La inceput a fost fantezia umana transpusa in literatura, apoi in filmul de anticipatie. Scenariul contine o anume doza de previzibilitate: la un moment dat, robotii ultraperfectionati, creati de om pentru a-si usura viata, nu se mai supun comenzilor, intrucât „ceva” din mecanismul lor s-a defectat.
La inceput a fost fantezia umana transpusa in literatura, apoi in filmul de anticipatie. Scenariul contine o anume doza de previzibilitate: la un moment dat, robotii ultraperfectionati, creati de om pentru a-si usura viata, nu se mai supun comenzilor, intrucât „ceva” din mecanismul lor s-a defectat. Mai mult decât atât, o asemenea bijuterie tehnologica ajunge sa actioneze exact contrar programului conceput de constructorul si stapânul sau. Si ucide!,/i>
Cele trei legi, plus una
Veti spune ca totul e pura inchipuire, utopie suta la suta, dar oamenii de stiinta isi pun serios problema daca nu cumva, cândva, un asemenea scenariu va putea deveni real. Cu sau fara „participarea” constienta a vreunui semen al nostru avid de putere. In societatea futurista pe care a conceput-o cu lux de amanunte, celebrul scriitor Isaac Asimov stabilea insa si trei reguli draconice, cu valoare de lege, menite sa mentina robotii sub control. Prima lege: un robot nu poate sa aduca atingere unei fiinte umane, nici – ramânând pasiv – sa o lase pe aceasta expusa unui pericol. Legea a doua: robotul trebuie sa se supuna ordinelor date de fiintele umane, in afara situatiei când aceste ordine ar veni in contradictie cu prima lege. A treia lege: robotul trebuie sa-si protejeze existenta, in masura in care aceasta protectie nu intra in contradictie cu primele doua legi. Asimov a analizat cu foarte mare atentie cele trei legi, intrebându-se daca ele sunt infailibile. Si, mai departe, daca respectându-le, robotii chiar ramân inofensivi pentru om. Din pacate, exista destul de multe situatii in care aceste masinarii pot face rau, incercând sa faca bine. Astfel, dupa aproape doua decenii de cercetare, scriitorul-savant a enuntat si ceea ce el a numit „legea zero”.
Viitorul, dincolo de fantezie
S-a pornit de la o posibila intâmplare oarecum obisnuita. Un robot medical specializat in interventii de urgenta e chemat la sala de operatie, dar in curtea spitalului e atacat de o banda de vagabonzi. Ce poate face? Daca se apara, riscând sa raneasca un atacator, incalca prima lege. Daca se lasa distrus, il priveaza pe bolnav de expertiza sa, ceea ce inseamna iarasi ca aceeasi lege e ignorata. Scenarii similare pot fi imaginate pe banda rulanta, pornindu-se de la realitatile momentului prezent, astfel ca Asimov a gasit si „super-legea”: robotul nu poate aduce atingere umanitatii, nici sa expuna omenirea unui pericol ramânând pasiv. Aici apar insa numeroase alte semne de intrebare. Cum poate o inteligenta artificiala sa identifice umanitatea (notiune abstracta, la fel ca „libertatea”, „fericirea”, „justitia” etc.)? Cum va evalua binele umanitatii? Si, chiar daca o poate face, de ce s-ar supune unei biete fiinte care nu vede mai departe de vârful degetelor sale? Iar daca un asemenea om ii sta robotului in cale, de ce nu l-ar elimina, spre binele umanitatii? Chestionarul ar putea cuprinde astfel alte si alte dileme similare. Ele, ca de altfel problematica in discutie, in ansamblul ei, nu reprezinta o joaca a oamenilor mari cu imaginatia, cu fictiunea. Intr-o epoca aflata in evolutie rapida, sub aspect tehnologic, in care robotica a ajuns la performante greu de imaginat, imposibilul pare sa nu mai existe. Si mai e ceva. In cautarea soldatului perfect, laboratoarele militare secrete ale marilor puteri mondiale brodeaza cele mai halucinante variante, in dispretul total al fiintei umane. Or, tocmai de aici ar putea proveni germenii unei tragedii de proportii, caci setea de putere nu e o caracteristica a robotilor, ci a omului, iar stiinta – oricât de spectaculos ar evolua – poate face deopotriva bine, dar si foarte mult rau.
Colonii umane în tuburile de lava ale Lunii
Dezvoltarea unor baze umane pe Luna sau pe Marte, a devenit o...
Comentarii