Rezum mai jos doua cazuri, de tip „rapire OZN”, inteles in sens larg, in care tinta a fost atat mama cat si fiica ei, o situatie care apare, de altfel destul de frecvent si in literatura ufologica din strainatate. Primul caz este al doamnei Crina C., pe care o cunosc bine si cazul careia a fost examinat si publicat prima oara de Gabriel Tudor. Nascuta la Bucuresti, in 1970, are o activitate in publicistica. In luna ianuarie a anului 1980, pe cand familia ei locuia la curte, in zona Mihai Bravu, a avut, intr-o noapte, o traire ciudata.
Ea a povestit ulterior: „Visasem ceva urat. Imi amintesc clar cum cativa – doi sau trei – omuleti, cu un cap exagerat de mare si niste ochi imensi, hipnotici, se invarteau in jurul meu. Nu stiam ce voiau de la mine, dar simteam, instinctiv, ca urmareau ceva rau, ca faceau experiente pe corpul meu; mi-a fost groaza, efectiv! M-am trezit si mi-am dat seama ca de fapt sunt in pat, alaturi de bunica mea si, chiar cand ma linistisem, spunand ca fusese doar un cosmar, am vazut distinct, in penumbra camerei, in dreptul ferestrei, o silueta marunta, de maxim 1,30 m inaltime. Privind-o atent, am realizat ca este una dintre acele creaturi care imi aparusera in straniul vis.”
Creatura din vis
„Am inceput sa tip, bunica s-a trezit si i-a alarmat si pe parintii mei… Nu-mi mai amintesc precis cum a disparut, atunci, umbra cu pricina. Ceea ce am simtit insa a fost o spaima imensa si a doua zi, cand m-am trezit, am observat ca partea stanga a fetei imi era complet imobila: ochiul imi statea sau inchis, sau deschis, gura imi ramasese intepenita, muschii obrajilor nu-i mai puteam clinti. Mama, careia i-am povestit totul, a cautat, prin zapada din curte, vreo urma, dar zapada era intacta, ca si cum nimeni nu trecuse pe acolo. I-a atras in schimb atentia agitatia neobisnuita pe care o manifesta cainele nostru: latra, schieuna, parca ar fi vrut s-o avertizeze ca ceva nu e-n ordine. Apoi m-a dus repede la doctor si am fost diagnosticata cu «pareza faciala stanga». Dar medicii de la Spitalul Fundeni nu au fost capabili sa explice ce anume putuse provoca un soc atat de puternic incat sa declanseze o pareza la o fetita de zece ani. In ciuda tratamentului urmat, cu hidrocortizon, care a inlaturat multe dintre efectele acestei pareze, dar a declansat, totodata si o serie de alte boli, am ramas cu muschii faciali afectati de misterioasa boala!”.
Gabriel Tudor se intreba daca nu cumva cineva a „umblat” in zona sinusurilor ei, atingand niste nervi? Oricum, in nenumarate randuri, inca din copilarie, Crinei i se declansau inexplicabile hemoragii nazale, de o intensitate foarte scurta, dar des repetate. Situatia este frecvent raportata in presupuse cazuri de rapire extraterestra din toata lumea, din cauza unor implanturi care ar fi introduse prin orificiul nazal cu acest prilej.
In timp, Crina a crescut, s-a casatorit, a dat nastere unui copil. In vara anului 1996, aflandu-se la casa de la tara a mamei sale, din comuna Spineni, judetul Olt, impreuna cu fiica si cu mama ei, ea a observat ca, pe masura ce se apropia seara, o neliniste inexplicabila o cuprindea, ca si cum ar fi intuit ca avea sa se petreaca ceva rau. Cand s-a innoptat, mama ei a plecat sa se culce, intr-o alta camera, iar Crina si fetita ei – pe atunci in varsta de sase ani – au ramas sa se uite la televizor. Asa cum povestea ea: „Seara, intotdeauna, mama dezlega cainele, iar acesta venea si se aseza pe pragul usii, pazindu-ne de acolo. Ceea ce m-a mirat a fost faptul ca, in seara respectiva, cainele nu a iesit din cusca. A stat acolo si nu a vrut in ruptul capului sa iasa. In mod cert, se temea de ceva. Noi nu prea am dat atentie acestui fapt, ci ne-am vazut de treaba. Tarziu, dupa ce am stins televizorul, ne-am culcat. Pe la ora trei dimineata – nu stiu precis daca era trei, in orice caz, cam atat am estimat eu, am avut din nou o traire neobisnuita. Eram intr-o stare ciudata, intre somn si veghe. Eram perfect constienta, dar nu ma puteam misca, de parca trupul nu-mi apartinea, iar ceea ce era «eu» se refugiase undeva in creier. Am vazut, cu ochii mintii, o derulare de scene care m-a tulburat. O nava de zbor discoidala, asemanatoare cu OZN-urile, sa le numesc clasice, cu o mica turela deasupra, a coborat incet, pe drum, in dreptul portii noastre si din ea au descins trei omuleti gri, foarte mici de statura si cu un cap imens. Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca aveam ochii larg deschisi, nu puteam zari absolut nimic, fiind o bezna totala, si afara si in camera, ca si cum cineva trasese niste draperii negre in jurul nostru. Eram deci treaza, dar tot nu ma puteam misca. Stateam acolo, ca paralizata, copilul dormea langa mine, cand am simtit prezenta acelor fiinte, dincolo de zidul casei, in coltul de langa fereastra. In minte am auzit clar ganduri care nu erau ale mele si sunau in genul: «Am venit dupa copil si dupa tine. Vrem copilul intii!». Ingrozita, am incercat sa ma misc spre fetita mea, dar nu am putut schita niciun gest, corpul nu ma mai ajuta cu nimic. Cu o mare concentrare, am reusit sa-mi intind bratele si sa-mi strang copila la piept. Eram hotarata sa nu o las in miinile lor; stiam ca vor sa-i faca ceva rau, ceva ce-mi facusera si mie in copilarie. Ei insa continuau sa ceara, imi porunceau de-a dreptul, simteam aceasta porunca in minte, deosebit de distinct. Nu era o rugaminte, era un ordin. Trebuia sa fac ce spuneau. Dar nu am facut-o. Am stat acolo, cu fetita in brate, fetita in tot acest timp nu s-a trezit deloc, si am rezistat cererilor lor. Nu stiu cat sa fi durat acest dialog mental, stiu doar ca eram terifiata de spaima. Constienta de puterea lor, stiam totusi, simteam, ca daca vointa mea le interzicea sa se apropie, ei nu o puteau face. Si mai simteam ca acele entitati de dincolo de zid, pe care nu le vedeam, dar le simteam prezenta, nu pareau cu adevarat niste fiinte vii, ci mai degraba niste roboti, programati sa faca ceva anume si care nu stiau cum sa procedeze in cazul in care acest ceva nu putea fi facut. In sat, toti cainii latrau, urlau disperati, numai cainele nostru nu se auzea, de parca ar fi fost adormit! In jurul orei cinci, pe la mijirea zorilor, am simtit deodata ca vizitatorii au disparut. Nu le mai simteam prezenta. Parca mi se luase o piatra de pe inima; dar nici n-am mai dormit. Dimineata, pe la opt, cand am vrut sa-i spun mamei ce se petrecuse, ea mi-a luat-o inainte si m-a anuntat ca a avut un vis tare ciudat. Se facea ca un vecin, care murise, facuse un foc mare in fata portii (deci exact acolo unde vazusem eu ca stationase, in aer, nava extraterestra!) si incerca sa intre in casa, «ca sa ne faca rau». I-am povestit si eu ce patisem si impreuna am mers in curte, sa vedem eventualele urme. Spre surprinderea noastra, am gasit, in dreptul ferestrelor, mai multe urme dreptunghiulare, lungi cam de 10 cm si late de 2, adancite in pamantul umed, peste tot, cu 2 cm. Erau paralele si se desfasurau ca si cum fiintele care le lasasera nu mersesera in mod normal, ci mai degraba topaisera – urmele erau doua cate doua, imprimate la o distanta de 20-30 cm. Imi pare foarte rau ca nu mi-a venit atunci ideea sa realizez un mulaj al lor, eram poate prea bulversata ca sa ma gandesc la asta atunci!”
Globuri luminoase
Crina a mai observat, in dese randuri, si globuri luminoase, zburand si stationand la mare inaltime, in preajma blocului unde ea locuieste. „Nu puteau fi nici avioane, cu atat mai putin sateliti sau stele, declara ea, fiindca acestea nu se deplaseaza asa cum faceau acele globuri: cu accelerari si opriri bruste, cu schimbari de directie in unghiuri foarte stranse, ceea ce denota ca sunt ghidate in mod inteligent”. De cate ori le vedea, tanara simtea ca au venit pentru ea, sau poate pentru fata ei. De altfel, fetita simtea un interes deosebit pentru aceste globuri, le intuia chiar prezenta si a facut, o data, o remarca stupefianta: „Uite, mami, ele au venit iar, sa-si faca datoria!”. Pe de alta parte, si fetita avea cosmaruri asemanatoare cu cele pe care mama ei le-a avut in copilarie, deci era perfect posibil ca si ea sa fie in vizorul puterilor nepamantene…
Un alt caz a fost publicat de Eugen Delcea, fondatorul si proprietarul Editurii Obiectiv din Craiova. Doua persoane pe care le cunostea, mama si fiica, i-au povestit ca au fost rapite de extraterestri, rugandu-l sa nu le dezvaluie identitatea. In septembrie 2002, intr-o seara, fata a observat, deasupra blocurilor din fata, doua „farfurii zburatoare”, cu lumini care palpaiau pe margine. Stateau nemiscate si aproape lipite. In timp ce se intreba „oare, cum o fi in ele?”, „i s-a rupt filmul”. Cand s-a trezit dimineata in pat, isi amintea perfect cum pasea, recent de tot, pe un coridor lung, luminat in alb.
DAN D. FARCAS
Comentarii