In indelungata lui istorie, Comitetul Nobel s-a facut remarcat pentru distinctiile acordate „pe spranceana” sau daca vreti pe ratiuni de „corectitudine politica”. In 1994, de pilda, Premiul a fost acordat la trei oameni care s-ar fi putut afla la fel de bine dupa gratii, pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii: Yasser Arafat, Yitzhak Rabin si Shimon Peres. Motivatia juriului a fost ca acestia merita cu prisosinta premiul, pentru eforturile depuse in vederea solutionarii conflictului palestiniano-israelian, ce dura de cateva decenii. Practic, domnii din Comitetul Nobel au sters cu buretele, dintr-o data, tot trecutul celor trei premianti. Un trecut foarte incarcat. Daca despre cei doi politicieni evrei se stie mai putin ca au luptat pe fronturile razboaielor cu tarile arabe si apoi, ca lideri ai Israelului, au dus o politica represiva, soldata cu numeroase victime din randul palestinienilor, Arafat este un personaj ce nu mai are nevoie de nici o prezentare. Gestul de a-i acorda premiul Nobel pentru Pace a fost comparat de unii jurnalisti cu decizia de a recompensa pentru „umanism” criminali in serie sau asasini cu sange rece.
Si expertii in economie dau faliment, nu-i asa?
Cum ar fi sa gasesti o formula de predictie a evolutiei pietelor financiare mondiale? Ai putea porni la drum cu 10 dolari in buzunar, spre a ajunge, in cateva luni, miliardar ca Bill Gates, ori ai cumpara o sumedenie de proprietati si cladiri, spre a le vinde cu o zi inainte de producerea crash-ului imobiliar din 2009. Ai avea, probabil, o putere infinita. In anii ’70, economistii americani Myron Scholes, Fischer Black si Robert Merton au nascocit o formula, numita Modelul Black-Scholes, prin care, pretindeau ei, se puteau prezice valorile pietei pe termen lung, in functie de performantele anterioare si de cotatiile realizate pana acel moment. Desigur, investitorii au salivat de emotie, la gandul castigurilor ce ar fi trebuit sa urmeze, socotind ca profiturile vor fi uriase iar riscul – zero. Black a murit in 1995, dar Scholes si Merton au castigat premiul Nobel pentru economie in 1997, dupa ce modelul propus de ei a devenit un standard mondial. Scholes a pus chiar bazele unui fond de investitii, pentru managementul pe termen lung al capitalului si, aureolat de distinctia primita, a fost asaltat de mii de bogatasi, dornici sa-i incredinteze averile. Dar cu toata priceperea lor in prezicerea cursului pietei, ilustrii economisti n-au fost in stare sa prevada dezastrul abatut asupra economiilor asiatice, unde ei investisera masiv. Ca atare, in doar trei luni, au pierdut 4,6 miliarde de dolari iar in 2000, firma lor a dat faliment, ruinandu-i pe cei ce visau ca vor deveni miliardari fara sa miste un deget…
Hotii pe fata
Fizicianul italian Carlo Rubbia a fost obsedat de ideea de a dobandi premiul Nobel inca din ziua cand a terminat liceul. De aceea, devenit cercetator, a ignorat anumite proiecte, axandu-se in schimb pe cele care ar fi putut aduce descoperiri remarcabile in domeniul stiintei. In 1961, a inceput sa lucreze la laboratoarele CERN si in 1983 a preluat comanda unei echipe ce-si propunea sa izoleze doua particule ipotetice, bosonii W si Z. O asemenea descoperire ar fi dus, firesc, la primirea mult ravnitei distinctii. Dar concomitent o alta echipa de fizicieni, UA2, lucrand tot pentru CERN, isi propusese acelasi deziderat. Ambele echipe au descoperit particulele W simultan. Ingrijorat ca ar putea pierde Nobelul, Rubbia le-a propus rivalilor sai sa compare rezultatele inainte de a le publica. Acestia, de buna credinta, au acceptat si nu si-au facut publica descoperirea. Spre a afla, a doua zi, ca Rubbia publicase deja rezultatele studiilor lor! In privinta particulelor Z, fripti cu iaurt, ei au suflat si in ciorba si au publicat singuri descoperirea, intr-o revista cu circulatie restransa. Rubbia a fost iarasi mai viclean si a anuntat propriile rezultate in cadrul unei conferinte de presa, cu participarea a numerosi ziaristi straini. Valva creata a fost de folos: un an mai tarziu, Rubbia castiga premiul Nobel iar echipa rivala nici macar nu era mentionata!
Ipocrizia salveaza omenirea?
In 2007, Al Gore, fostul vicepresedinte al SUA, a castigat premiul Nobel pentru Pace pentru filmul sau, „Un adevar incomod”, care tragea un semnal de alarma in privinta poluarii. Toata lumea buna a fost entuziasmata si s-a grabit sa-l felicite pe politician. Doar cativa jurnalisti au avut curiozitatea sa rascoleasca trecutul ecologistului Gore si au descoperit ca acesta putea groaznic a petrol! Influentul politician detinea, chiar in momentul cand plangea pe umerii planetei Pamant, atat de poluata, biata de ea, participatii de milioane de dolari la firma Occidental Petroleum, o companie petroliera al carei principal actionar era un bun prieten al tatalui sau, Armand Hammer. Si ca ipocrizia sa fie completa, jurnalistii acestia bagaciosi au calculat ca superba vila din Nashville a lui Al Gore consuma de 12 ori mai multa energie – deci polueaza de 12 ori mai mult – decat o gospodarie obisnuita din Statele Unite.
GABRIEL TUDOR
Comentarii