Dupa cum observam ca se deruleaza disputele religioase, e foarte posibil ca omul cel muritor sa nu ajunga niciodata la un consens general care sa-i lumineze calea catre adevarul unui Dumnezeu unic. Ne arata, din pacate, acest lucru, atât marile conflicte de pe mapamond, cât si initiative – sa le spunem solitare, desi termenul nu-si are deplina corespondenta in realitate – ce vin sa „dinamiteze” din interior diverse credinte. Pe de alta parte, nu putem ocoli o serie de elemente menite sa fundamenteze asemenea dogme, care insa nu-si gasesc explicatia multumitoare pentru ratiunea noastra.
Intr-o consistenta lucrare dedicata inceputurilor crestinismului, un fidel cititor al revistei „Magazin”, domnul Vasile TURCU, din Sebes (jud. Alba), se refera printre altele la relicvele crestinilor, facând si o utila distinctie: „Sfintele moaste sunt trupurile sau ramasitele trupesti ale sfintilor, iar relicvele (reliqua = ramasite de moaste) sunt ramasitele sfinte, lucrurile, obiectele provenite de la sfinti si care le-au apartinut, au ramas de la ei si ne amintesc de ei. Moastele si relicvele se pastreaza intr-un relicvariu, care este o cutiuta (chivot) de forma diferita (patrata, rotunda, in forma de cruce), frumos incrustata. In catolicism exista un relicvariu mic, in forma de disc cu capac, confectionat din aur sau argint si care se poarta cu lantisor, ca un pandantiv, numit pacifical.”
Domnul Vasile Turcu lanseaza o interesanta provocare, printr-o remarca legata de mortul inviat dupa ce fusese ingropat peste locul unde se aflau osemintele proorocului Elisei, ucenicul proorocului Ilie. Acestia doi traisera o viata de mare sfintenie si de credinta in Dumnezeu, totusi – observa colaboratorul nostru – „se ignora un fapt fundamental: omul cât este viu are suflet (spirit) si duh, iar când moare are in continuare suflet, dar nu mai are duh. Or, numai duhul, nu si trupul, are legatura directa cu Duhul Sfânt, adica cu Dumnezeu Elohim (…) In concluzie, moastele si relicvele nu au nimic sfânt in ele, ci doar Biserica crestina si noi le consideram, subiectiv, ca sunt sfinte.”
„Industria relicvelor” reprezinta un subiect controversat si totodata foarte incitant; evident, primul caz luat in discutie este cel al lui Iisus insusi. Despre cuiele de pe Sfânta Cruce, al caror numar putea fi de patru, aflam de la domnul Turcu ca s-ar fi depistat nu mai putin de treizeci! Aceasta, in conditiile in care despre cele patru considerate cele autentice se stie precis unde se gasesc. Cea mai neobisnuita astfel de situatie pare a fi insa a Sfintei Cruci. In mod firesc, ea ar fi trebuit sa cântareasca circa 70 de kilograme, pentru a putea fi purtata de o singura persoana. Cititorul nostru aminteste insa aprecierile reformatorului Jean Calvin (sec. al XVI-lea) si pe cele ale istoricului Herbert J. Muller. Daca toate fragmentele despre care se pretinde ca ar face parte din relicva ar fi adunate la un loc, „greutatea lor ar atinge câteva tone”…
Daca ratiunea omului comun nu poate accepta asemenea lucruri, in schimb exista nenumarate exemple de inalti reprezentanti ai Bisericii care, de-a lungul timpului, au impus – prin autoritatea lor – venerarea unor relicve si sfinte moaste, fie ele autentice sau „fabricate”. Sunt incluse aici coroana de spini, tablita cu inscriptia „Iisus Nazarineanul. Imparatul Iudeilor”, sulita cu care a fost strapuns Mântuitorul, Ieslea, uneltele de tâmplar ale lui Iosif, ligheanul lui Pilat, punga goala a lui Iuda, ba chiar si o bucata de peste fript oferit de Petru lui Iisus, pielea preputului de la circumcizia acestuia, casa Fecioarei Maria, transportata de ingeri, din Nazaret, in Loreto (Italia) si inca multe alte elemente supuse venerarii.
Totusi, nu crestinismul se afla la originea fenomenului. Si, in fond, probabil ca alta este calea de urmat pentru a elucida marea taina a miracolelor de natura divina. Divinitate ce nu poate fi decât una singura, asa cum puncteaza si domnul Vasile Turcu, indiferent cine, unde, când si ce nume i-a dat.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii