Filmele „catastrofice" au reprezentat, in ultimele decenii, o veritabila mina de aur pentru producatori, care au reusit astfel sa capteze interesul a milioane de cinefili. Nu-i incadram aici, desigur, pe critici sau pe cei cu gusturi rafinate, care stramba din nas cand aud despre reflectarea, pe pelicula, a unor dezastre de amploare – impact cu asteroizi, cutremure, inundatii, tornade, naufragii, prabusiri de avioane etc – reflectare facuta la cel mai alarmist mod cu putinta. Si totusi, nimeni nu poate nega ca exista regizori care pot surprinde magistral emotiile, spaimele, conduitele umane in fata dezastrului. Unul dintre acesti regizori este Juan Carlos Fresnadillo, al carui film, „Dupa 28 de saptamani", ruleaza incepand din aceasta saptamana si pe marile noastre ecrane.
Virusii aduc bani… la Hollywood
Epidemiile de ciuma, holera, malarie sau alte boli infectioase au facut si fac inca pe Pamant milioane de victime, constituind fara doar si poate principala cauza a mortalitatii umane. De la Marea Ciuma care a ravasit Europa in 1347 pana la epidemia de gripa spaniola din 1918, care a secerat aproape la fel de multe vieti ca si razboiul mondial, molimele i-au ingrozit intotdeauna pe oameni. Era firesc, am putea spune, ca aceasta spaima atavica sa fie reflectata si de catre cea de-a saptea arta.
Inceputul a fost facut, probabil, prin anii 60, cu „Virusul Andromeda", un science-fiction captivant, pentru ca, in deceniul trecut Dustin Hoffman sa domine, prin jocul sau inegalabil, afisul filmului „Virus", inspirat din fapte reale. Succesul de care s-a bucurat un alt science-fiction, Dupa 28 de zile, in care erau imaginate ravagiile pe care un virus misterios le face in Marea Britanie, i-a determinat pe producatori sa realizeze un remake, ce se anunta la fel de incitant. Tema este usor de ghicit – virusul, ce parea infrant la finalul filmului mentionat, revine, mai periculos ca niciodata, infectia letala raspandindu-se acum nu doar in cetoasele insule ale Albionului, ci in intreaga lume.
Orice sfarsit e un inceput
Primele cadre ale filmului infatiseaza un cuplu britanic – Don si Alice – adapostindu-se intr-un hangar din lemn, de teama virusului Rage, care a facut ravagii in insula. Don incearca sa-si convinga sotia sa plece in Spania, unde vor fi in afara primejdiei. Lor li se alatura si alti supravietuitori ai molimei, si impreuna planuiesc sa paraseasca Anglia. In acel moment, la usa hangarului se aud strigatele unui baiat, care cere sa i se deschida. Desi ceilalti, temandu-se ca pustiul ar putea fi purtatorul teribilului virus, se opun, Don accepta sa-l primeasca in adapost.
Nenorocirea este insa ca Infectatii l-au urmarit pe adolescent si dau navala asupra hambarului. Urmeaza o scena apocaliptica, in care Don incearca sa organizeze o aparare disperata in fata la fel de disperatilor Infectati. In cele din urma, el se vede nevoit sa-si abandoneze sotia, copiii si pe pustiul care a reprezentat un fel de „cutie a Pandorei", pentru a-i salva pe ceilalti supravietuitori.
Urmarit de Infectati, Don reuseste sa ajunga la slepul pe care se refugiasera ceilalti oameni din hambar si se indeparteaza in larg… Acestei scene ii urmeaza derularea, pe ecran, a concluziei primului film – ultimul Infectat a murit de inanitie, trupele NATO, conduse de americani, au sosit in Marea Britanie, unde guvernul ia masuri de repopulare a zonelor afectate de epidemie. Totul pare ca va reintra in normal doar ca, la 28 de saptamani dupa aceea, nebunia reincepe…
Sarutul ucigas
Atunci, Don isi reintalneste copiii, scapati din dezastru ca prin farmec, carora le spune ca mama lor a fost ucisa de virus. Dornici sa gaseasca o amintire despre aceasta, cei doi parasesc zona de siguranta si se intorc in casa parinteasca unde, surpriza, o descopera pe Alice, mama lor, vie dar traumatizata de intamplarile prin care trecuse. Adusa la Londra, femeia va fi supusa unor analize minutioase, sub supravegherea unei femei in uniforma din armata SUA, maiorul Scarlett Ross, care ajunge la concluzia ca, desi infestata si purtatoare a virusului Rage, Alice este imuna la efectele acestuia.
Fericit ca sotia lui traieste, Don vine la spital, sa o viziteze, isi cere iertare pentru lasitatea de care daduse dovada parasind-o in mana Infectatilor, o saruta, spre a pecetlui impacarea, convins ca este sanatoasa, dar, fatalitate: el ia virusul letal si, intr-un acces de nebunie generat de imbolnavire, o ucide si ii ataca pe soldatii din zona.
Molima inghite Europa
Scarlett intelege ce se intampla si declanseaza codul rosu, respectiv alarma data in caz de reactivare a virusului. Dar raul este deja facut. Femeia reuseste sa-i salveze pe copiii lui Don, Tammy si Andy, dar nebunia ucigasa a tatalui lor face victime, infestandu-i pe sute de londonezi cu virusul ucigas. Nemaiputand face fata situatiei, militarii NATO primesc ordinul de a ucide pe toti oamenii aflati pe strazi, fie ei infectati sau nu. Mai mult, urmeaza un bombardament necrutator asupra orasului, care este transformat in ruine.
Dar Scarlett si cei doi copii reusesc sa scape, ascunsi intr-un tunel. Femeia, medic militar de profesie, intelege ca micutii pot reprezenta, prin mostenirea genetica primita de la mama lor, cheia infrangerii virusului. Ea face apel la superiorii sai din US Army sa ii recupereze iar sergentul Doyle este insarcinat cu aceasta misiune dificila, pe care o indeplineste facand, pur si simplu, slalom, cu elicopterul, printre Infectati si masacrandu-i cu paletele acestuia, in secvente deloc recomandate firilor mai slabe.
Povestea continua, in acelasi ritm trepidant, in urmarirea celor trei lansandu-se insusi Don, care continua sa-si atace copiii. Tammy este obligata sa-si impuste tatal infectat si, desi muscata de aceasta, se dovedeste imuna la virus, ca si mama ei. Ea reuseste sa scape din Londra aflata acum sub teroarea bombelor cu napalm si a gazelor toxice, fiind transportata cu elicopterul in Franta. Nu va asteptati insa la un final fericit: in ultima secventa, vedem un numeros grup de Infectati care se indreapta, iesind dintr-o gura de metrou, catre turnul Eiffel, ceea ce inseamna, desigur, ca virusul nu mai poate fi oprit…
In concluzie, rauri de sange, efecte speciale cat cuprinde, incendii apocaliptice, adica suficiente ingrediente capabile sa-i tina pe iubitorii de filme de actiune nemiscati in fotoliile cinematografelor, la racoare, mai ales in conditiile in care afara este un Infern de canicula…
GABRIEL TUDOR
Comentarii