Pe lânga povestile cu subiect militar, precum razboiul Troiei, unul dintre cele maiindragite mituri ale Greciei Antice, cel despre Orfeu si Euridice, a fost, de asemenea, preferatul regizorilor si scenaristilor celebri.in rândurile care urmeaza va invitam sa exploramimpreuna câteva dintre versiunile acestei stravechi povesti de iubire, asa cum au vazut-o unii dintre cei mai mari regizori contemporani.
Sângele unui poet (1930) si Orfeu (1950)
Daca am fi sa numim creatorul din istoria celei de-a saptea arte care a contribuit cel mai mult la popularizarea mitului lui Orfeu, acesta ar fi, faraindoiala, Jean Cocteau. Scenarist, regizor de teatru, poet suprarealist, pictor de geniu, Cocteau a creat chiar o „trilogie orfica”, a carei prima parte, „Sângele unui poet” reprezinta un monument de suprarealismin cinematografie.
Protagonistul filmuluiincearca sa creeze o opera de o eterna frumusete, sub forma unei siluete feminine careia vrea sa-i dea viata printr-un sarut – trimiterea la legenda lui Pygmalion este evidenta. Mistuit de patima, dar si deindoieli, el patrunde, printr-o oglinda,intr-o realitate alternativa, ca o reflectare a acelui katabasis – coborâreain lumea umbrelor – al lui Orfeu.
În final, revenitin realitate, decide sa-si distruga creatia si sa reia suflarea de viata pe care o daruise statuii. La doua decenii dupa acest film, Cocteauil distribuiein rolul lui Orfeu pe actorul lui fetis, Jean Marais, care are o prestatie de zile mari. Mesajul filmului ramâne la latitudinea fiecarui spectator: evenimentele povestitein film sunt reale sau reprezinta doar visul protagonistului?
Orfeu negru (1959)
Laureat al Festivalului de la Cannes,in 1959, filmul lui Marcel Camus a fost inspirat nu de mitul antic, ci de piesa dramatica a autorului brazilian contemporan Vinicius de Moraes. Cu o actiune plasataintr-o pitoreasca favela din Rio de Janeiro,in timpul carnavalului faimosinintreaga lume, „Orfeu negru” spune povestea lui Orfeu, un vatman jovial siin acelasi timp un dansator fara pereche, care se pregateste sa conduca parada carnavalului.
Desi este logodit cu Mira, el seindragosteste peste noapte de verisoara vecinei sale, Eurydice, care, la rândul ei, se simte atrasain relatie. Actiunea se complica atunci când un personaj costumatin „Moarte”, cu un costum de schelet stilizat, intervinein actiune si Orfeu este nevoit sa declanseze o disperata cautare a Eurydicei, reflectând-o pe cea din mitul antic.
Anul soarelui linistit (1984)
Un alt film de arta deosebit, regizat de celebrul Krzysztof Zanussi si laureat cu Leul de aur la Festivalul de film de la Venetia. Desi plasat pe fundalul istoric al dramaticei perioade postbelice, filmul nu este o drama de razboi, ci pune o multime deintrebari existentiale etern valabile, care fac din el o istorie profund filosofica si contemplativa.
Norman este un soldat american venitin Polonia sa identifice mormintele pilotilor aliati cazutiin lupta, iar Emilia este o poloneza abia stabilitaintr-un mic oras din vestul Poloniei, dupa ce razboiul i-a lasat-o alaturi doar pe mama ei. Cei doi traiesc o romantica poveste de dragoste, curmata brusc atunci când Norman este singurul care pleaca din „infernul” unei Polonii comuniste, lasând-oin urma pe Emilia.
Pacientul englez (1996)
Acest film se numara printre cele mai populare melodrame cinematografice, alaturi de filme precum „Dr. Jivago”, „Titanic” sau „Pe aripile vântului”. Romanta epica a regizorului Anthony Minghella abundain referiri sugestive la anticul mit despre Orfeu. Contele Laszlo de Almasy (Ralph Fiennes) seindragosteste de Katharine, sotia celui mai bun prieten al sau, care,intr-oincercare de a-l ucide, se prabuseste cu avionul asupra lui. Almasy scapa nevatamat,in schimb frumoasa Katharine este grav ranita.
Conteleisi duce iubitaintr-o pestera pe care o descoperise anterior si, dupa ce este luat prizonier de britanici, sub acuzatia ca ar fi spion german, pleaca spre pestera, spre a-si salva iubita. Va descoperiinsa ca femeia pe care o iubea a murit, lasându-l sa rataceasca prin viata cu amintirile dulci-amare ale iubirii lor, aidoma personajului antic.
GABRIEL TUDOR
Comentarii