partea întunecata a Fortei? Raspunsul îl vom afla pe 15 decembrie, când este programata premiera la „Ultimul Jedi”. Aveti putintica rabdare, asadar…
Filmarile la „Avatar 2” încep în aceasta toamna
Chiar daca va vine sa credeti sau nu, au trecut deja opt ani de la lansarea unuia dintre cele mai revolutionare filme din istoria cinematografiei, „Avatar”. Beneficiind de cele mai mari încasari din toate timpurile, pelicula 3D a luat prin surprindere lumea si i-a facut pe fani sa viseze la o continuare. Care, din pacate, pâna acum nu s-a fructificat, în ciuda numeroaselor zvonuri lansate în toti acesti ani. Însa, daca e sa ne luam dupa recentele declaratii facute de veterana filmelor science-fiction, Sigourney Weaver, fanii au toate motivele sa fie bucurosi: „Începem! Am început deja sa ne antrenam si probabil filmarile vor începe în toamna, tot sub bagheta lui James Cameron, care e la fel de nerabdator sa faca acest film ca si noi. Iar scenariul este absolut fantastic. Mai mult nu va pot spune, dar îi asigur pe fanii Avatar ca nu vor fi dezama-giti”, a declarat cunoscuta vedeta.
GABRIEL TUDOR
Comentarii