Astronomii spun ca luna trecuta au fost cele mai aglomerate doua saptamani de activitate spatiala pe planeta Marte, din ultimii 50 de ani.
Marte si Pamant s-au aliniat frumos vara trecuta, eveniment folosit de nu mai putin de trei agentii spatiale separate care au dorit sa profite de ocazie. Este vorba despre NASA, care a trimis pe Marte roverul Perseverance, Agentia spatiala chineza care a trimis pe planeta Rosie sonda Tianwen-1 si de misiunea sondei Hope (Speranta), lansata de Emiratele Arabe Unite.
A fost, asadar, un februarie aglomerat pentru Marte, cu trei sonde din trei tari diferite care au sosit pe orbite diferite in apropierea Planetei Rosii in doar noua zile.
O „petrecere” martiana care n-a fost o coincidenta, ci un plan bine gandit care are legatura atat cu mecanica orbitelor Pamantului, cat si cu cea a lui Marte.
Daca NASA nu se afla la prima misiune martiana, in cazul Emiratelor Arabe Unite este vorba despre prima misiune interplanetara, o misiune declarata reusita in momentul in care sonda Hope, a ajuns pe orbita lui Marte pe 9 februarie, asa cum anunta Space.com. Tot la prima misiune interplanetara s-a aflat si China care a anuntat ca pe 10 februarie sonda chineza Tianwen-1, a ajuns pe propria orbita martiana. Sonda are doua module, un orbitater si un lander cu un rover la bord, care se asteapta sa incerce sa aterizeze pe solul martian in luna mai.
In fine, pe 18 februarie, primul vehicul de coborare de acest gen al NASA a ajuns pe Marte si a plasat pe sol robotul Perseverance care are cu el si o „jucarie”, botezata Ingenuity, un fel de drona cu o greutate de 1,8 kilograme, cu care NASA, la mai bine de un secol de la primul zbor cu motor de pe Pamant, vrea sa demonstreze ca este posibil sa reproduca aceasta reusita si pe o alta planeta.
De marimea unei masini, roverul Perseverance, care a costat 2,7 miliarde dolari, are si el o misiune in premiera, si anume aceea de a colecta mostre de sol martian si de a produce oxigen din bioxidul de carbon.
Faptul ca toti acesti roboti apar aproape exact in acelasi timp nu este intamplator, declara Jonathan McDowell, astrofizician si expert in zboruri spatiale la Universitatea Harvard.
Marte si Pamant sunt ca „doi alergatori pe un hipodrom cir-cular”, explica cercetatorul. „Alergatorul mai rapid (Pamantul) il depaseste in mod regulat pe alergatorul mai lent (Marte). Deci, de aceea uneori sunt chiar unul langa celalalt, iar alteori sunt pe laturile opuse ale pistei”.
Acest ciclu Pamant-Marte, Pamantul depaseste cu „o tura” Marte, dureaza aproximativ doi ani. „Pentru a ajunge pe Marte de pe Pamant, atunci cand planetele sunt indepartate una de cealalta, o racheta ar avea nevoie de tone de combustibil si mult mai mult timp”, explica McDowell pentru Live Science. Dar nici lansarea in timp ce planetele sunt la cel mai apropiat nivel absolut, adica la aproximativ 62,6 milioane de kilometri distanta, nu este cea mai eficienta modalitate de a ajunge pe Marte.
In aceasta situatie, exista un moment in ciclul de doi ani al planetelor in care calatoria dureaza mai putin timp si necesita mai putin combustibil. In acel moment, care are loc o singura data in timpul ciclului de doi ani, Pamantul este putin in spatele lui Marte, dar continua sa se miste mai repede decat vecinul sau. Aceasta pozitionare ii permite navei spatiale sa patrunda pe asa-numita „orbita de transfer Hohmann”, numita dupa inginerul german Walter Hohmann, cel care, intr-o carte din 1925, a demonstrat ca exista o cale eficienta din punct de vedere al consumului de combustibil pentru a deplasa o nava spatiala intre doua orbite diferite.
Iata cum functioneaza principiul. Nicio racheta nu poate transporta atat combustibil incat sa-i permita sa faca o calatorie intre Pamant si Marte, pe o distanta care variaza intre zeci si sute de milioane de kilometri. Asta inseamna ca orice aventura interplanetara incepe cu o scurta, intensa perioada de acceleratie, scopul in aceasta perioada initiala este acela de a pune nava spatiala pe o orbita in jurul Soarelui, orbita care se va intersecta cu Marte cat mai curand posibil. Cea mai eficienta cale dintre planete este, prin urmare, orbita solara care se intersecteaza cu Marte, si care poate fi atinsa cu cea mai mica cheltuiala de combustibil, iar acea orbita devine disponibila o data la doi ani.
Dar agentiile spatiale nu au fost obligate sa plaseze pe orbita sondele exact in aceeasi zi. Daca lansarile se fac intr-o fereastra de timp de cateva saptamani in jurul datei propice, nava spatiala poate fi plasata pe orbite de transfer Hohmann. Daca se intarzie mai mult de cateva saptamani, atunci calatoria incepe sa devina mult mai dificila, daca nu imposibila, spune. McDowell.
Asa se explica de ce orbiterul Hope a fost lansat pe 19 iulie 2020, Tianwen-1 pe 23 iulie si Perseverance pe 30 iulie.
Decalajele dintre sosirile navelor spatiale pe orbita martiana nu se aliniaza exact cu datele lor de lansare, si asta din cauza diferentelor minore in tehnologia rachetelor, a traiectoriilor in spatiu si a destinatiei, preciza McDowell. Pentru ca este nevo-ie de un alt unghi de abordare a traiectoriei, de exemplu, pentru a plonja direct in atmosfera planetei decat pentru a intra pe o orbita inalta asa cum a facut Hope.
Aglomeratia pe orbita martiana din februarie nu a fost prima de acest gen din istorie. Cu toate acestea, ea este prima in istoria zborurilor interplanetare in ultima jumatate de secol.
Sa ne amintim: Uniunea Sovietica a lansat patru nave spatiale pe Marte in 1973, dar una nu a reusit sa atinga orbita si niciuna dintre celelalte trei nu a functionat conform parametrilor calculati.
Doua nave spatiale sovietice si o nava spatiala americana au fost lansate spre Marte in 1971 si toate au avut misiuni cel putin partial reusite. Ambele tari mai aveau planificate misiuni suplimentare in acel an, dar sonda americana Mariner 8 a esuat in timpul lansarii, iar cea sovietica, denumita Kosmos 419, nu a putut parasi orbita terestra.
Dar ceea ce este diferit in acest an, preciza McDowell, este simpla diversitate a navelor spatiale care ajung pe Marte si faptul ca mai multe sonde suplimentare sunt deja active in jurul planetei.
NASA are trei orbiteri activi pe orbita martiana, Agentia Spatiala Europeana (ESA) are unul propriu si un altul care este un proiect comun cu agentia rusa Roscosmos, iar Organizatia Indiana de Cercetare Spatiala are si un orbitater activ. Roverul Curiosity al NASA si landerul InSight sunt, de asemenea, inca activi pe suprafata martiana.
In ciuda acelei situatii relativ aglomerate, McDowell a spus ca se indoieste ca sondele de acum din jurul lui Marte vor trece una pe langa cealalta, chiar daca niciuna dintre tari nu si-a verificat cu cealalta traiectoriile in prealabil. De ce? Pentru ca la fel ca si iubirea, „Spatiul este foarte mare” dupa cum recunoaste si McDowell…
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii