In mai 2021, intr-o emisiune de maxima audienta a CBS, numita „60 de minute”, moderata de Bill Whitaker, au fost invitati cativa martori ai evenimentelor legate de fenomenele aeriene neidentificate (FAN) din SUA. Rezum mai jos cateva dintre interesantele lor declaratii.
Raspunzand la intrebarea daca OZN-urile sunt reale, Luis Elizondo, fostul sef al proiectului AATIP din Pentagon a raspuns: „cred ca suntem deja dincolo de asta. Guvernul a declarat deja pentru media ca sunt reale. Nu-ti spun eu asta. Guvernul Statelor Unite va spune asta”. „Misiunea AATIP era destul de simpla. Sa colecteze si sa analizeze informatii care implica vehicule aeriene anormale, ceea ce cred ca in limba populara se numesc OZN-uri. Noi le numim FAN… Intrebarea este, ce este? Care sunt intentiile sale? Care sunt capacitatile sale?” „Imaginati-va o tehnologie care poate produce acceleratii de la 6 la 700G, care poate zbura cu 13.000 mile pe ora, care se poate sustrage radarului si care poate zbura prin aer si apa si, eventual, prin spatiu. Si, apropo, nu are semne evidente de propulsie, nu are aripi, nu are suprafete de control si totusi poate sfida efectele naturale ale gravitatiei Pamantului”.
Examinari dificile
La faptul ca scepticii pun fenomenul in seama unor lumini refractate, baloane meteorologice, rachete, Planeta Venus etc., Elizondo a raspuns ca in unele cazuri exista explicatii simple, dar exista si unele pentru care nu sunt. Examinarea a fost mereu foarte scrupuloasa: Este un tip nou de tehnologie de rachete de croaziera pe care China a dezvoltat-o? Este un balon de mare altitudine care efectueaza recunoastere? Atunci cand ai epuizat toate aceste variante, fara un raspuns, si ramai cu faptul ca acesta este in spatiul nostru aerian si este real, atunci cazul devine convingator si problematic.
In emisiune a aparut si fostul pilot al marinei militare, locotenentul Ryan Graves, care spunea ca escadrila sa F / A-18F a inceput sa vada FAN planand peste spatiul aerian restrictionat la sud-est de Virginia Beach in 2014, cand au fost modernizate radarele avioanelor. Acum ele erau vazute simultan atat cu radarul, cat si cu senzorul in infrarosu. Si ambele spun ca exista ceva acolo. Pilotii care se antreneaza in largul coastei Atlanticului vad astfel de lucruri „in fiecare zi, cel putin de cativa ani”.
Comentand ce anume ar putea fi, Graves a afirmat ca cel mai probabil este un program de observare a amenintarilor. La intrebarea daca ar putea fi tehnologie rusa sau chineza? Pilotul a raspuns „Nu vad de ce nu… Daca acestea ar fi avioane tactice dintr-o alta tara… ar fi o problema masiva. Dar, pentru ca arata putin diferit, nu suntem dispusi sa analizam efectiv problema din fata. Suntem bucurosi sa ignoram faptul ca acestea sunt acolo, urmarindu-ne in fiecare zi.
Si guvernul american chiar a ignorat problema – cel putin in mod public – de la inchiderea proiectului sau de investigatie „Blue Book” in 1969, pana la acel incident din sudul Californiei in 2004, care a fost documentat de radar, de camera si de patru aviatori navali. Unul dintre acestia era David Fravor, absolvent al scolii de zbor naval Top Gun si comandant al escadrilei F / A-18F de pe USS Nimitz. Pe un alt avion, alaturi, zbura locotenentul comandor Alex Dietrich, o femeie care nu a vorbit niciodata public despre intalnire pana acum. Si acum, la CBS ea a spus ca „fara suparare, nu am vrut niciodata sa fiu la televiziunea nationala”. O face acum „pentru ca eram intr-o aeronava guvernamentala, pentru ca eram la serviciu. Asa ca simt responsabilitatea de a impartasi ceea ce pot. Si este neclasificat”.
Era noiembrie 2004, iar grupul de lupta al portavionului USS Nimitz se antrena la aproximativ 100 de mile sud-vest de San Diego. Timp de o saptamana, noul radar avansat de pe o nava din apropiere, USS Princeton, a detectat la orizont ceea ce operatorii numeau „vehicule aeriene multiple anormale”, coborand de la 80.000 de picioare, in mai putin de o secunda, la nivelul marii. Pe 14 noiembrie, Fravor si Dietrich, fiecare cu un ofiter de sisteme de arme pe bancheta din spate, au fost trimisi pentru a investiga. Au gasit o zona de apa alba, cu diametrul de vreo 35 de metri, intr-o mare albastra, altfel calma.
Dave Fravor a mentionat, in emisiune, ca, in timp ce se uitau la asta, cel din spatele ei a spus: „Hei, sefu’, vezi…” Iar el, a zis aproape concomitent: „Omule, vezi, vezi acel lucru acolo jos?” Era acest mic obiect alb cu aspect de bomboana Tic Tac. Si era doar un fel de miscare deasupra zonei de apa alba.
In timp ce Dietrich se invartea deasupra, Fravor s-a apropiat sa vada mai bine. Obiectul „s-a intors brusc. Si a inceput sa ma oglindeasca. Deci, pe ma-sura ce coboram, el a inceput sa urce. Imita miscarile mele”. Era cam de dimensiunea unui F / A-18F, fara marcaje, fara aripi, fara ajutaje de evacuare. Fravor a spus ca a vrut sa vada cat de mult se putea apropia. In timp ce se roteau, obiectul urca. Iar cand a ajuns chiar in fata lui, a tasnit si a disparut.
Dietrich a completat: „Deci mintea ta incearca sa-i dea un sens. Sa clasifice acest lucru ca fiind poate un elicopter sau poate o drona. Dar cand a disparut…” Scena a fost vazuta aproximativ cinci minute de toti patru din cele doua avioane. Cateva secunde mai tarziu, Princeton a regasit tinta. Era la 60 de mile departare. Un alt echipaj a reusit sa se blocheze pe el cu o camera de termoviziune inainte sa dispara din nou.
Dietrich a adaugat: Stii, cred ca la o bere, am spus ca „Hei omule, daca as fi vazut acest lucru singur, nu stiu daca atunci cand m-am intors as mai fi spus ceva”, pentru ca suna atat de nebuneste cand spui. Fravor a completat-o: Niste oameni mi-au spus, stii, „Cand spui asta, esti luat de nebun”… Nu sunt un tip OZN. Dar „exista cu siguranta ceva care… Nu stiu cine o construieste, cine are tehnologia, cine este creierul. Dar exista ceva acolo, care era mai bun decat avionul nostru”.
Echipajul a depus rapoarte. Apoi, ca si misteriosul obiect zburator, intalnirea cu Nimitz a disparut. Nimic nu a mai fost spus sau facut oficial timp de cinci ani, pana cand Lue Elizondo a dat peste poveste si a investigat-o.
Misiune complicata
Lue Elizondo a intervenit: „Cheltuim milioane de dolari in instruirea acestor piloti. Si ei vad ceva ce nu pot explica. In plus, informatiile respective sunt copiate pe date electro-optice, cum ar fi filmarile camerei pentru arme. Si prin date radar. Acum, pentru mine, este convingator”.
In interiorul Pentagonului, asemenea concluzii au fost intampinate cu scepticism. Finantarea AATIP a fost sistata in 2012, dar Elizondo spune ca el si o mana de altii au mentinut vie misiunea pana cand in cele din urma, frustrat, a renuntat la Pentagon in 2017, dar nu inainte ca trei videoclipuri sa fie declasificate. Iar apoi lucrurile au luat o turnura mai ciudata.
Christopher Mellon, care a ocupat functia de subsecretar adjunct al apararii pentru informatii, sub presedintii Clinton si George W. Bush, avand acces la programe guvernamentale secrete, a declarat, in aceeasi emisiune, ca a incercat sa-l ajute pe colegul sau, Lue Elizondo, sa ridice problema in departament si sa o prezinte, de fapt, secretarului apararii. Nereusind aceasta, el a achizitionat in mod secret, in calitate de cetatean privat, cele trei videoclipuri ale marinei pe care Elizondo le declasificase si le-a divulgat catre New York Times. „Este bizar si regretabil faptul ca cineva ca mine trebuie sa faca asa ceva pentru a include pe ordinea de zi o problema de securitate nationala ca aceasta” a comentat el. El si-a unit fortele cu acum civilul Lue Elizondo si au inceput sa-si spuna povestea oricui dispus sa asculte: ziarelor, la History Channel, membrilor Congresului. „Stiam si intelegeam ca trebuie sa mergi la public, sa interesezi publicul, sa interesezi Congresul, apoi sa te intorci inapoi la Departamentul Apararii ca sa-i faci sa inceapa sa se uite si ei”.
Drept rezultat, in august anul trecut, Pentagonul a inviat proiectul AATIP, care acum este numit „grupul operativ FAN”; membrii serviciului sunt acum incurajati sa raporteze intalnirile ciudate; iar Senatul vrea raspunsuri.
In emisiune a aparut si senatorul Marco Rubio, cel care a solicitat Pentagonului acea analiza detaliata care a fost difuzata in 25 iunie. Rubio a mentionat ca „nu cred ca putem permite stigmatului sa ne impiedice sa avem un raspuns la o intrebare atat de fundamentala… Vreau sa o luam in serios si sa avem un proces care sa o ia in serios. Vreau sa avem un proces de analiza a datelor de fiecare data cand apare un nou caz. Sa existe un loc in care acestea sa fie catalogate si analizate constant, pana cand vom obtine cateva raspunsuri. Poate are un raspuns foarte simplu. Poate ca nu”.
DAN D. FARCAS
Comentarii