Rapiti de OZN-uri

          Proiectul „Starchild”
          
          Rapoartele celor rapiti, dar si traditii din lumea întreaga vorbesc despre presupuse experimente genetice asupra unor pamântene, efectuate de vizitatori din ceruri. Stiinta nu poate lua în considerare astfel de relatari, în lipsa unor dovezi palpabile.

          Proiectul „Starchild”
          
          Rapoartele celor rapiti, dar si traditii din lumea întreaga vorbesc despre presupuse experimente genetice asupra unor pamântene, efectuate de vizitatori din ceruri. Stiinta nu poate lua în considerare astfel de relatari, în lipsa unor dovezi palpabile. Un proiect recent, numit „Starchild”, încearca sa demonstreze ca o astfel de dovada exista.
          
          Presupusa dovada ar fi un craniu, corespunzând destul de bine cu imaginea populara privind „omuletii cenusii” – cea mai des raportata forma a vizitatorilor veniti cu OZN-uri. Craniul circula în anumite cercuri de specialisti, a fost analizat, mediatizat, fara sa poata însa convinge pe deplin. Potrivit legendei – care la ora actuala nu mai poate fi probata – între cele doua razboaie mondiale, o fata a gasit într-o mina abandonata din Mexic, la 100 de mile sud-vest de orasul Chihuahua, doua schelete îmbratisate. Primul al unui adult normal, culcat pe spate, al doilea al unei „stârpituri”, aparent un copil, cu capul si membrele diforme. Dar craniul acestuia era aproape tot atât de mare ca cel al adultului… Fata a adunat oasele si le-a dus acasa, pastrându-le într-un cos în curte. Peste un timp, o furtuna puternica a împrastiat totul si nu au fost recuperate decât craniile, care au fost pastrate apoi cu grija. La începutul anilor nouazeci, putin timp înainte sa moara, femeia le-a încredintat unui cuplu – el inginer, ea maseza – din sud-vestul S.U.A. Acestia le-au aratat unor prieteni care – întâmplator – erau implicati în rapirile OZN si care au remarcat pentru prima data strania asemanare a craniului cu înfatisarea atribuita nepamântenilor.
          
          Craniul este examinat de specialisti
          
          Asa au ajuns craniile la Lloyd Pye, autor a mai multor carti si articole în care argumenteaza interventia unei inteligente nepamântene în evolutia omului. Între altele, el studiase si o traditie raspândita printre bastinasii din America, dupa care odinioara zeii coborau din Cer, se împreunau cu pamântenele, care le nasteau copii. Când acestia ajungeau la vârsta de sase ani, zeii coborau din nou si-si luau copiii cu ei. Putea apartine oare craniul unui astfel de copil? – s-a întrebat Pye. Sau era al unui adult cu dimensiuni de copil? Putea fi celalalt schelet cel al mamei? Primele cercetari au fost efectuate de numerosi specialisti din S.U.A. si Canada: antropologi, legisti, directori ai unor institute sau spitale. Craniul de copil prezenta multe anomalii: pe lânga dimensiunea si forma neobisnuite, insertia cu gâtul era mai în fata ca la om, gâtul însusi fiind probabil de doua ori mai subtire. Hidrocefalia, ca si deformarea artificiala a craniului (presupuse la un moment dat) au fost excluse, între altele si prin atente examinari, anatomice, cu raze X si cu tomograful. Capacitatea craniana era de 1.600 centimetri cubi, în timp ce a unui adult normal este de 1.400; greutatea craniului era în schimb de numai vreo 400 de grame, în timp ce cea a unui adult este de peste 1.000 de grame.
          
          Mai multe enigme decât certitudini
          
          Studierea în continuare a straniului obiect a fost încredintata unui proiect de cercetare, numit „Starchild”. S-a aflat ca desi osul era de doua ori mai subtire ca cel obisnuit la om, el s-a dovedit mult mai dur si mult mai rezistent la taiere decât acesta. Un produs care dizolva osul omenesc în câteva zile nu a reusit sa dizolve un fragment din misteriosul craniu nici dupa zece saptamâni; dar adaugându-se un detergent la solvent, în mod neasteptat fragmentul s-a transformat, în câteva ore, într-un strat de mâl depus pe fundul vasului. O alta bucata, lasata doar în solventul uzual nu se dizolvase complet nici dupa noua luni. Din pacate, analizele mai delicate necesitau fonduri, pe care proiectul le-a obtinut foarte greu si în cantitati insuficiente. S-a determinat totusi, prin mai multe laboratoare independente, inclusiv din Anglia, ca vârsta craniului era de 900±40 de ani, iar ADN-ul mitocondrial proba ca mama era amerindiana. Nici o metoda existenta la ora actuala nu a putut identifica însa ADN-ul „nuclear”, deci nici pe cel al tatalui. Laboratoarele implicate – din motive pe care cititorul le va întelege – nu au dorit sa-si dezvaluie identitatea. Aceasta era situatia la sfârsitul anului 2004. Alte cercetari sunt asteptate în viitor.