Am cochetat si eu cu fotografia, inca din anii studentiei, subiectul principal fiind insa familia mea, proaspat intemeiata. Copiii, in primul rând. Erau fotografii facute pe vremea când nu aparusera telefoanele inteligente care au democratizat ideea de fotografie si au lansat moda selfie, a autoportretelor la care recurge azi toata planeta.
Pe atunci fotografia era exclusivista. Putini erau cei care isi permiteau un aparat fotografic, erau scumpe si interesul era mai mare pentru citit sau pentru teatru si cinematograf. Fotografiile mele erau „de familie” si atât. Ii puteai numara pe degete pe cei care transformasera fotografia in arta. Unii dintre acestia au fost Mihailopol, de la Flacara, Dinu Lazar, Nicolae Cosniceru.
Azi, când, daca vrea, toata lumea isi poate cumpara un aparat fotografic, ceva mai multi il folosesc pentru a realiza fotografii „de expozitie”, de arta. Internetul este plin si de asemenea fotografii care te pot inspira, daca ai nevoie de asta.
Si apoi sunt expozitii de fotografie care au destul succes la public.
Cu ceva timp in urma la Oradea a fost organizat un Salon International de Arta Fotografica, Varadinum, pentru care au fost selectionate doar 81 de fotografii, din cele peste 4.200 trimise de 380 autori din 55 de tari, fiind premiate si expuse timp de o luna in Piata Unirii din Oradea, transmitea Agerpres.
Artistul fotograf Ovi D. Pop, presedintele Fotoclubului Varadinum, a prezentat vizitatorilor, la mani-festarea in aer liber, premiile editiei din acest an, a V-a a acestui salon, pentru fotografiile cuprinse in cele trei sectiuni: color, monocrom (alb-negru) si face&body, cum a fost numita, probabil, sectiunea portret.
Pentru a fi vizionate in piata, imaginile au fost tiparite pe o hârtie speciala, expuse apoi pe zece panouri. Unul din panouri, de exemplu, a fost dedicat „celui mai bun autor, John Sheridan, din Irlanda, altul – medaliatilor cu aur, pe un alt panou se pot vedea chiar membrii juriului cu câte o lucrare personala. De asemenea, a fost postat tabelul cu câstigatorii acestei editii, pe sectiuni, alaturi de o trecere in revista a celor patru editii anterioare”.
In cadrul vernisajului a fost premiat, si a fost prezent fizic, „Cel mai bun autor român” din oras, Mihai Romeo Bogdan, oradean si membru al clubului de fotografie Varadinum”. Sa mai adaug ca la jumatatea lunii noiembrie Bogdan a reusit sa aiba o prima expozitie de fotografie, la Filarmonica din Oradea, intitulata Feminart, 50 de portrete feminine.
Cinstit cu el insusi, Mihai Bogdan marturiseste ca „eu nu ma consider artist, ci doar fotograf”, desi rezultatele lui vorbesc de la sine: „Chiar daca fotografiez de multi ani, abia de anul trecut am inceput sa particip la concursuri. In acest an, am peste o suta de premii câstigate, pe plan mondial”. Pe de alta parte, trebuie sa subliniez ca organizatorul salonului, Ovi D. Pop, a reusit sa intre, anul trecut, in Top 10 mondial, pe filiera Societatii Americane de Fotografie, cel mai vechi for international de arta fotografica, infiintat in 1934, dupa cum transmite Agerpres. Doar trei români au avut acest privilegiu: Nagy Lajos, Jakab Tibor si Ovi D. Pop.
Ovi a fost premiat in 64 de tari, a obtinut 260 premii internationale si a realizat peste 10 albume fotografice, dintre care sapte sunt editii ale Monografiei ilustrate a judetului Bihor. Anul acesta Ovi D. Pop a fost numit maestru al Photographic Society of America, alaturi de ceilalti doi artisti fotografi.
Frumoase carti de vizita, inca un motiv ca in România sa fie organizate mai multe concursuri de fotografie artistica, sa fie acordate mai multe premii, sa existe emulatie etc.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii