Când mintea se opune corpului

          Anorexia si bulimia
          
          Tulburarile severe de alimentatie, cum sunt anorexia sau bulimia, nu reprezinta doar probleme legate de hrana sau de obiceiurile alimentare care se oglindesc în silueta, ele fiind de fapt consecinta unei batalii între minte si corp
          În ambele cazuri, mintea pare sa deteste corpul si, în consecinta, înceteaza sa mai controleze nevoile lui normale.
          Problemele emotionale le înving pe cele fiziologice, legate de alimentatie.

          Anorexia si bulimia
          
          Tulburarile severe de alimentatie, cum sunt anorexia sau bulimia, nu reprezinta doar probleme legate de hrana sau de obiceiurile alimentare care se oglindesc în silueta, ele fiind de fapt consecinta unei batalii între minte si corp
          În ambele cazuri, mintea pare sa deteste corpul si, în consecinta, înceteaza sa mai controleze nevoile lui normale.
          Problemele emotionale le înving pe cele fiziologice, legate de alimentatie.
          Prin urmare, doar vindecarea mintii, a psihicului poate duce la vindecarea de anorexie sau bulimie, doua înfirmitati care în 20% din cazuri pot provoca moartea.
          
          De ce? Care sunt cauzele care declanseaza aceste tulburari grave? Cum se poate regasi drumul cel bun?
          
          În cautarea raspunsurilor, poate n-ar fi rau sa ne oprim la doua cazuri care ne-au fost relatate prin intermediul scrisorilor sosite la redactie. Poate nu întâmplator e vorba de femei, avându-se în vedere ca atât bulimia, cât si anorexia afecteaza mai mult sexul feminin decât cel masculin si ca vârstele cele mai expuse sunt cele legate de adolescenta (14-18 ani) si de perioada de viata activa (prima tinerete pâna la 35-45 de ani). Despre Ana V., în vârsta de 18 ani, ne-a scris chiar mama ei, foarte îngrijorata ca fiica ei refuza de la un timp orice fel de mâncare, ca atunci când este obligata de parinti sa ramâna la masa si sa manânce declara ca numai simpla vedere a mâncarii din farfurie îi provoaca greata (asa ca alearga la baie sa vomite), ca în mod firesc fata a slabit îngrozitor, ajungând un schelet cu pielea zbârcita si pamântie. Pe buna dreptate, parintii resimt aceasta situatie ca pe o mare tragedie si asta cu atât mai mult cu cât, dupa spusele mamei, fata lor a fost… un copil „gras si frumos”. Cum s-a ajuns aici? Cam pe la 13 ani, o data cu debutul pubertatii, Ana si-a spus ca trebuie sa faca orice pentru a scapa de înfatisarea ei de „pepene” si totodata de poreclele rautacioase pe care colegii de scoala si de joaca i le atribuiau, asa ca s-a pus pe cure draconice de slabit. Au fost momente de entuziasm, dar si de renuntare, de esec, de luare de la capat a întregii lupte, si pâna la urma, de ura cultivata în timp impotriva mâncarii, pe un fond hormonal si psihic foarte fragil la vârsta ei. A reusit un singur lucru: sa vada în mâncare inamicul nr.1 al existentei ei, cauza tuturor frustrarilor si complexelor din copilarie si adolescenta. Anorexie? Fara doar si poate.
          Celalat caz este al unei femei, Simona G., de 40 de ani, care la 1,60 m cântareste 102 kg, exces ponderal capatat în mai putin de jumatate de an si datorat în special consumului unor cantitati nemasurate de dulciuri (prajituri, ciocolata, frisca, înghetata etc.), obicei pe care l-a deprins în urma divortului. Fostul sot a reusit totodata sa-i ia si copilul. Depresia dupa o asemenea schimbare majora în viata ei a fost fireasca, dar, din nefericire pentru ea, Simona a încercat sa umple golul din suflet, din casa si din programul ei, prin mâncare. Era singurul lucru care îi dadea senzatia de „mai bine”, care „îi mai ridica moralul”, era „singura ei placere”. Nu mânca de foame, ci de suferinta afectiva. Adesea, când stomacul refuza sa mai primeasca o farâma de mâncare, îsi provoca varsaturi ca sa poata sa o ia de la capat. Când timpul a mai cicatrizat ranile sufletesti a încercat sa se controleze, dar vointa necesara pentru o asemenea actiune îsi pierduse forta iar „viciul” prinsese radacini adânci. Bulimie?
          Sunt doar doua exemple, dar ele se încadreaza în concluzia generala a specialistilor care spun ca atât anorexia, cât si bulimia sunt în strânsa relatie cu viata personala a individului, cu antecedentele familiale sau pur sentimentale, cu modul cum resimte presiunea relatiilor culturale si sociale asupra propriei existente. Altfel spus, nu exista cauze fizice sau genetice implicate în declansarea acestor tulburari, disfunctia fiind cantonata doar la nivelul psihicului.
          
          Tratamentul acestor boli tine întotdeauna de competenta medicilor de specialitate (psihiatru si nutritionist), laolalta cu a psihologului, echipa în masura sa scoata la iveala cauzele (în general bine ascunse sau chiar nedefinite) care au dus la refuzul cu obstinatie a mâncarii (anorexie) sau, dimpotriva, la devorarea unor cantitati enorme de alimente si provocarea de varsaturi. Ajutorul psihologic este de prima importanta: pentru readucerea pacientului la starea de normalitate (din punct de vedere psihic si, implicit, al comportamentului alimentar) acesta îsi propune, în mod prioritar, sa redea bolnavului capacitatea de autocontrol si asta numai prin efortul lui personal de a-si clarifica propriile conflicte profunde cu sine însusi. Tinta principala este asadar refacerea echilibrului psihic. Neglijarea acestui aspect esential nu lasa prea multi sorti de izbânda simplului tratament conventional (cu diferite medicamente) sau complementar (acupunctura, homeopatie, aromoterapie, în unele tari si yoga etc.). Pacientul trebuie sa învete cum sa se desprinda de comportamentul daunator care i-a produs boala, pentru ca în final sa-l abandoneze definitiv. Frustrarile, complexele, lipsa respectului de sine, golul sufletesc, lipsa preocuparilor stimulatoare pentru psihic si fizic, gândirea negativa – cauze ale anorexiei si bulimiei – pot fi învinse prin autocontrol, iar aceasta calitate se redobândeste prin tratament de specialitate.
          Anorexia, mai rea ca bulimia, spun specialistii si asta pentru ca, potrivit statisticilor, bulimicii au mai multe sanse de a se recupera. Un studiu efectuat de medicul David B. Herzog si colaboratorii sai de la Harvard University (Cambridge), Massachusetts General Hospital (Boston) si Brown University (Long Island), care a avut în vedere evolutia pe parcursul a sapte ani a unui lot de 246 paciente suferinde de anorexie si bulimie, a constatat ca numarul vindecarilor în rândul persoanelor bulimice a fost dublu fata de cel al persoanelor anorexice (74% fata de 33%). Si înca o precizare: în comparatie cu anorexia, bulimia se vindeca mai usor iar recidivele sunt mult mai putine.
          Pericol de moarte! Nu este o exagerare, statisticile evidentiaza faptul ca 20% din cazurile de anorexie sunt irecuperabile, evolutia bolii ducând la pierderea vietii. Ca sa nu mai amintim de tendinta anorexicilor (dar si a bulimicilor) de a pune la un moment dat capat suferintei prin sinucidere. Dincolo de alte cauze legate de experienta de viata a fiecaruia, de propria sensibilitate, de particularitati psihologice etc., specialistii incrimineaza permanent drept o cauza importanta a anorexiei exagerarea valorii aspectului fizic, indus de moda, reviste de frumusete, industria filmului, a show-biz-ului în general. Anorexia în rândul adolescentelor s-ar datora, în opinia lor, în mare masura acestor modele „bolnave la rândul lor”. Pericol de moarte sau extrem de periculoasa este automedicatia în scopul tratarii anorexiei si bulimiei. Specialistii insista asupra faptului ca tratamentul ambelor suferinte trebuie sa se faca numai sub supraveghere medicala, cu stricta respectare a indicatiilor, retetelor si dozelor de medicamente prescrise.