Rapiti de OZN-uri

          Tactici pentru evitarea rapirilor
          
          Uneori anumite persoane se pare ca au reusit sa evite o rapire iminenta. Poate veneticii au cedat deoarece si-au dat seama ca au de-a face cu persoane dotate cu o constiinta puternica de sine, persoane care tin sa li se respecte liberul arbitru.

          Tactici pentru evitarea rapirilor
          
          Uneori anumite persoane se pare ca au reusit sa evite o rapire iminenta. Poate veneticii au cedat deoarece si-au dat seama ca au de-a face cu persoane dotate cu o constiinta puternica de sine, persoane care tin sa li se respecte liberul arbitru.
          
          Ruperea starii de paralizie
          
          Înca din anii saptezeci, Ann Druffel a investigat si a scris carti despre rapiri OZN, între care si despre rapirea colectiva din 1953 din Tujunga Canyon – una dintre primele raportate în SUA.
          Emily Cronin a fost una dintre persoanele implicate în cazul Tujunga Canyon, având ulterior, în 1956, si o alta întâlnire OZN, tot cu mai multi martori. Dupa aceste episoade, Emily a început sa aiba, cu o oarecare regularitate, timp de mai multi ani, asa-numite „vizite de dormitor”. Era trezita noaptea de un sunet foarte ascutit si vedea în jurul ei creaturi cu capul mare si ochi oblici imensi. Era paralizata, asa ca nu putea nici sa reactioneze nici sa vada alte detalii. I se comunica telepatic dorinta entitatilor de a o rapi, iar ea încerca sa se opuna, pe cât putea în aceasta stare. A constatat ca daca reusea sa-si miste macar un deget, paralizia disparea si împreuna cu ea si omuletii.
          O metoda aparte de iesire din paralizie a fost utilizata de Melissa MacLeod, din Southland, Texas, o femeie activa, a carei onestitate era mai presus de orice dubiu. Începând din 1977, de repetate ori, forme invizibile, grele de cel putin 25 de kilograme, se asezau noaptea lânga ea în pat, înghesuind-o sau lovind-o, dar disparând atunci când se trezea complet. Sotul ei, care dormea în acelasi pat, nu a observat niciodata nimic si era convins ca Melissa visa sau halucina. „Vizitele” se petreceau o data sau de doua ori pe luna, iar ea începuse sa se obisnuiasca cu ele, având în vedere ca nu pareau periculoase. Într-o noapte însa ea s-a trezit paralizata si a vazut figuri stranii în preajma. Cuprinsa de teroare, a început sa se roage, mai cu seama catre Arhanghelul Mihail, constatând ca rugaciunile i-au permis sa iasa din starea de paralizie si sa alunge aratarile.
          Ann Druffel aduce si alte exemple, de pilda de persoane care au spus rugaciuni sau pur si simplu nu-nu-nu! (inclusiv într-o experienta îngrozitoare pe un mic vas în Triunghiul Bermudelor) reusind sa reziste rapirii.
          
          Sunetul interior salvator
          
          Ann Druffel aducea si alte exemple similare. Lori Briggs, rapita din apartamentul ei din Los Angeles, de fiinte învaluite în lumina si cu capul mare, a fost transportata prin perete într-un OZN, unde a fost supusa unor explorari de tip medical. Când vizitatorii i-au propus „sa mearga cu ei” (ea avea impresia ca în scopul unor actiuni în scop reproductiv) ea a refuzat. A reusit sa se opuna prin ceea ce ea a numit „sunetul ei propriu”. Era ceva ca un ton muzical, reverberând în partea superioara a trupului ei – în cap, umeri si piept – o vibratie pe care o auzea interior si ca un sunet. Ea obisnuia sa-si induca adesea aceasta stare, care o relaxa. Îndata ce a declansat acest sunet intern, contactul cu vizitatorii s-a întrerupt si ea a fost transportata înapoi în apartamentul ei.
          
          Un simplu vis sau respect pentru opiniile noastre?
          
          Se stie ca oamenii se pot gasi uneori într-o asa-numita stare hipnagogica, între somn si trezie, când corpul este paralizat, iar mintea nu a scapat complet de imaginile extrem de vii ale visului. Nu cumva – s-au întrebat mai multi – asa s-ar explica macar o parte din rapirile raportate? Atât cercetatorii cât si persoanele rapite aduc însa argumente ca fenomenul rapirilor nu poate fi redus doar la astfel de stari.
          În particular, Ann Druffel crede ca fenomenul OZN are mai multe surse – unele observatii fiind cauzate de fiinte sau nave extraterestre, altele de fapturi – bune sau rele – dintr-un alt plan al existentei, asa cum atesta si traditia folclorica sau religioasa. Pe de alta parte, specia umana, sau cel putin o parte a ei, poseda simtul libertatii si integritatii, deci implicit dreptul de a refuza manipulari nedorite si pentru motive pe care nu le cunoaste. În consecinta Ann Druffel a format în Los Angeles un „grup de sprijin” pentru persoane rapite, pe care sa le învete tehnicile de a se opune rapitorilor.