In septembrie 2013, in Portland (Oregon, SUA) s-a organizat o noua editie a unei conventii traditionale intitulata „Experiencers Speak”, o intalnire menita sa ofere consolare si intelegere celor ce spun ca au suportat o rapire OZN, acelor persoane care au sentimentul ca intamplarea i-a retrogradat intr-o zona marginala si care doresc sa inteleaga ce anume li s-a intamplat, urmarind experientele similare ale altora. Faptul ca marturiile nu pot fi verificate in mod independent ii intereseaza mai putin pe cei ce au apucat sa creada in realitatea acestui fenomen; pentru ei conteaza sa afle, din prima mana, relatarile unora care au trecut prin situatii similare.
„Scopul nostru este sa-i ajutam pe cei ce au avut astfel de experiente sa se impace cu ceea ce s-a intamplat cu ei, sa-si infranga temerile si sa mearga inainte cu viata lor”, a declarat Audrey Hewins, organizatorul conferintei si al carui grup de sustinere „Starborn Support” gazduieste lunar intalniri de cateva zeci de persoane pe care le ajuta sa faca fata rapirii sau intalnirii apropiate prin care au trecut. Cu ocazia conferintei de la Portland, intre cei peste o duzina de vorbitori, au fost invitati si doi barbati: Chuck Foltz si Jim Weiner, care aparent au fost rapiti impreuna de un OZN in 1976 pe valea raului Allagash din statul Maine. Reporterul Matt Byrne de la publicatia Portland Press Herald le-a luat un interviu celor doi, ca si altor persoane implicate. Spicuim mai jos din opiniile exprimate cu acest prilej.
In lumea ufologiei, „incidentul Allagash” se numara printre cele mai bine documentate din Statele Unite ale Americii. Cazul a fost subiectul unei carti, din 1993, intitulata „The Allagash Abductions” (Rapirile Allagash), a ufologului veteran Raymond E. Fowler, care considera cazul „o dovada de netagaduit a unei interventii straine” in viata umana. Cartea este o relatare directa a modului in care Fowler i-a intalnit pe cei patru barbati implicati, i-a intervievat si i-a supus regresiei hipnotice – o forma ghidata de relaxare, care permite oamenilor sa-si recupereze amintirile pierdute sau reprimate.
Prin sesiuni independente de hipnoza, efectuate la mai multi ani dupa intalnirea din 1976, Weiner, Foltz, fratele geaman al lui Weiner, Jack, si un al patrulea tovaras, Charles Rak, au relatat fiecare versiuni usor diferite ale aceleaisi povesti infricosatoare, in care au fost utilizati ca subiecti umani ai unor teste, de catre niste vizitatori misteriosi, care i-au luat in acea noapte la bordul navei lor zburatoare.
„Inainte de toate, nu avem nimic de castigat prin aceasta participare, cu exceptia ridicolului public”, a declarat Chuck Foltz, acum de 63 de ani. Cand au fost intrebati, in timpul interviului, despre experienta avuta, vocile lui Jim Weiner si Foltz nu ezitau. Privirea lor a pastrat o intensitate constanta in timp ce si-au reamintit sfera stralucitoare de lumina care plutea deasupra copacilor. Apoi un fascicul de lumina a coborat din sfera si i-a invaluit, inainte de a-i duce in necunoscut. S-au vazut dupa aceasta la bordul unei nave, unde au fost sondati si investigati de niste fiintele cu patru degete, cu ochii migdalati si membre flasce, timp de aproximativ doua ore, cum a reiesit in cele din urma.
O excursie in timp
Dar atunci cand a avut loc experienta, grupul de patru barbati nu a simtit niciun decalaj in timp. Abia mai tarziu, cand au vazut ca un foc mare de tabara, care ar fi trebuit sa arda mai multe ore, devenise cenusa dupa numai cateva minute, si-au dat seama ca a avut loc o „lacuna de timp”, un gol in amintirile lor, care a fost umplut doar mult mai tarziu sub hipnoza. Faptul ca au ramas, statornic, fideli detaliilor povestii lor nu a descurajat totusi o armata de sceptici, demistificatori si agresori verbali. Au fost numiti nebuni – asa cum spuneau acum – de mai multe ori decat ar putea sa-si aminteasca.
Jack Weiner, de 61 de ani, care sufera de scleroza multipla si nu se poate deplasa cu usurinta de la casa lui din Vermont, a declarat, intr-un interviu telefonic, ca experienta sa in Allagash i-a reorientat cariera, indepartandu-l de arte si apropiindu-l de stiinta pozitiva si de matematica. Nu-i pasa daca oamenii cred povestea lui si-i respinge pe cei ce spun ca asa ceva nu e posibil; ii considera ingusti la minte si, uneori, ignoranti in privinta vastitatii cunoasterii stiintifice. „Ei nu au fost acolo” – spunea Jack Weiner – „Nu i-am vazut acolo. Daca ei doresc sa ramana ignoranti, nu pot face nimic pentru a-i schimba. Dar eu stiu altceva, din propria mea experienta.” Rak, al patrulea membru al partidei de canoe, n-a mai fost in contact cu ceilalti din grup de peste doua decenii si nu a putut fi localizat pentru un interviu.
Negativismul celor care nu-i cred nu-i descurajeaza nici pe Jim Weiner, nici pe Chuck Foltz, amandoi locuind acum in zona Boston. Ei cer alte studii si anchete pentru a demasca ceea ce ei cred ca este un efort global al guvernelor lumii menit sa ascunda sistematic fata de marele public adevarul despre existenta inteligentelor extraterestre. Multimea celor ce neaga – spunea Jim Weiner – este un produs al unei anumite viziuni inguste asupra lumii, o viziune care nu-si poate imagina ca exista extraterestri. „Ceea ce am relatat noi ii ameninta intr-un fel”, a continuat Weiner, care lucreaza in domeniul tehnologiei informatiilor la Colegiul din Massachusetts pentru Arta si Design din Boston. Fie ca este vorba convingerile sociale, religioase sau stiintifice, a spus el, „singura modalitate prin care isi pot mentine integritatea sinelui este sa nege sau sa acuze. Este mult mai usor de spus, «Oh, este o inselatorie», sau, «Oh, esti nebun», sau, «esti un escroc»”.
Joe Cambria, din Wakefield, Massachussetts, care conduce Organizatia de Investigatii OZN din New England, ca si o linie telefonica asociata pentru martorii care doresc sa raporteze observatii, a declarat ca primeste un flux constant de apeluri, marea majoritate – circa 90 la suta – de la farsori si mincinosi. „Dar, acel 10 la suta ramas este ceea ce ne intereseaza”. Scepticismul este o cerinta pentru orice ancheta serioasa OZN, a continuat Cambria. El este sceptic chiar privind utilizarea termenului de „rapire.” „Oamenii au experiente (interne); dar, rapiri? Ceva se intampla, e adevarat, si s-a tot intamplat de cand stim. Nu avem inca un raspuns ce anume, dar vom continua sa-l studiem.”
Rapire pe malul raului
Iata acum si un caz asemanator, din Rusia. In noaptea de 11-12 septembrie 1980, trei metalurgisti, pe nume Iurov, Jujulin si Kozlov, ca si un militian de circulatie, numit tot Kozlov, au plecat la pescuit pe malurile raului Kumak, la aproximativ 75 km de Orsk, regiunea Orenburg din Rusia. Pe la ora 22.00, in timp ce isi pregateau instrumentele de pescuit, au vazut, deasupra lor, un obiect, ca o stea foarte luminoasa, care a inceput sa emita ceea ce pareau a fi „inele” circulare de lumina, similare cu valurile facute de un obiect aruncat in apa. La origine cercul avea aproximativ o jumatate de metru in diametru, dar cand aceasta a ajuns la sol diametrul sau, la capatul inferior, putea sa fie de 10-15 metri. Aceste cercuri de lumina au creat un fascicul de lumina de forma conica. La scurt timp dupa aceasta „steaua” stralucitoare a inceput sa se indeparteze, printr-o miscare orizontala, dar fasciculul in forma de con de lumina a ramas pe sol timp de cateva secunde ca apoi sa dispara.
Martorii s-au intors la corturile lor pentru cina si la masina lor, gandindu-se ca au vazut doar un tip special, mai aparte, de fenomen natural, sau un satelit, sau poate o lansare de racheta de la poligonul Baikonur din Kazahstan. La ora 01.00 doi dintre martori s-au dus la culcare. Ceilalti doi au decis sa verifice plasele de pescuit pentru a vedea daca s-a prins ceva; dintr-o data unul dintre ei a vazut o figura umanoida gigantica si si-a pierdut cunostinta; apoi s-a vazut intr-o incapere avand o forma de sfert de cerc si a auzit o voce care i-a spus sa stea jos. S-a asezat pe ceva care semana cu un scaun semicircular inalt de 40 centimetri si lat de 25-30 centimetri. Pe podea, a zarit o trapa mare. Pe peretele din stanga se vedea o usa inchisa. Tot pe partea stanga se mai vedea ceva semanand cu un soi de acoperamant, care parea sa fie pus peste un fel de conducte de 60 cm in diametru. Sala avea peste 2 metri in inaltime si pereti ca de plastic, de culoare gri deschis.
Martorul se intreba unde se afla si unde a disparut prietenul sau. Dintr-o data l-a vazut, prin trapa din podea care s-a deschis brusc; zacea mai jos, pe o mica platforma. Martorul s-a ridicat in picioare, aparent condus de o forta, s-a indreptat spre trapa si a coborat spre prietenul sau. Pe platforma, martorul a simtit in continuare ca si cum era controlat de la distanta. Si-a aruncat prietenul pe sol, apoi a sarit si el de pe platforma, aterizand pe terenul din apropiere, aproape lo-vindu-si capul. Cand s-a intors a vazut o lumina stralucitoare care se indeparta foarte repede. El a inceput sa tipe: „Stati, opriti-va, nu plecati!” dar lumina a disparut in directia Lunii. Prietenul sau Ivan era confuz, nestiind ce s-a intamplat. In acelasi timp, i-a vazut pe ceilalti doi, care se apropiau ghidati de strigatele sale. I-au gasit pe amandoi stand intr-un crater de 1,5 m in diametru si adanc de 60 centimetri. In jur, pe terenul moale, nu se vedeau niciun fel de urme de pasi. Unul dintre barbati, Mihail Jujulin isi amintea ca in timp ce dormea in masina a fost trezit de flash-uri luminoase si de un suierat puternic; era deja ora 06.30. Un alt vanator aflat in apropiere isi amintea ca a vazut o lumina ca o stea care emitea un fascicul de lumina spre pamant. Concluzia a fost ca cei doi barbati au fost aparent rapiti la bordul unui OZN.
DAN D. FARCAS
Comentarii