In mod traditional, mestesugul violent al razboiului a fost harazit barbatilor, mai puternici, mai inzestrati fizic si psihic pentru a rezista la ororile lui. Au existat insa numeroase circumstante cand femeile nu au ezitat sa ia armele si sa lupte ele insele. Uneori au facut-o in numele libertatii, alteori pentru a cuceri teritorii; in toate cazurile insa, au luptat cu vigoare si temeritate, invingandu-si fara drept de apel rivalii barbati. Iata, in cele ce urmeaza, patru asemenea exemple, de femei razboinic.
Boudicca (? – 60 d.Hr.)
Boudicca, regina tribului icenilor, ce popula in secolul I d.Hr. estul Angliei, este descrisa de istoricul Dio Cassius in termeni deloc magulitori: „Ea era o femeie foarte inalta si arata inspaimantator. Ochii ei erau salbatici si vocea aspra. Parul ei roscat ii cadea pe solduri, in neoranduiala. Ca vesminte, purta mereu o tunica multicolora si un mare colier de aur, in jurul gatului. O pelerina groasa era aruncata peste ele, incheiata cu o brosa. Cand vorbea, agita o sulita, spre a ingrozi pe oricine ar fi vazut-o.” Vaduva a regelui Prasutagus, un suveran clientelar al Romei, ea s-a opus ca, dupa moartea acestuia, romanii sa-si impuna total stapanirea asupra regatului. A fost insa umilita in public, fiind biciuita, iar fiicele i-au fost violate de legionari. Aceasta jignire a declansat un conflict de amploare impotriva invadatorilor. Atrocitatile ordonate de regina razboinica impotriva romanilor au fost cumplite si i-au ingrozit pe acestia. Pornita ca un tavalug, armata icenilor, carora li s-au adaugat si alte triburi, a devastat asezarile si forturile romane.
Londinium a fost ars pana la temelii. Focul a fost atat de intens incat a format un strat de teracota in jurul caselor si acest strat exista inca, la circa patru metri sub strazile Londrei de astazi. In cele din urma insa, intr-o batalie epica desfasurata undeva in Midlands, guvernatorul roman, Suetonius Paulinus, a zdrobit oastea britonilor, mult mai numeroasa decat a sa. Se pare ca aproape 80.000 bastinasi au pierit, si doar 400 de legionari. Invinsa, Boudicca a sorbit din cupa de otrava, spre a nu cadea vie in mainile romanilor. In secolele ce au urmat, povestea reginei Boudicca a fost, in mare masura, data uitarii. Abia in secolul XIX lumea si-a reamintit ca Boudicca insemna „victorie” si ca aceasta regina a icenilor impartasea numele cu glorioasa suverana a Imperiului Britanic, un stat mai intins chiar decat cel roman. Dezgustatoarele si sangeroasele obiceiuri ale reginei razboinice au fost trecute cu vederea si ea a devenit o eroina nationala. O statuie a sa, triumfatoare in carul de lupta strajuie acum peste Tamisa, in Londra, orasul pe care odinioara Boudicca insasi l-a ars din temelii.
Tomoe Gozen (c. 1157-1247)
Concubina a samuraiului Minamoto no Yoshinaka, Tomoe (Gozen nu este un nume, ci un apelativ de politete, similar cu „alteta”) a fost una dintre putinele femei samurai (onna bugeisha) din istorie. Potrivit relatarilor din cronici, ea era „deosebit de frumoasa, cu pielea alba, par lung si trasaturi delicate. Era iscusita la trasul cu arcul si la manuirea sabiei, iar ca luptatoare valora cat o mie de razboinici si era mereu gata sa lupte impotriva oricui, fie el om, demon sau zeu, calare sau pe jos. Cu maiestrie, incaleca armasari neimblanziti. Cand batalia era iminenta, Yoshinaka o trimitea in lupta prima, echipata cu o armura masiva si o sabie lunga, iar faptele ei de arme erau renumite.” Prinsa in valtoarea razboaielor civile de la inceputul secolului XIII, Tomoe a supravietuit mortii amantului si stapanului ei in batalia de la Awazu, unde ar fi decapitat cu mana ei mai multi dusmani. Dupa lupta, a incercat sa regrupeze fortele lui Minamoto, dar a fost invinsa de Wada Yoshimori, care a luat-o apoi de sotie. La moartea lui, Tomoe se va calugari in manastirea Echizen, unde va si muri, la o varsta inaintata.
Ioana d’Arc(1412-1431)
Situatia Frantei era dezastruoasa, in momentul in care, pe scena istoriei isi face aparitia una dintre cele mai enigmatice si mai stralucitoare figuri ale Evului Mediu: Ioana d’Arc. Aproape ocupata de englezi, bantuita de razboaie si jafuri, de plaga mercenarilor, foamete si ciuma, avand in frunte un rege nevolnic, tara nu dadea semne sa-si mai revina prea curand. Si totusi, aparitia meteorica a Ioanei d’Arc va transforma aceasta tara dezbinata intr-o forta unita, care in doar cateva decenii ii va alunga pentru totdeauna de pe continent pe englezi. Ioana s-a nascut la inceputul anului 1412 – probabil pe 6 ianuarie –, in satucul Domremy, situat pe valea Meusei, in Champagne. La varsta de treisprezece ani si jumatate, in 1425, fata a inceput sa aiba primele trairi inexplicabile: auzea voci care ii vorbeau despre faptul ca fusese aleasa pentru o misiune extraordinara: aceea de a elibera Franta de jugul strain. Initial, regele a fost sceptic, dar la sugestia curtenilor, a hotarat sa-i incredintei tinerei tarancute o armata.
Iar Ioana, in fruntea acesteia, a facut minuni de vitejie. Rand pe rand, orasele stapanite pana atunci de dusman cadeau in mainile trupelor franceze si vestea ca o Fecioara le conduce pe acestea se raspandea tot mai mult, ingrozindu-i pe englezi. Pe 18 iunie, la Patay, armata franceza, aflata sub conducerea Ioanei, zdrobeste trupele engleze, conduse de experimentatii comandanti John Talbot si Sir John Falstaff. Pe 17 iulie 1429, insotit de doisprezece mii de cavaleri, Carol a primit coroana regala in catedrala orasului Reims, fiind uns cu mir sfant de catre arhiepiscopul Regnaud de Chartres si consacrat ca suveran legitim al Frantei. In tot timpul ceremoniei, Ioana a stat alaturi de el, tinand in mana flamura cu crini. Dar triumful a fost de scurta durata. Vanduta de burgunzi englezilor, Ioana va fi judecata, gasita vinovata de vrajitorie si arsa pe rug. Framantat de remuscari, peste multi ani Carol va milita pentru reabilitarea Ioanei. In 1456, procesul ei a fost repus pe rol, de aceasta data de catre judecatori francezi, care au declarat-o pe Fecioara nevinovata. Totusi, va mai trebui sa treaca inca patru secole si jumatate pentru ca Ioana d’Arc sa fie beatificata, in 1909. Peste alti saisprezece ani, Ioana era trecuta de catre Biserica Catolica in randul sfintilor, asa cum probabil isi dorise mereu, in scurta si zbuciumata ei viata…
Agustina de Aragon (1786-1857)
Numita „Ioana d’Arc a Spaniei”, Agustina a luptat in razboiul pentru eliberarea tarii sale de sub jugul napoleonian, figura ei inspirand opere ale unor artisti celebri, precum Byron sau Goya. Pe 15 iunie 1808, trupele franceze au luat cu asalt orasul Zaragoza, aparat de o mana de patrioti. Se parea ca victoria va fi a asediatorilor, caci aparatorii suferisera pierderi grele. Dar, pe cand ceilalti insurgenti fugeau sau se pregateau sa fuga, Agustina a incarcat un tun si a tras asupra francezilor, provocand panica in randurile lor. Vederea unei femei care manuia tunul cu strasnicie i-a inspirat pe aparatorii orasului si i-a inspaimantat pe francezi. In cele din urma, asediul a fost ridicat, desi peste cateva saptamani Zaragoza va cadea totusi in mainile lui Napoleon, dupa o disperata lupta.
In ciuda infrangerii, fapta Agustinei a fost o sursa de inspiratie pentru luptatorii de gherila care au continuat sa se opuna francezilor. Capturata de francezi, care i-au ucis fiul, femeia a reusit sa duca la indeplinire un indraznet plan de evadare si a devenit lidera unui grup de rebeli. Vitejia ei i-a atras atentia ducelui de Wellington, care debarcase in peninsula in fruntea unui corp expeditionar britanic, si Agustina a devenit singura femeie ofiter din statul lui major, ajungand la rangul de capitan si luptand in prima linie in timpul bataliei de la Vitoria.
GABRIEL TUDOR
Comentarii