Japonia. Asa cum anunta pe 18 decembrie 2007 agentia Associated Press, Ryuji Yamane, parlamentar al opozitiei, a facut o interpelare privind "raportarile frecvente de observatii OZN", la care a raspuns secretarul general al cabinetului: Nobutaka Machimura. Oficialul guvernamental a declarat ca "nu exista observatii confirmate ale unor obiecte zburatoare neidentificate presupuse ca venite din spatiul cosmic", dar, in ceea ce-l priveste personal, "eu cred in mod sigur ca acestea exista". In raspunsul scris care a insotit declaratia, se spunea ca fortele aeriene au observat adesea "pasari si alte obiecte in afara de aeronave" dar nu OZN-uri, iar autoritatile supravegheaza vigilent spatiul aerian japonez, fiind gata sa ridice de la sol avioane de vanatoare pentru a intercepta obiecte aeriene suspecte.
Uniunea Sovietica
In Uniunea Sovietica, in ciuda faptului ca, inca din anii 1950, fenomenul OZN a fost taxat drept o fantezie caracteristica tarilor capitaliste, armata a pastrat un interes ascuns pentru elucidarea cauzelor sale. In noiembrie 1967 s-a anuntat ca s-a creat o "comisie organica" menita sa se ocupe de acest subiect, comisie formata din astronomi si ofiteri de aviatie. La scurt timp dupa aceea s-a negat insa oficial existenta unei astfel de organizatii, desi azi se crede ca aici s-au adunat multe rapoarte privind observatiile OZN.
In zorii zilei de 20 septembrie 1977, la Petrozavodsk, a aparut pe cer o uriasa "meduza luminoasa" imprastiind o multime de raze subtiri deasupra orasului. Azi se stie ca fenomenul a coincis cu lansarea satelitului Cosmos-955, de la baza Plesetk. Gratie neglijentei cenzurii, cazul a ajuns pe paginile celor mai importante publicatii sovietice. Oficialitatile au hotarat atunci ca fenomenul trebuie studiat mai atent. In 1978 au fost demarate programele "Setka MO" al Ministerului Apararii, condus de colonelul Boris Sokolov, si "Setka AN", al Academiei de stiinte, condus de Dr. Iulii Platov. Cele doua programe au facut si schimb de informatii. In ianuarie 1980, si seful Statului Major General al Fortelor Armate ale URSS a emis un regulament cerand sa i se raporteze neintarziat "orice fenomen inexplicabil, exotic, extraordinar", inclusiv observatii OZN.
Pana in 1990, s-au adunat circa 3000 de rapoarte, asupra a circa 400 de evenimente individuale. 90% din acestea puteau fi explicate prin cauze conventionale, precum: lansari de rachete, baloane de mare altitudine etc. Dar circa 300 de observatii au ramas neexplicate, chiar si dupa cea mai scrupuloasa examinare.
Un post de urmarire a OZN
Colonelul in retragere Boris Sokolov spunea ca "timp de zece ani Uniunea Sovietica a devenit un gigantic post de urmarire a OZN-urilor". In spatiul ex-sovietic "au existat 40 de cazuri in care pilotii au intalnit OZN-uri. La inceput li s-a ordonat sa le intercepteze si sa le doboare. Cand pilotii s-au angajat in urmarire, OZN-urile au accelerat, pilotii au pierdut controlul si avioanele s-au prabusit. Aceasta s-a intamplat de trei ori, iar in doua dintre astfel de incidente pilotul si-a pierdut viata. Dupa aceasta pilotii au primit ordin sa observe obiectul, dar sa schimbe directia si sa se indeparteze (…) In mod hotarat, pilotii au perceput OZN-urile ca un pericol". Sokolov a mai adaugat ca "militarii erau interesati de OZN-uri inclusiv din cauza credintei ca daca vor descifra secretele OZN-urilor, vor putea castiga competitia cu potentialii inamici, prin incorporarea acestor tehnologii".
Pana in 1989, desi au existat exceptii, subiectul OZN era practic interzis in mass media oficiala sovietica. Un dezghet s-a produs in acel an, la initiativa lui Gorbaciov, astfel incat cazuri faimoase, cum ar fi cele de la Kiev sau Voronej din vara si toamna 1989 au capatat o mediatizare extraordinara. La inceputul anului 1990, de pilda, Gorbaciov, inca presedintele URSS, raspundea unor intrebari puse de muncitori din Urali, spunand "fenomenul OZN exista si trebuie tratat cu seriozitate".
In 1990, in cadrul Academiei de Aviatie Militara, s-a format Asociatia Ufologica Unionala, sub conducerea generalului maior de aviatie Pavel R. Popovici, pilot cosmonaut. Tot in 1990, generalul de aviatie Igor Maltev, seful Statului Major General al Fortelor Armate, a pus la dispozitia publicului numeroase documente si fotografii de OZN-uri.
In 1991, si generalul Nikolai Alexeevici Sciam, vicepresedintele Comitetului de Presedintie al KGB, a pus, oficial, la dispozitia Asociatiei Ufologice Unionale din URSS (presedinte Pavel Popovici), documente, insumand 124 de pagini, avand titlul "Cazuri de observare a unor fenomene insolite pe teritoriul URSS, 1982-1990". In scrisoarea insotitoare se afirma ca KGB nu a fost preocupat in mod expres de studiul OZN-urilor, dar a primit numeroase astfel de rapoarte de la persoane particulare sau diverse agentii.
In mod firesc, existenta unor cazuri spectaculoase OZN in spatiul ex-sovietic a starnit curiozitatea amatorilor de senzational din occident, intre care si pe cea a adeptilor conspirationismului, care au avut impresia ca pot avea acum dovada ca toate marile puteri au avut legaturi cu extraterestri, legaturi tinute in cel mai strict secret. Aceasta curiozitate a fost rapid satisfacuta de cetateni rusi intreprinzatori care au inceput sa fabrice istorii, documente, filme etc. despre OZN-uri prabusite, baze subterane in care se colaboreaza cu extraterestri etc. (in general copiate dupa istoriile care circulau deja in SUA) si sa vanda toate acestea pe bani frumosi amatorilor occidentali naivi. Desi nu exista dovezi clare in acest sens, este foarte posibil ca, la fel ca in SUA, o parte din aceasta dezinformare sa fi fost produsa si de agentii specializate ale armatei, in primul rand in scopul discreditarii cercetarii fenomenului OZN si a ridicarii unei perdele de ceata peste anumite proiecte militare secrete. Intre altele, fenomenul a generat discutii aprinse si nu totdeauna foarte politicoase intre ufologii rusi, dintre care unii au cazut in plasa falsificatorilor sau le-au facut jocul.
Desecretizarea fisierelor OZN
Pe 21 iulie 2009, reteaua de stiri Russia Today (RT), parte a agentiei rusesti de presa RIA Novosti, proprietate de stat, anunta si desecretizarea fisierelor OZN detinute de marina militara rusa. Evident, majoritatea documentelor se refera la observatii facute in mari sau lacuri.
Multe inregistrari dateaza din epoca sovietica si au fost compilate de un grup special al marinei care colecta rapoarte ale unor incidente inexplicabile din partea submarinelor si navelor militare. Grupul a fost condus de amiralul Nikolai Smirnov. S-a comentat pe marginea acestor rapoarte ca obiectele neidentificate depaseau tehnologic tot ce a construit vreodata umanitatea.
Vladimir Ajaja, fost ofiter naval si faimos ufolog rus, afirma ca materialele publicate sunt de o extraordinara valoare. El estima ca "cincizeci la suta din intalnirile OZN au legatura cu oceanele; cinsprezece sau mai mult cu lacurile. Astfel OZN-urile tind sa fie in conexiune cu apa". La un moment dat, un submarin nuclear, care era in misiune de lupta in Oceanul Pacific, a detectat prin sonar sase obiecte neidentificate subacvatice. Dupa ce toate manevrele posibile pentru a scapa de ele s-au dovedit ineficiente, capitanul a ordonat ridicarea la suprafata. Obiectele au urcat si ele, dupa care au fost vazute luandu-si zborul prin atmosfera.
Fostul comandant de submarin, contraamiralul in retragere Iurii Beketov, isi amintea ca multe evenimente misterioase s-au petrecut in regiunea Triunghiului Bermudelor. Instrumentele refuzau sa functioneze, fara un motiv anume, sau detectau un bruiaj puternic. Fostul ofiter credea ca acestea puteau fi cauzate in mod deliberat de OZN-uri. El a comentat ca "in cateva ocazii instrumentele au indicat obiecte materiale miscandu-se cu o viteza incredibila. Calculele au aratat viteze de circa 400 km/ora, greu de realizat chiar si la suprafata. Era ca si cum obiectele sfidau legile fizicii. Este o singura explicatie: creaturile care le-au construit ne depasesc de departe ca nivel de dezvoltare".
Igor Barklay, capitan de rangul I si fost ofiter de informatii al marinei, declara ca OZN-urile "apareau adesea in locurile unde se concentrau flotele noastre sau ale NATO: in apropiere de Bahamas, Bermude, Puerto Rico. Ele au fost vazute cel mai des in zonele cele mai adanci ale Oceanului Atlantic, in partea de sud a Triunghiului Bermudelor si de asemenea in Marea Caraibelor".
Un alt loc in care oamenii raportau frecvent intalniri OZN este Lacul Baikal, din Siberia, cel mai adanc lac de apa dulce de pe Pamant. Pescarii povesteau despre lumini puternice care vin din adancuri si despre obiecte care isi iau zborul din apa. Se mai povestea ca in 1982 un grup de sapte scafandri militari, antrenandu-se in Baikal, ar fi zarit, la o adancime de 50 de metri, "un grup de creaturi umanoide imbracate in costume argintii". Scafandrii ar fi incercat sa le captureze, dar rezultatul a fost ca trei scafandri au murit iar ceilalti patru au fost grav raniti.
Oficial, marina militara neaga realitatea acestor intalniri OZN. O sursa din conducerea marinei aprecia ca istoriile puteau sa-si aiba originea in rapoartele comandantilor de nave, care au luat drept OZN-uri obiecte de origine neclara dar pamanteana. "Iluzia unui OZN putea fi produsa de bancuri mari de pesti, gunoaie plutitoare sau fenomene naturale".
DAN D. FARCAS
Comentarii