Cand a ajuns cancelar, in 1933, Hitler inca era afectat de faptul ca nu fusese admis la Academia de Arte din Viena. Drept razbunare, el si-a propus sa considere arta moderna ca fiind decadenta, admitand doar operele clasicilor germani. In consecinta, „arta decadenta” trebuia distrusa si, mai bine, folosita pentru a face rost de fonduri pentru declansarea razboiului. Asa au devenit obiectele de arta mijloace de imbogatire a nazistilor, iar jafurile sistematice nu s-au oprit decat la finele razboiului.
Jefuitori organizati
Conform cu propriile conceptii despre arta, Hitler voia sa infiinteze la Linz un muzeu al artei europene. Numai ca marii demnitari nazisti au devenit si cei mai mari pradatori de arta. Maresalul Hermann Goering si Joachim von Ribbentrop s-au numarat printre marii hoti ai regimului nazist. Ba chiar Goering s-a retras partial din activitatea militara si s-a concentrat asupra averilor jefuite de la evreii victime ale holocaustului.
Mari negustori de arta nazisti precum Hildebrand Gurlitt si Karl Buchholtz au dat foc la mii de picturi, acuarele si desene confiscate, la 20 martie 1939. Dar dupa izbucnirea razboiului, pradaciunile au capatat o forma organizata de stat. Astfel, „Asociatia Rosenberg pentru teritoriile ocupate” (ERR, in germana) se ocupa de furturile averilor evreilor si masonilor din Franta, Belgia si Olanda. Sub coordonarea directa a lui Goering, bunurile evreilor erau adunate la Paris si catalogate (obiecte din aur, valori de cult, arta si bani). O alta organizatie de pradatori de arta a fost „Sonderauftrag Linz”, care se ocupa cu furturile de arta sub coordonarea lui Ribbentrop. Hotii actionau in toata Europa, inclusiv in URSS. Astfel, comisiile sovietice de evaluare a jafurilor naziste (in timpul invaziei germane asupra URSS) au stabilit ca peste 173 de muzee rusesti au fost pradate.
O alta tara pradata cu salbaticiune de nazisti a fost Polonia. Expertii de aici au stabilit ca furturile ordonate de Hitler ajunsesera la valoarea de 20 de miliarde de dolari, distrugandu-se peste 43 la suta din patrimoniul cultural polonez. Zeci de mii de picturi, sculpturi, zeci de mii de harti si carti rare (multe tiparite inainte de 1800) au fost „confiscate”… In lacomia sa, criminalul de razboi Hermann Goering si-ar fi pus deoparte aproximativ jumatate din pradaciunile naziste.
Principalele depozite pentru arta pradata in razboi erau la Paris (Musée Jeu de Paume) si cartierul general nazist din München. Dar cum aliatii castigau teren, Hitler a ordonat folosirea minelor parasite pentru adapostirea prazilor. In conditii improprii, artefactele au fost duse la minele Merkers, Altaussee si Siegen. Mare parte din „arta degenerata” a fost vanduta pentru fonduri cu destinatie incerta.
Recuperare anevoioasa
Expertii au estimat ca aproximativ 20 la suta din arta europeana a fost pradata de nazisti si ca mai exista peste 100.000 de obiecte nereturnate proprietarilor de drept. Printre acestea sunt portelanuri, cristale si argintarie. Lipsesc si importante obiecte valoroase de cult, fara a se sti cu precizie numarul lor.
Dupa razboi, aliatii au format „Organizatia de monumente, arta frumoasa si arhive” (MFAA in engleza) pentru gasirea si protejarea bunurilor pradate. Au fost gasite peste 700.000 de obiecte in peste 1020 de depozite din Germania. Cu trecerea timpului, recuperarea devine tot mai anevoioasa, desi toti detinatorii sunt obligati (la licitatii) sa declare provenienta bunurilor tranzactionate.
PAUL IOAN
Comentarii