Ravnite de o intreaga industrie cinematografica, de la actori, regizori si scenaristi, la recuziteri si sunetisti, Oscarurile sunt, poate, cel mai sigur bilet catre glorie si bani, in sensul ca o pelicula incununata de acest premiu devine, automat, valoroasa nu doar in ochii criticilor, ci si ai publicului.
Am putea crede ca marii regizori si actori de la Hollywood au cu totii un asemenea bilet in buzunar, dar realitatea ne contrazice: o multime de vedete de prim rang au fost ocolite, in mod surprinzator, de atentia forului care decide la cine merg Oscarurile – Academia Americana de Film.
Alfred Hitchcock
„Iar Oscarul merge…” – cum se anunta, pompos, de pe scena galei de premiere – de obicei la persoana nepotrivita (ar adauga carcotasii). Asa se explica de ce, desi a facut zeci de filme remarcabile, desi este considerat un vizionar, un creator al thrillerului modern, Alfred Hitchcock nu a castigat niciodata un Oscar la categoria „cel mai bun regizor”. Filme ca „Vertigo”, „Psycho”, „Rebecca” sau „In spatele ferestrei” i-ar fi putut aduce mult ravnita distinctie, dar juratii Academiei au preferat, de fiecare data, alte pelicule. Abia spre finalul carierei, Hitchcock a primit un Oscar onorific, pentru intreaga cariera, pe care l-a acceptat in felul sau unic. Tot ce a spus a fost „Va multumesc foarte mult!”, dupa care a plecat, imbufnat, de pe scena.
Stanley Kubrick
Un alt vizionar al cinematografiei contemporane, care a revolutionat tehnicile de filmare si a cucerit publicul cu povestile sale uimitoare, Stanley Kubrick, n-a vazut nici el Oscarul, desi astazi toti criticii recunosc ca productii precum „2001: O odisee spatiala” sau „Portocala mecanica” se numara printre cele mai profunde creatii artistice ale ultimului secol.
Orson Welles
Nici macar creatorul „Cetateanului Kane” – aproape unanim considerat cel mai bun film realizat vreodata, Orson Welles, nu a fost rasplatit dupa merit. In 1941, cand foarte tanarul Welles realiza nemuritoarea sa pelicula, membrii Academiei de Filme abia de au acordat filmului un Oscar pentru scenariu. In schimb, premiul pentru cel mai bun film i-a revenit lui John Ford, pentru un titlu astazi aproape uitat chiar si de cinefili: „Ce verde era valea mea.”
Charlie Chaplin
Ei, da, genialul creator de comedii mute, unul dintre cei mai mari actori, scenaristi si regizori din toate timpurile, Charlie Chaplin, nu a fost recompensat cu Oscar la categoria „cel mai bun regizor”, el primind in schimb doua premii onorifice, unul la inceputul carierei, in 1929, iar altul la finalul ei, in 1972, pentru „efectul incalculabil pe care l-a avut in transformarea filmelor in genul artistic definitoriu al secolului XX”. In schimb, capodopere precum „Luminile orasului”, „Timpuri noi”, „Vagabondul” sau „Dictatorul” au fost ignorate de criticii Academiei, in favoarea unor filme cu totul obscure astazi.
Martin Scorsese
Un alt regizor pe care Academia Americana de Film nu pare sa-l aiba in gratiile ei este Martin Scorsese. Trei mari filme ale sale – „Taurul furios”, „Baieti buni” si, mai ales, „Soferul de taxi”, au pierdut Oscarurile, in fata unor productii mult mai slab cotate astazi, precum „Oameni obisnuiti”, „Dansand cu lupii” sau „Rocky”. In cele din urma, regizorul a fost rasplatit totusi cu un Oscar, pentru „Cartita” (2006).
Judy Garland
Este incredibil ca Judy Garland, vedeta din „Vrajitorul din Oz”, „Ne vedem in St Louis” sau „S-a nascut o stea”, n-a obtinut niciodata un Oscar pentru cea mai buna actrita, in schimb a primit un premiu onorific… juvenil, pentru rolul micutei Dorothy.
Terrence Malick
Unii spun ca marele perdant in noaptea Oscarurilor din 1999 ar fi fost „Salvati soldatul Ryan”. De fapt, creatia care ar fi trebuit sa castige premiul pentru cel mai bun film a fost o alta poveste din Al Doilea Razboi Mondial – „La hotarul dintre viata si moarte”, regizat de Terrence Malick. Profund, zguduitor si excelent filmat si jucat, filmul lui Malick a primit sapte nominalizari la Oscar, dar nu a castigat la nicio categorie. In schimb, campania agresiva de promovare dusa de „violatorul de serviciu al Hollywoodului”, influentul producator Harvey Weinstein, i-a convins pe juratii Academiei sa acorde distinctia pentru cel mai bun film unei productii considerate de-a dreptul insipide, prin comparatie: „Shakespeare indragostit”.
GABRIEL TUDOR
Comentarii