Probabil sunt putini oameni care sa nu aiba pe piele macar un asemenea semn numit popular alunita, datorita culorii sale asemanatoare binecunoscutului fruct de padure. Alunitele au fost privite diferit de-a lungul timpului si in cadrul unor civilizatii diferite. In unele zone ale globului, ele sunt considerate semne ale frumusetii, in altele, dimpotriva, sunt privite ca niste defecte. E bine de stiut insa ca unele dintre alunite pot fi manifestarea celei mai periculoase forme de cancer de piele, melanomul.
Specialistii recomanda verificarea alunitelor o data pe luna si consultarea unui medic, in cazul in care se remarca modificari de forma si culoare. Daca remarcati ca una dintre alunitele dumneavoastra este mai mare decat stiati, ca are mai multe culori, sangereaza, curge sau are crusta, mergeti de urgenta la medic. Cea mai potrivita perioada pentru detectarea melanomului este la sfarsitul unei vacante in care ati stat la soare. Lucru valabil nu doar in sezonul cald, ci si iarna, atunci cand zilele sunt insorite, iar cel putin la munte se stie ca efectiv se face plaja si iarna.
Exista doua tipuri de cancere de piele: melanomul malign si cancerul non-melanom. Melanomul malign reprezinta unul din zece cazuri de cancer, raspandindu-se foarte repede. Detectarea precoce si indepartarea alunitei pe cale chirurgicala sunt esentiale pentru supravietuire, pentru ca acest tip de cancer este extrem de periculos si poate provoca o moarte rapida. Melanomul este cea mai comuna forma de cancer la persoanele cu varste intre 40 si 60 de ani si se dezvolta din celulele aflate in stratul exterior al pielii, de obicei in alunite, dar poate aparea la unghii si in ochi. Diagnosticat la timp, melanomul este usor de tratat (chirurgie, chimioterapie sau radioterapie), in caz contrar se poate raspandi la alte organe – creier, plamani sau ficat. Printre factorii de risc specifici acestei forme de cancer se numara arsurile de soare, mai ales la varste mici, de aceea copiii trebuie protejati foarte bine de soare.
Numarul mare de alunite mareste, de asemenea, riscul. De melanom se poate imbolnavi oricine, dar pericolul este mai mare in cazul persoanelor cu pielea deschisa la culoare, blonde si cu ochi verzi sau albastri. De asemenea, o persoana are mai multe sanse sa se imbolnaveasca de melanom daca o ruda apropiata a suferit de aceasta boala. Potrivit specialistilor, semnele de avertizare sunt: asimetria (alunita nu este simetrica si si-a pierdut obisnuita forma circulara sau ovala), marginile (conturul este neregulat), culoarea (alunita dezvolta mai multe culori sau „umbre”), diametrul (alunita are mai mult de 0,5 centimetri).
Cancerul de tip non-melanom se extinde mult mai lent si foarte rar ameninta viata. Monitorizarea digitala a alunitelor contribuie la detectarea precoce a melanomului si la identificarea alunitelor sanatoase. Aceasta noua tehnologie, numita microDerm Expert System For Advanced Screening For Skin Cancer, functioneaza facand o fotografie digitala si marind-o de 50 de ori, pentru ca medicul sa analizeze alunita foarte detaliat. Aparatul analizeaza, de asemenea, imaginea si indica prezenta, absenta sau riscul de aparitie a melanomului, cu o acuratete de 94%.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii