O alianta mondiala contra extraterestrilor?

           Philip Corso, în cartea The Day After Roswell (1997), parea convins ca rusii erau foarte bine informati ca adevarata tinta a programului SDI „Initiativa pentru aparare strategica – razboiul stelelor” sunt de fapt extraterestrii. El scrie astfel: „Ambele superputeri stiau cine era adevarata tinta a SDI; în nici un caz rachetele balistice intercontinentale, ci OZN-urile, vehiculele extraterestre care se considerau invulnerabile si invizibile, în vreme ce roiau la limita atmosferei noastre (.

           Philip Corso, în cartea The Day After Roswell (1997), parea convins ca rusii erau foarte bine informati ca adevarata tinta a programului SDI „Initiativa pentru aparare strategica – razboiul stelelor” sunt de fapt extraterestrii. El scrie astfel: „Ambele superputeri stiau cine era adevarata tinta a SDI; în nici un caz rachetele balistice intercontinentale, ci OZN-urile, vehiculele extraterestre care se considerau invulnerabile si invizibile, în vreme ce roiau la limita atmosferei noastre (…) mutilând vitele în teribile experimente biologice, ba chiar rapind oameni pentru teste medicale si hibridarea speciilor”. „Razboiul rece si-a jucat rolul magic pentru ambele superputeri, permitându-le sa pregateasca apararea împotriva extraterestrilor”.
           În Acordul despre masurile în vederea reducerii riscurilor unui razboi nuclear între URSS si SUA, semnat în 1971, Articolul 3 suna astfel: „Partile se angajeaza sa se informeze imediat una pe alta, imediat ce vor repera un OZN (…) daca astfel de fenomene pot provoca un pericol de dezlantuire a razboiului nuclear între cele doua tari”.
           Tim Swartz, în Conspiracy Journal, remarca similaritatea istoriilor rusesti si americane privind OZN-uri prabusite si extraterestri capturati, ceea ce ridica problema ca grupuri de interese aflate la putere, în America si în alte tari, lucreaza laolalta pentru a dezinforma publicul larg în aceasta privinta. Nu trebuie neglijata nici ipoteza ca în loc sa recunoasca faptul ca nu stiu ce se întâmpla, anumite cercuri încearca sa profite de psihoza ipoteticei invazii extraterestre, spre realizarea unor obiective proprii. Jacques Vallée era de parere ca ne aflam confruntati cu o inteligenta miscare de dezinformare. Ca orice astfel de actiune, ea este structurata pe mai multe nivele, ca foile de ceapa. Un prim strat este ca „fenomenul OZN nu exista”. În jurul acestuia, vine al doilea strat, exemplificat prin documentele tip Majestic-12, care afirma ca guvernul si Casa Alba cunosc adevarul despre OZN-uri dar îl ascund. A treia foaie de ceapa, servita de Lear, Cooper etc. sustine ca extraterestrii sunt aici si ei sunt cei ce conduc de fapt lumea. Afirmatiile acestea au un efect notabil asupra marelui public, destabilizând, între altele, si cercetarea serioasa a fenomenului OZN. Un simptom, foarte interesant în acest sens, este schimbarea, survenita dupa 1990, privind optica producatorilor si realizatorilor de filme despre extraterestri, cu mare impact asupra publicului. Daca, în urma cu doua-trei decenii, filme ca E.T. sau Întâlnire de gradul III încercau sa promoveze imaginea unor extraterestri buni, simtitori, cooperanti, mai recent, filmul Independence Day, lansat în august 1996, ia în derâdere pe cei ce-si imagineaza o posibila colaborare cu supercivilizatiile extraterestre, argumentând, explicit, ca invazia este iminenta si singura optiune fata de aceasta invazie este cea militara. Acest film a si dus la vii discutii în mediile guvernamentale – mai ales dupa întrebari în acest sens puse de presa – daca conducerea tarii stie într-adevar ce trebuie sa se faca daca o astfel de eventualitate s-ar adeveri. Punând alaturi toate piesele acestui mozaic, declaratiile unora ca Lear, Cooper sau Lazar, ori cartea lui Philip Corso, dar si recunoasteri surprinzatoare venite din partea unor oficialitati sau militari, ca si alte actiuni destinate manipularii opiniei publice, ne putem întreba daca nu cumva toata aceasta zvonistica este finantata de mai marii unei industrii de armament ramasa, dupa 1990, fara un inamic credibil. Asa cum scria, de pilda, Jean Sider: „Amageala cu razboiul rece convenea de minune industriasilor americani… Dupa îngroparea razboiului rece a fost nevoie sa se creeze un alt suport pentru a justifica comenzile enorme de armament care fac sa functioneze multe uzine din SUA”.
          (Va urma)