Psihicul omului sub semnul vulnerabilitatii

          Intr-un studiu de acum câtiva ani, un cercetator american ne informa ca patruzeci la suta din populatia planetei noastre sufera de o disfunctie psihica. Studiul nu includea si aspectele clinice ale disfunctiei, altfel spus, autorul nu sugera ca toti afectatii cuprinsi în procent sa fie internati în clinici psihiatrice! O asemenea realitate ar însemna o catastrofa pentru întreaga planeta.

          Intr-un studiu de acum câtiva ani, un cercetator american ne informa ca patruzeci la suta din populatia planetei noastre sufera de o disfunctie psihica. Studiul nu includea si aspectele clinice ale disfunctiei, altfel spus, autorul nu sugera ca toti afectatii cuprinsi în procent sa fie internati în clinici psihiatrice! O asemenea realitate ar însemna o catastrofa pentru întreaga planeta…
          O idee se desprinde din aceasta statistica deloc agreabila: evolutia actualei civilizatii, de o complexitate inimaginabila în trecutul apropiat, s-a dovedit excesiv de agresiva fata de limitele psihice ale fiintei umane normale. Electronica si sistemele informationale, spectaculozitatea în sine a noutatilor tehnologice, suprasolicitarea suscitata de deplasarea travaliului si inteligentei în dependenta de tehnologii, mii de factori generatori de stres si problemele existentiale evaluate pe minut si secunda au condus la ceea ce se numeste „slabirea fibrei psihice generale”.
          Exista în statele supradezvoltate industrial si tehnologic institutii de cercetare fundamentala sau aplicativa în care specialistii nu supravietuiesc mai mult de trei-cinci ani, dupa care opteaza pentru alte sectoare tangente cu profesiunile lor. Fie si numai acest aspect si ne pune pe gânduri. Pâna unde poate omul instruit, care a acumulat cunostinte si a experimentat, sa-si extinda maleabilitatea si sanatatea psihica fiind confruntat cu ritmuri de activitate si de gândire pe care nici o alta epoca din istorie si nici o alta evolutie în sfera cunoasterii nu le-au cunoscut? Sociologii si psihologii, antropologii sunt mai constienti decât noi, observatori necalificati, de virtualul dezastru psihic care planeaza ca o virtuala nenorocire asupra câmpului demografic general. Dar specialistii, observ, abordeaza tema cu precautie si „pudoare”, deoarece ei primii stiu ca trebuie sa ne comunice informatii serioase si agreabile! Slabirea fibrei psihice este, poate, un fenomen, un eveniment cu trimitere prelunga în viitor. Pe ingineria genetica nu se poate conta decât daca acceptam impactul cu alte primejdii. Si, iata, sloganul din deceniul sase occidental, „întoarcerea în natura” începe sa devina ultimativ. Grupuri de indivizi sensibili si alergici la aspectele stresante ale actualei civilizatii s-au constituit în „secte” ale caror optiuni se îndreapta spre „viata libera în sânul naturii”. Suna ca o metafora care ar putea fi trecuta în registrul tragic, extirpându-i-se timbrul liric. O informatie recenta oferita de un specialist român si cu referire la tara noastra avea acelasi continut – un numar impresionant de români sufera azi de o maladie psihica, de o disfunctie oarecare ce intra în câmpul de studiu al psihologiei, psihiatriei si psihanalizei!
          Tot metaforic vorbind, pe la începutul secolului trecut un întelept de pe alte meleaguri spunea cu o ironie respectuoasa ca motorul evolutiei cunoasterii nu o data a stat în seama „nebunilor”. Nici Einstein n-a fost scutit de acest calificativ, nici Tolstoi, nici Eminescu… s-a exprimat ideea, nu mai putin glumeata, ca „nebunii” duc lumea înainte si tot ei, din timp în timp, o distrug pentru a lasa locul „curat” unei regenerari iminente… Poate ca ar trebui sa închei aici gândurile pe tema aceasta.
          Dar „nebunia” geniilor nu este identica cu „nebunia generalizata”. Aceasta din urma nu este producatoare de idei si de ipoteze, ci de reactii adverse manifestate tipic. Societatea în prezent este viabila prin principiile organizarii, corectitudinii, moralei – ultima ca virtute mereu alunecata din locul ei! În absenta principiilor constructive agreate cu luciditate si consimtamânt, fiecare individ „atins” de o disfunctie psihica este o problema pentru el însusi si pentru toti ceilalti. Totusi, gândesc ca supercivilizatia viitorului ar trebui sa semene cu „clavecinul bine temperat”…