• Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
magazin
Abonamente
Nici un rezultat
Toate rezultatele
duminică, 1 martie 2026
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele
duminică, 1 martie 2026
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Prima pagină » Alte observatii OZN din Brazilia

Alte observatii OZN din Brazilia

17 octombrie 2022
in Se petrec intre cer si pamant
A A

 Scriam saptamana trecuta ca, pe 24 iunie 2022, Senatul Federal al Braziliei a gazduit o audiere publica solemna despre OZN-uri, la care, timp de cinci ore, au fost expuse cazuri si opinii care merita sa fie rezumate pe aceasta pagina.

 In continuarea celor prezentate in episodul anterior, fizicianul Rony Vernet a descris, pe baza documentelor declasificate, evenimentele OZN din timpul operatiunii militare din 1977, cunoscuta sub numele de „Operaçao Prato” (operatia farfuria). Documentele legate de aceste incidente din Maranhão, Pará si Acre provin de la Fortele Aeriene Braziliene, dar si de la Politia Federala, Fundatia nationala indiana si Ministerul de Stat.

 Unul dintre cazuri a avut loc pe 29 aprilie 1977, pe insula Caranguejos. „Oamenii care transportau lemne intr-o barca de pe insula au fost loviti de un fascicul de lumina; o persoana a murit, doua au fost ranite”, a spus Vernet. Fenomenele s-au extins apoi in alte orase din statele Maranhão si Pará. „Acestea erau asa-numitele mingi de foc care zburau peste casele locuitorilor de pe mal, emitand fascicule de lumina care produceau efecte fiziologice precum slabiciune, roseata, paralizie, amorteala, dureri de cap, dezechilibru, confuzie mentala si lesin. Majoritatea victimelor au fost oameni obisnuiti, locuitori de pe malul raului si pescari care de obicei erau atacati cand erau singuri, noaptea sau ziua”, a explicat Vernet. Populatia a intrat in panica. Treptat, fenomenul s-a extins in statul Pará, facand chiar victime in capitala Belém. „Oamenii se temeau sa-si paraseasca locuintele dupa ora 18, sau se adunau in anumite case si se rugau, incercand sa alunge astfel fenomenul razelor luminoase. Uneori au raspuns tragand cu arme cand aceste obiecte coborau. Barbatii au fost loviti in principal in zona gatului, in timp ce femeile au fost lovite in zona pieptului, in apropierea sanilor”, a explicat Vernet.

Operatiunea Prato

 Multitudinea incidentelor de felul acesta a dus la declansarea operatiunii militare numita „Operaçao Prato” in noiembrie 1977, sub comanda capitanului Uyrangê Hollanda. La inceput, Hollanda a crezut ca este vorba de o iluzie in masa sau de un fenomen natural, dar un eveniment la care au fost prezenti el si membri ai fostului serviciu secret SNI i-a schimbat complet aprecierea. „O aeronava in forma de disc, complet neagra, cu o lu-mina spre sol si cu un diametru estimat la 100 de picioare, se profila deasupra capetelor militarilor. Din acel moment, capitanul nu a avut nicio indoiala ca era ceva misterios si necunoscut”.

 In lunile care au urmat, militarii operatiunii au produs numeroase documente: „desene cu obiectele zburatoare vazute, avand noua forme diferite, cu dimensiuni diferite”. Potrivit ofiterului responsabil, au fost realizate peste 500 de fotografii si 16 ore de material filmat care au ramas in posesia autoritatii aviatice, a spus Vernet.

 La aproape 40 de ani de la cazurile investigate in Pará, in Amazonia a aparut un nou val de fenomene, care ar trebui sa fie investigat si de guvern. Sunt cazuri in statul Acre, unde a existat un contact strans intre indigenii Ashaninka si fenomenele neidentificate. Potrivit rapoartelor populatiilor tribale, aceste nave survoleaza locurile incepand din 2013, iar primele interactiuni ale Ashaninka cu fenomene luminoase din raurile si padurile din regiune au inceput din 24 iulie 2014, dupa Cupa Mondiala de fotbal din Brazilia, cand o aeronava a trecut deasupra satului Apiwtxa din Akko, la granita cu Peru, si a tras cu raze luminoase asupra indienilor, care au intrat in panica. Un deputat a cerut sa se intervina, iar politia federala a facut o ancheta la fata locului.

 Vernet a afirmat ca „Vor fi instalati in curand diferiti senzori pentru a colecta date despre aceste evenimente, iar in urmarirea si prelucrarea lor se vor folosi programe de inteligenta artificiala”.

 Directorul MUFON brazilian si presedintele Comisiei OZN din Brazilia, Thiago Ticchetti, a prezentat o schita a unora dintre cele mai semnificative incidente din tara sa, insotite de fotografii si documente interesante.

 Pe 16 ianuarie 1958, pe insula Trindade s-a petrecut un caz celebru. La acel moment, nava marinei braziliene Almirante Saldanha se afla langa Ilha da Trindade, pe coasta braziliana, iar echipajul sau desfasura cercetari in cadrul Anului Geofizic International. In timp ce faceau acest lucru, personalul militar de pe diferite nave a observat un obiect care zbura deasupra insulei dinspre mare, facand o curba in cel mai inalt punct al insulei si disparand. Un fotograf profesionist pe nume Almiro Baraúna a facut patru fotografii care se afla acum in Arhivele Nationale din Brasilia. Incidentul a dus la o ancheta de catre Marina braziliana, dar rezultatele raman clasificate pana in prezent. „Campania noastra OZN: Freedom of Information Now cere ca aceasta investigatie sa fie facuta publica”, a spus Ticchetti.

 In septembrie 1957, cateva persoane din Ubatuba au observat o farfurie zburatoare apropiindu-se de plaja Toninhas. „Obiectul a venit cu o viteza incredibila si tocmai cand era pe cale sa se scufunde in apa, s-a eschivat si apoi s-a ridicat deasupra marii. In acel moment, a explodat in flacari si fragmente au cazut langa cei ce se scaldau”, a spus Ticchetti. Martorii au colectat unele parti ale obiectului si le-au trimis jurnalistului Ibrahim Sued de la ziarul O Globo. Investigatiile au relevat o concentratie mare de magneziu pur. Jacques Vallée a examinat probele si a constatat ca „puritatea magneziului din esantion necesita o temperatura comparabila cu cea a exploziei unei supernove”, spune Ticchetti, „Deci este ceva pe care nu vom fi capabili sa-l producem ori sa-l avem in natura.” Potrivit aceluiasi Ticchetti, la 14 decembrie 1954, orasul Curitiba a fost „literalmente invadat de farfurii zburatoare”. Trei obiecte au zburat ore intregi peste oras, apropiindu-se de cladirile din centru si ingrozind populatia. Potrivit ziarelor, fortele aeriene braziliene au ordonat lansarea unor interceptoare.

 La 25 august 1968, Sistemul de cer-cetare a obiectelor zburatoare neidentificate (SIOANI) al Fortelor Aeriene braziliene a investigat o presupusa intalnire apropiata intre un pacient de la Sanatoriul Serafim Ferreira din Lins, São Paolo, si o fiinta extraterestra. Respectivul s-a trezit pe la cinci dimineata, a auzit troznituri afara. Apoi a vazut o silueta feminina care i-a adus un ulcior si a inceput sa-i vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Ferreira i-a dat o cana cu apa, pe care ciudatul vizitator a baut-o si apoi a disparut prin perete. Afara a aparut un obiect mare, semicilindric, in care faptura a intrat si a disparut. Raportul oficial de ancheta SIOANI include si o fotografie cu urme de la presupusul loc de aterizare. Ticchetti a raportat si alte observatii OZN ale unor piloti si oameni de afaceri.

 Profesorul universitar si expert in criminalistica al Institutului Criminalistic din Paraná, Inajar Antonio Kurowski, a prezentat cateva cazuri de rapire OZN din istorie. O posibila rapire a celor doi profeti Ilie si Elisei este descrisa in Cartea Regilor. Capitolul 13 al cartii apocrife a lui Enoh relateaza si ea o calatorie in spatiu. Enoh afirma ca a vizitat sapte lumi diferite si a vazut in ele fiinte inaripate cu capete de crocodil si cozi de leu. In lumea a saptea, l-a cunoscut personal pe creatorul lumilor.

Cazuri de rapire

 Cazuri de rapire sunt cunoscute si din Brazilia, de exemplu din februarie 1558, cand fratele unui sef indian a fost rapit si tratat rau. A fost eliberat la zeci de kilometri departare, intr-o padure de mangrove, asa cum reiese dintr-o scrisoare a parintelui Antônio de Sá.

 Primul caz oficial de rapire OZN din Brazilia a fost cel al lui Antônio Villas-Boas, care a observat o lumina alba puternica pe cer si a atras atentia fratilor sai asupra ei. Cateva zile mai tarziu era pe camp cu tractorul cand lumina s-a intors si a aterizat. „Trei fiinte au coborat din acea nava, l-au prins si l-au dus in interiorul navei, desi s-a opus”, a spus Kurowski. Extraterestrii ar fi efectuat experimente pe el si i-au recoltat sange. Apoi a fost drogat cu o substanta, sa aiba relatii sexuale cu un extraterestru feminin. „Nu exista prea multe dovezi ca toate acestea s-au intamplat, dar erau urme pe corpul lui si simptomele pe care le prezenta Antônio erau semne de radiatii”, a explicat Kurowski.

 Kurowski a mai descris audientei uluite si alte doua cazuri de rapire, inclusiv unul in septembrie 2000, cand un VW broscuta, cu tata, mama si fiica, a fost urmarit pe strada de un OZN si in cele din urma ridicat in aer cu ajutorul unui fascicul de lumina. O regresie sub hipnoza a oferit mai tarziu descrieri ale conversatiilor cu fiintele de la bordul OZN-ului. Cazul a fost prezentat si intr-un documentar pe National Geographic.

DAN D. FARCAS

ShareTweet
Articolul precedent

Praz gratinat

Urmatorul Articol

Parintele Byles temerarul preot de pe Titanic

Articole Similare

Paranormal

OZN-uri pe fotografii astronomice?

24 februarie 2026

În octombrie 2025 au fost publicate doua studii, având drept autori pe...

Paranormal

De ce atâta secretomanie?

16 februarie 2026

În prestigiosul cotidian San Francisco Chronicle, pe 11 octombrie 2025, a aparut...

Paranormal

Limitele dezvaluirii OZN

9 februarie 2026

Într-un articol din Liberation Times, din 14 decembrie 2025, jurnalistul Christopher Sharp...

Paranormal

Un politician interesat de fenomenul OZN

2 februarie 2026

În doua articole din decembrie 2025, jurnalistul de investigatii Michael Shellenberger comenta...

Paranormal

Un film convingator

26 ianuarie 2026

Pe 21 noiembrie 2025 a intrat în salile de cinema filmul documentar...

Paranormal

Din istoria dezinformarilor guvernamentale

19 ianuarie 2026

Lucrarea „Dezinformare: Suprimarea de catre guvernul SUA a Fenomenelor Anomale Neidentificate si...

Urmatorul Articol

Parintele Byles temerarul preot de pe Titanic

Cea mai veche civilizatie din lume

Tema: INCALTAMINTE”

Comentarii

Articole Noi

Astazi in istorie

19 februarie 1913 – Presedinte al Mexicului pentru… 45 de minute

24 februarie 2026

Pedro Lascuráin de la Barra detine un record unic în istoria politica...

Citeste mai departe
Blitz

Actori care au iesit din umbra parintilor celebri

24 februarie 2026

În limba engleza, termenul „nepo baby” (copil de vedeta) a devenit o...

Citeste mai departe
Blitz

Brâncusi: între moda si tehnologie

24 februarie 2026

O expozitie care propune o traducere contemporana a formelor si conceptelor brâncusiene...

Citeste mai departe
Consultatii fara plata

Prevenirea adenomului de prostata

24 februarie 2026

Exista o confuzie nu foarte grava, dar semnificativa, privitoare la termenul „prostata”:...

Citeste mai departe
Femina Club

Iarna si cremele protectoare

24 februarie 2026

O greseala frecventa privind îngrijirea tenului iarna consta în nefolosirea cremelor de...

Citeste mai departe
Femina Club

Ficatei cu ceapa

24 februarie 2026

500 g ficatei de pui, 2 cepe mari, 4 catei usturoi, 3...

Citeste mai departe
  • Contact
  • Abonamente

Copyright © 1999 - 2024 Revista Magazin

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
Abonamente

Copyright © 1999 - 2024 Revista Magazin

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.