Sunt ani buni, de când studii extrem de laborioase au demonstrat ca inca din stadiul dezvoltarii intrauterine se produc diferentieri intre cele doua sexe.
Daca ne referim doar la cele privind limbajul, trebuie spus ca la baieti emisfera cerebrala stânga, cea care contine si centrii vorbirii, se dezvolta mai lent decât la fetite. Care sunt consecintele? In mod frecvent, intre 2 si 3 ani cei mai multi baieti vorbesc cu dificultate. Un motiv ar fi acela ca ii sperie chiar si ideea de a exprima ceea ce doresc sa comunice. In multe cazuri, subliniaza specialistii, acest sentiment de nesiguranta se va mentine si la vârsta adulta. Trebuie mentionat si faptul ca unele tulburari de vorbire, de tipul dislexiei, se manifesta la baieti de 4-5 ori mai frecvent decât la fetite. In schimb, fetitele sunt inzestrate cu capacitati verbale deosebite inca de la cele mai fragede vârste. Fetitele rostesc corect cuvintele si pot alcatui propozitii dezvoltate si fraze mai devreme decât baietii. Avansul luat de fetite in primii ani, in privinta limbajului, se va mentine pâna la adolescenta. Fetele au capacitatea de a comunica mai mult si mai corect. Aceasta deprindere se va accentua cu trecerea anilor, ele stiind sa vorbeasca mai convingator despre emotiile pozitive sau negative traite.
Cu toate ca exista aceste diferentieri demonstrate de cercetatori, parintilor li se cere rabdare, pricepere si tact, pentru ca prin dialogul purtat cu copilul, prin jocurile propuse sau prin lecturi adecvate vârstei, sa dezvolte limbajul celor mici si universul cunostintelor.
Comentarii