Multa lume isi aminteste tzunami-ul mediatic declansat de realizarea primei clone a unui animal, reusita in urma cu 17 ani. Oaia Dolly a fost un prim pas spre joaca Omului de-a Dumnezeu, dar visul s-a stins repede, odata cu moartea simpaticei creaturi. Dovada ca organismul viu este o creatie infinit mai complexa decat chiar nepatrunsul Univers. Pe certificatul de deces al oitei Dolly este scris 5 iulie 1996-14 februarie 2003. Cu alte cuvinte, prima clona a unui mamifer din celule somatice ale unui adult, nu a trait decat 6 ani. Cu toate acestea, realizatorii acestei premiere mondiale, Ian Wilmut, Keith Campbell si colegii lor de la Institutul Roslin de langa Edinburgh, Scotia, s-au putut considera norocosi: au reusit sa deschida o cutie in care stau inghesuite mai multe mistere ale fiintelor vii, la multe dintre ele neavand acces decat Dumnezeu, daca putem considera ca Dumnezeu este cel care a creat omul si restul celorlalte vietuitoare.
Nu e mai putin adevarat ca experimentul s-a terminat prost, exuberanta initiala topindu-se incet-incet pe parcursul catorva ani, pentru ca "cea mai faimoasa oaie din lume", cum au denumit-o BBC News si Scientific American, a murit relativ repede de pe urma unei accentuate si premature imbatraniri pulmonare. De atunci, joaca de-a Dumnezeu n-a mai cunoscut succese similare, in ciuda unor incercari razlete.
Descifrarea genomului mamiferelor (ca sa nu mai vorbim de cel uman, adevarata tinta a cercetarilor viitoare), in ciuda incercarilor si a succeselor anuntate de media periodic, este atat de complexa incat ridica mai multe semne de intrebare decat chiar numarul speciilor vii de pe Pamant, visul de a manipula structura genelor fiintelor vii fiind o intreprindere aproape imposibila. Deocamdata azi. Si cu toate acestea, mici incercari se fac, iar dorintele par a fi intotdeauna mai mari decat posibilitatile.
Specii readuse la viata?
Cam de la nasterea oitei Dolly dateaza si visele in ceea ce priveste readucerea la viata a unor specii disparute. Acum, cu trecerea timpului, cercetatorii reincalzesc supa, fiind convinsi ca acest lucru este posibil datorita ultimelor descoperiri in domeniul ingineriei genetice. Acum se vrea nu clonarea unor exemplare animale de genul oitei Dolly, ci a celor disparute de sute sau mii de ani. Acest lucru, cred unii cercetatori, ar fi posibil prin refacerea lanturilor de ADN, dar si ei recunosc ca procesul este foarte complicat. Iar scepticii spun ca acest proces este aproape imposibil de finalizat.
Ideea mai noua este ca pentru readucerea la viata a unor specii disparute ar fi nevoie de niste mame-surogat apartinand unor specii existente carora sa le fie implantat lantul ADN prelucrat al speciei disparute. Problema apare in momentul in care aceste specii existente sunt ele insele pe cale de disparitie, pentru ca, in acest caz, este nevoie de mai multe mame-surogat pentru a putea obtine un singur pui. In aceasta situatie, prioritara ar fi mai degraba salvarea acestor specii aflate in pericol decat readucerea la viata a celor disparute demult, dupa cum observa si publicatia National Geographic. Iata, in continuare, cateva din speciile pe care oamenii de stiinta ar vrea sa le readuca la viata.
Drontul (Raphus cucullatus) este o specie de porumbel urias, de marimea unei lebede, care nu putea zbura si care traia in insula Mauritius, aflata in Oceanul Indian. Ultimul dront a fost vazut in 1662, iar primele descrieri aparusera cu 100 de ani mai devreme. Recentele excavatii de pe insula Mauritius au scos la iveala o serie de fosile si cercetatorii spera sa poata obtine un genom, iar ADN-ul obtinut ar putea fi folosit pe o mama-surogat a unei specii similare care azi pare a fi porumbelul Nicobar.
Mamutul lanos. Mammuthus primigenius este o specie care nu mai exista de cel putin 3.000 de ani, iar dupa unii cercetatori ea ar fi disparut in urma cu 10.000 de ani. In 2012, oamenii de stiinta din Rusia si Coreea de Sud au anuntat ca sunt gata sa conlucreze pentru a reusi o clona a acestei specii. Hendrik Poinar de la Ancient DNA Center din Hamilton (Ontario) a testat mostre ale unor mamuti din Yukon si Siberia, cu o degradare ADN incetinita datorita solului permanent inghetat in care s-au conservat. Se presupune ca fragmentele de ADN descoperite ar putea fi combinate cu lantul ADN al celei mai apropiate rude a mamutului lanos care este azi elefantul asiatic. Rezultatul ar fi un hibrid elefant-mamut, iar o asemenea fiinta ar putea fi, teoretic, implantata in uterul unei mame elefant. Poinar spune ca noile populatii de mamuti ar putea trai in anumite parti din Siberia, fiind foarte probabil ca acestea sa supravietuiasca.
Tigrul tasmanian. De marimea unui caine, tigrul tasmanian (Thylacinus cynocephalus) a fost un carnivor marsupial care a trait in Australia, Tasmania si Noua Guinee de unde a disparut pe la sfarsitul anilor 1930. Readucerea la viata a acestei specii este complicata nu doar din cauza problemelor genetice tehnice, ci si datorita faptului ca el este foarte diferit de alte vietuitoare. Diavolul tasmanian si numbatul sunt cele mai apropiate rude, insa sunt mult mai mici decat tigrul. Andrew Pask, cercetator la Universitatea din Melbourne, Australia, a recoltat in 2008 mostre de ADN din fragmente ale acestui animal care erau vechi de 100 de ani, inclusiv piele si trei pui conservati in alcool. Aceste mostre au fost prelucrate genetic si apoi injectate intr-un embrion de soarece. Rezultatele s-au oprit aici pentru ca mostrele de ADN sunt foarte descompuse. O problema aproape insurmontabila, mai ales atunci cand vorbim despre specii disparute in urma cu mai multe mii de ani.
Pasarea Moa. Pasarile Moa constituiau un grup de noua specii de pasari care nu puteau zbura si care traiau in Noua Zeelanda. Strutii actuali sunt pitici in comparatie cu cele mai mari dintre pasarile Moa, Dinornis robustus si Dinornis novaezelandiae, care aveau o inaltime de 3,6 metri si o greutate de 230 kilograme. Aceasta specie a disparut in jurul anului 1400, dupa ce au fost vanate de maori, populatia indigena din Noua Zeelanda, iar habitatul lor a fost distrus pentru construirea de ferme. Pasarile Moa ar putea fi readuse la viata pentru ca oamenii de stiinta au foarte multe oase cu care pot lucra si tesut conservat sub forma de piele, muschi si pene.
Asadar, visele sunt mari, dar deocamdata suntem in faza incercarilor fara sorti de izbanda. Dincolo de faptul ca insasi clonarea – sau joaca de-a Dumnezeu – este un proces controversat din mai multe puncte de vedere, nu doar cel strict tehnic.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii