Numita „Regina Virgina”, Gloriana sau „Buna regina Bess”, Elizabeta I a Angliei a fost al cincilea si ultimul monarh din dinastia Tudorilor, dar totodata si unul dintre cei mai mari suverani britanici. Fiica a terifiantului Henric VIII si a Annei Boleyn, femeia executata cand fetita avea doar doi ani si jumatate, Elizabeta a fost declarata ilegitima, dar printr-un concurs neobisnuit de imprejurari va ajunge sa obtina tronul si sa stapaneasca Anglia cu o mana de fier pentru patru decenii si jumatate (1558-1603). Dincolo de toate ciudateniile acestei suverane, o intrebare i-a framantat si ii framanta inca pe istorici: de ce Elizabeta nu s-a casatorit niciodata?
O promisiune respectata…
„Nu ma voi casatori niciodata”, a spus viitoarea regina pe cand avea doar 8 ani si nimeni nu-i dadea vreo sansa de a obtine puterea. Desigur, curtenii din preajma sa n-au luat in seama cuvintele unei fetite, dar aceasta s-a tinut de cuvant si in ciuda numeroaselor relatii sentimentale pe care le-a avut nu a acceptat niciodata sa jure, in fata preotului, credinta si supunere unui singur barbat. Timp de patru secole, istoricii au speculat pe marginea motivelor care ar fi putut-o determina pe Elizabeta sa nu se marite. In epoca, decizia ei de a ramane singura pe tron si de a evita cu incapatanare toti pretendentii a fost considerata absurda si periculoasa, cu atat mai mult cu cat Anglia era in permanenta cautare de aliati si o legatura matrimoniala ar fi putut aduce in tabara ei state dusmane, precum Franta sau Spania, ori aflate in plin avant si beneficiind de un potential urias, precum Spania – tarul Ivan cel Groaznic a fost unul dintre cei care au nadajduit la inima reginei fecioare.
Mentalitatea contemporanilor Elizabetei era ca o regina avea nevoie de un sot care sa ia deciziile politice pentru ea si sa organizeze si sa conduca marile campanii militare. Mai important decat atat, o suverana trebuia sa zamisleasca prunci, de preferat baieti, pentru a evita declansarea de razboaie civile intre pretendentii la tron, dupa moartea ei.
…si o alegere imposibila
La mana reginei au sperat zeci de pretendenti, nobili englezi sau printi ori regi straini si intregul popor a nadajduit, vreme de aproape trei decenii, ca Elizabeta se va casatori in cele din urma cu unul dintre acesti pretendenti. Si, desi ea a insistat sa sustina, in cercurile de intimi, ca nu va fi niciodata sotia supusa a unui barbat, in mod oficial abila regina i-a tinut pe pretendenti intr-o stare permanenta de expectativa.
Scrisorile ei erau atat de mestesugit ticluite, incat fiecare dintre capetele incoronate care au ravnit la inima si mai ales la forta navala a regatului sau, era convins ca el va fi alesul si inca foarte curand. Temporizarea a fost o politica stralucita din partea Elizabetei, intrucat mentinerea principilor straini intr-o stare de permanenta expectativa, uneori pentru ani intregi, i-a asigurat Angliei o stare de stabilitate si pace, in conditiile in care statele respectivilor suverani aveau, prin traditie, intentii ostile fata de tara insulara.
Au existat, spun analistii, motive politice serioase pentru evitarea casatoriei. Legatura dezastruoasa dintre sora Elizabetei, Maria I, si Filip II al Spaniei, impusese o nedorita influenta straina asupra politicii englezesti. Englezii, majoritatea anglicani sau protestanti, nu priveau cu ochi buni casatoria suveranei lor cu un barbat strain, mai ales cu un catolic. Pe de alta parte, daca regina ar fi ales unul dintre lorzii englezi, acest lucru ar fi generat, in mod automat, formarea unei factiuni privilegiate la curte, cum se intamplase de atatea ori in Anglia, si implicit si formarea de factiuni rivale ale nobililor „respinsi”, ce ar fi putut constitui un pericol pentru stabilitatea tarii.
„Nu voi avea nici un stapan”
Dar au existat si motive mai profunde ale aversiunii Elizabetei fata de ideea casatoriei, in principal teama ca si-ar putea pierde independenta, ca regina. In secolul XVI, un suveran era considerat stapan absolut al tarii sale, dar un sot avea o dominatie la fel de clara asupra sotiei lui. Elizabeta era deci constienta ca mariajul si maternitatea aveau sa duca la o erodare a puterii sale personale. „Nu voi avea decat o singura stapana – pe mine – si nici un stapan”, ii declara ea contelui de Leicester, barbatul pe care l-a iubit mai mult decat pe oricare altul si care i-a stat aproape timp de 30 de ani. In plus, se pare ca Elizabeta nu avea incredere in institutia casatoriei, asistand la destramarea mai multor cupluri, chiar in familia ei, inclusiv a propriilor parinti.
Unii scriitori au sustinut ca Elizabeta ar fi fost frigida sau ca s-ar fi temut de relatiile conjugale, dar se pare ca ideea de a naste o speria – lucru intrucatva firesc, daca ne gandim ca in epoca mortalitatea, la nivelul nou-nascutilor si a mamelor era foarte ridicata. Doua dintre mamele ei vitrege, bunica ei si alte cateva cunostinte murisera la scurta vreme dupa ce nascusera. Mai mult, ramanand insarcinata ea ar fi fost obligata sa predea complet sotului fraiele puterii.
Tanara si nelinistita
Nu trebuie sa uitam ca mama Elizabetei fusese decapitata, pentru o vina imaginara, din ordinul tatalui sau, ca si mama vitrega, Catherine Howard. Asistand la asemenea evenimente teribile, la o varsta frageda, Elizabeta a fost fara indoiala marcata pe viata, ajungand sa asocieze mariajul cu moartea. In plus, istoricii si psihologii indica o alta posibila cauza a aversiunii Elizabetei fata de casatorie: in 1547, cand tatal ei a murit, fata avea doar 13 ani. Vaduva lui Henric VIII, Catherine Parr, s-a casatorit curand cu Thomas Seymour, duce de Somerset si au luat-o pe Elizabeta la palatul lor din Chelsea. Seymour avea aproape 40 de ani, dar era un barbat foarte chipes si cu un puternic sex-appeal. Adolescenta a fost fascinata de acest om care o rasfata, ii facea toate poftele si care o lua adesea in cavalcade singuratice, prin padurile din apropiere. Adesea, Seymour patrundea noaptea in dormitorul Elizabetei, gadiland-o in timp ce dormea si nu se sfia sa o loveasca peste fund in prezenta sotiei lui. Dar, cand Catherine i-a descoperit pe cei doi imbratisati a facut o criza de isterie si a alungat-o pe Elizabeta de la palat.
Dupa ce femeia a murit, dupa o nastere, in 1548, Seymour si-a continuat harjonelile cu Elizabeta, dar comportamentul lui a generat suspiciuni din partea celorlalti nobili, care l-au acuzat ca ar complota sa se insoare cu adolescenta si sa-i alunge acesteia fratele vitreg de pe tron. Elizabeta a negat orice implicare, iar amantul sau tomnatic a platit cu viata pasiunea pentru ea, fiind decapitat in 1549. Elizabeta a trebuit sa se decida asupra prioritatilor. Nu existau mijloace eficiente de contraceptie in acele zile si sa riste o sarcina ilicita ar fi insemnat sa puna in primejdie un tron si asa subred, sub ea. Reputatia unei femei era esentiala, mai ales aceea a unei regine care se afla si in fruntea Bisericii Anglicane. Mariajul sau celibatul erau singurele ei alternative. Elizabeta a fost prea inteligenta spre a se compromite, iar alegerea ei, curajoasa si revolutionara, se va dovedi corecta, pe termen lung, pentru tara sa. De fapt am putea spune fara teama de a gresi ca regina, desi virgina, a zamislit Anglia moderna…
GABRIEL TUDOR
Comentarii