În anii de dupa sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Uniunea Sovietica a reusit un adevarat tur de forta tehnologic si industrial, prin clonarea unui bombardier strategic american extrem de sofisticat. B-29 Superfortress, avionul care a dominat cerul Pacificului si a fost fundamentul campaniilor aeriene americane împotriva Japoniei, a devenit obiectul obsesiei lui Stalin.
Cum a fost posibil ca sovieticii sa reproduca un avion american de vârf, într-o lume în care multe materiale, unelte si norme de fabricatie erau diferite?
B-29 era, la acel moment, o capodopera tehnologica. Cu o viteza de aproximativ 560 km/h, altitudinea de operare mai mare de 9.000 metri si capacitatea de a transporta câteva tone de bombe pe distante mari, el a reprezentat o revolutie în aviatia militara.
Dotarile sale includeau tunuri controlate de la distanta, compartimente presurizate pentru echipaj si tren de aterizare avansat. Japonia nu dispunea de un bombardier greu comparabil, iar Uniunea Sovietica nu primise astfel de avioane prin programul Lend-Lease – cererile au fost refuzate, din motive strategice si de securitate.
In anul 1944, pe parcursul unor misiuni americane de bombardament, trei B-29-uri care suferisera avarii sau probleme tehnice au fost nevoite sa aterizeze pe teritoriul sovietic.
Echipajele lor au fost repatriate curând, dar avioanele au ramas în URSS. Sovieticii au confiscat aceste minuni tehnologice si au decis sa le foloseasca pentru un scop ambitios: reproducerea lor integrala. În birourile de proiectare ale lui Andrei Tupolev de la Moscova s-a declansat un proiect colosal de inginerie inversa. Un exemplar a fost demontat complet, altul pastrat ca referinta, iar al treilea utilizat pentru teste de zbor.
Stalin a impus ca replicarea sa fie cât mai fidela – erau copiate nu doar structura, ci si detalii minore precum schema de vopsire si urmele de uzura. Provocarea a fost imensa. Industria sovietica lucra în sistem metric, iar fabricile nu produceau tabla de aluminiu de grosimea exacta a celei americane. Unele aliaje sau subansamble nu existau în URSS si au trebuit introduse sau reproiectate. Tunurile si alte piese americane nu erau disponibile; sovieticii le-au înlocuit cu armament autohton – de exemplu, tunuri NS-23.
Un obstacol major l-a reprezentat sistemul complex de control al focului integrat al B-29 – un ansamblu de computere analogice care coordonau tintirea de la distanta, luând în calcul viteza, gravitatia, temperatura si umiditatea. Reproducerea acestui sistem a fost încercarea suprema pentru echipa lui Tupolev. Surprinzator, au reusit. Întregul proces a implicat 900 de fabrici si institutii de cercetare, care în câteva luni au elaborat peste 105.000 de desene tehnice detaliate. Primul zbor al prototipului sovietic, numit Tu-4, a avut loc pe 19 mai 1947. Productia în serie a început de îndata, aparatul intrând în serviciu larg pâna în 1949.
În 3 august 1947, la parada aeriana de la Tusino, trei avioane au survolat publicul, iar asistenta occidentala credea ca sunt cele trei B-29 internate – când, la scurt timp dupa, a aparut un al patrulea si a devenit evident ca era o replica proaspat construita. Tu-4 era practic identic cu B-29, iar diferentele erau minore. Greutatea era mai mare cu mai putin de 1%.
Tu-4 a intrat rapid în flota strategica sovietica, primele unitati fiind desfasurate în 1950. În circa cinci ani de productie, pâna în 1952, au fost construite între 800 si 850 de unitati.
Totusi, rolul sau strategic a fost urias: a dotat URSS cu capacitatea de bombardier intercontinental, influentând echilibrul puterii în Razboiul Rece. Avioanele au fost retrase în anii 1960, fiind înlocuite de Tupolev Tu-16 sau Tu-95, dar unele au ramas în uz ca avioane de transport sau laboratoare zburatoare. O varianta legendara, Tu-4A, a fost folosita pentru a purta prima bomba nucleara sovietica.
Clonarea B-29 de catre sovietici a fost mai mult decât o simpla copiere: a reprezentat o lectie brutala despre transfer tehnologic fortat. Într-o epoca de rivalitati ideologice si strategice globale, URSS a demonstrat ca este capabila sa recupereze decalajul tehnologic prin munca disciplinata si control politic.
GABRIEL TUDOR
Comentarii