Ecranizarea unui bestseller scris de Markus Zusak în 2005, The book thief (Hotul de carti), în regia lui Brian Persival, aduce în fata cinefililor o poveste care promoveaza sacrificiul de sine, curajul, iubirea si calitatile umane ale unei tinere. Actiunea filmului este plasata în perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, însa, dupa cum veti putea vedea, este un film unde istoria razboiului este tratata altfel. Cu o viziune total diferita despre razboi, regizorul a mers pe firul cartii, fara a trunchia în vreun fel povestea, fara a comasa personajele si nici a schimba finalul cartii.
Autoeducatie, razboi si dragoste
Romanul scris de Zusak se adreseaza chiar tinerilor, asadar, si filmul Hotul de carti poate fi catalogat ca unul dintre cele mai puternice filme adresate acestora. Spre deosebire de alte filme pentru tineri unde se încurajeaza, de obicei, egoismul, violenta si multe altele, aici este promovat curajul în fata unor dificultati ale vietii. Suntem în aprilie, 1938 iar filmul începe cu o voce (ce reprezinta Îngerul Mortii). Ororile razboiului sunt prezentate prin ochii fetei de doar 9 ani, Liesel, personajul principal al peliculei interpretat de Sophie Nelisse, actrita canadiana de doar 14 ani, aflata la cel de-al doilea film al ei, primul fiind „Monsieur Lazhar” (2011). Este vorba mai putin despre razboi si mai mult despre importanta de a ramâne uman într-un context inuman, ajutând în acest fel pe cei din jurul tau.
Ramasa fara parinti, fara casa si fara speranta, Liesel, care dupa ce-i moare fratele mai mic, este data spre adoptie unei familii de germani, încearca sa supravietuiasca. Pentru a-i pastra amintirea fratelui sau, Liesel, atunci când toate cartile au fost aruncate pe foc, a gasit una care nu arsese si a luat-o chiar daca ea nu stia sa citeasca, dar este observata de sotia primarului care o sfatuieste sa tina secret acest lucru. Deschisi la minte, parintii adoptivi, Hans Hubermann, tatal, interpretat de actorul Geoffrey Rush si mama adoptiva, Rosa Hubermann, rol în care a fost distribuita actrita Emily Watson, desi era razboi, îsi fac timp sa o învete sa citeasca si sa descopere lumea cu ajutorul cartilor. Într-o zi, mama vitrega (Rosa) o trimite pe Liesel sa ia rufele de la casa primarului. Ilsa (sotia primarului) o ia în biblioteca lor si îi spune fetei ca poate veni oricând sa citeasca, dar, asta pâna într-o zi când este gasita de primar, (sotul Ilsei ), care nu numai ca-i interzice sa mai vina în casa lor dar renunta si la serviciile de spalatoreasa ale mamei sale.
Curajul fetei (Liesel) si personalitatea puternica îi vor fi alimentate de noii parinti, oameni cu propriile lor valori morale, încalcând regulile naziste si care ascund în pivnita casei un evreu tânar, Max (jucat de Ben Schnetzer), fiul unui om care i-a salvat viata lui Hans, în timpul Primului Razboi Mondial. Initial, Max a fost gazduit în camera lui Liesel si de aici începe prietenia lor. Mutându-se la subsol, fiind destul de sensibil se îmbolnaveste. În tot acest timp, Liesel îi aduce carti pentru a-l ajuta sa treaca mai usor peste aceasta perioada dar descoperit de nazisti (turnat de un personaj dubios care o urmasise pe Liesel sa vada unde se duce cu cartile), va sfârsi prin a fi trimis în lagarul de la Dachau. Filmul este obsedant de frumos. Actrita Sophie Nelisse, perfecta în rolul lui Liesel, capteaza atentia si emotia publicului prin inocenta si prin privirea luminoasa, dând personajului o maretie aparte. Un alt personaj frumos este Rudy Steiner (jucat de Nico Liersch), un tânar mai în vârsta cu opt luni decât Liesel care se îndragosteste de ea si-i cere, mereu sa-l sarute. Când are loc un atentat cu bombe, Rudy este ranit grav iar ultimele lui cuvinte sunt „ te iubesc”, dar nu le poate duce la sfârsit.
Realitate cutremuratoare
Filmul Hotul de carti te face sa vrei a citi cartea. Este o realitate cutremuratoare din istoria omenirii, adusa pe marele ecran într-o maniera agreata de publicul tânar. Actrita Sophie Nelisse este convinsa ca nu poate exista un exces de filme despre Holocaust, si ca e nevoie de altele noi, pentru generatiile tinere. „Copiii de vârsta mea nu stiu suficient despre ceea ce s-a întâmplat în al Doilea Razboi Mondial… Supravietuitorii lagarelor de concentrare vor muri la un moment dat – curând nu vor mai fi multi în viata – si sper ca si peste 100 de ani sa-si aminteasca evenimentele, în primul rând pentru a nu le mai repeta, dar si pentru a-i comemora pe cei morti si pe cei care au luptat sa-i apere”.
Pentru eroina filmului, puterea cuvintelor si a imaginatiei este un mijloc de evadare din centrul evenimentelor, ba chiar un prilej de bucurie. Prin perseverenta ei, ilustrarea emotionanta a capacitatii spiritului uman de a face fata vicisitudinilor, aceasta poveste optimista înfatiseaza contrastul dintre inocenta adusa de Liesel si tirania care a marcat epoca respectiva în patria eroinei acestui film. O tulburatoare poveste de umanism, despre prietenii, despre familii, despre iubire si amintiri, care va fura inima multor tineri, poate fi vazuta si pe ecranele noastre.
IOANA FLORIA
Comentarii