In perioada medievala, Italia a fost, precum se stie, farâmitata intr-o sumedenie de state si statulete, rivale intre ele, ramânând secole de-a rândul divizata intre tendintele expansioniste ale burgheziei in ascensiune si cele conservatoare ale aristocratiei, dornica sa nu imparta cu nimeni privilegiile sale sociale. Este perioada in care statele italiene si-au angajat propriile lor armate, conduse de asa-numitii condotieri (denumire provenita de la domeniile, condotta, pe care le primeau din partea stapânilor lor, pentru serviciile aduse). Printre acesti mercenari venali, ce nu aveau nici un fel de scrupule in a lupta impotriva celui ce-i platise regeste pâna mai ieri, se numara personalitati controversate, precum Muzio Attendolo Sforza, Bartolomeo Colleoni, Francesco Bussone da Carmagnola si chiar un englez, Sir John de Hawkwood, care a luptat in slujba Florentei. Dintre toti se detaseaza insa figura remarcabila a lui Erasmo da Narni, cel ramas in istorie cu porecla „Gattamelata” – pisica mieroasa.
In opinia biografului sau, Giovanni Eroli, Gattamelata s-a nascut la Narni, in jurul anului 1370, in familia unui brutar, supranumit, datorita harniciei de care dadea dovada, „Strenuo” – Neobositul. De la acesta va mosteni micul Erasmo puterea fizica neobisnuita, taria de caracter si cerbicia, in vreme ce de la mama sa, Melania Gattelli va imprumuta iscusinta si viclenia. De altfel, unii istorici sustin ca porecla de Gattamelata nu i s-ar trage neaparat de la siretenia sa, ci de la numele mamei.
Se pare ca Erasmo se identifica total cu o „pisica sireata care se preface ca toarce, asteptând doar momentul prielnic spre a se napusti asupra prazii”, de vreme ce pe blazonul sau vor aparea mai târziu trei cozi din coama de cal, alaturi de o pisica. Blazonul se regaseste si pe statuia lui din capela familiei de la Narni, in interiorul bisericii Santa Maria Maggiore. Inca de copil, fiul de brutar a dovedit o violenta iesita din comun, singura lui placere fiind aceea de a se bate cu pustii de seama sa sau chiar mai mari, fiindca forta sa fizica ii permitea sa impuna respect.
In schimb, nu avea nici cea mai mica dorinta de a invata, convins ca oricum puterea lui il va ajuta sa devina un razboinic de temut. Ca soldat, si-a inceput ucenicia in slujba lui Ceccolo Broglio de Assisi, alaturi de care a participat la mici batalii, in care s-a remarcat imediat, fiind capabil, se spune, sa despice in doua un adversar cu o singura lovitura de sabie. De altfel, statura lui de Goliath era suficienta sa atraga toate privirile asupra sa si sa-i faca pe dusmani sa tremure de frica.
Armura sa, facuta din 134 de bucati de otel, se pastreaza si astazi la Palatul Dogilor din Venetia si vorbeste de la sine despre calitatile fizice ale lui Gattamelata: ea are inaltimea de 206 cm, 122 cm la umeri si cântareste nu mai putin de 49 de kilograme! Stagiul facut in preajma lui Broglio, un talentat condotier, avea sa-l invete ca in lupta nu intotdeauna cel puternic invinge, ci cel mai viclean. O lectie pe care nu o va uita niciodata si o va aplica adesea.
Intre evlavie si cruzime
In 1410, s-a casatorit cu Giacoma Bocarini Brufoli di Leoness, sora unui camarad de arme. Femeia ii va darui sase copii, dintre care un singur baiat, Giovannatonio. In 1424, va participa la batalia de la Aquila , sub flamura unui alt condotier faimos, Bracceschi, care este insa infrânt de milanezi. Gattamelata a cazut prizonier, dar a reusit sa insele vigilenta garzilor care-l pazeau si sa intre in slujba Republicii Florentine, luptând impotriva ducelui de Milano, Filippo Maria Visconti.
Firea sa, in care se imbinau deopotriva calmul si impetuozitatea, evlavia pe care o afisa – era considerat si se considera el insusi un om evlavios – l-au determinat pe Papa Martin al V-lea sa-l angajeze, in 1427, in fruntea armatelor papale, incredintându-i misiunea de a potoli revoltele izbucnite in regiunile pontificale Umbria, Emilia si Romagna. Alaturi de Brandolino Brandolini di Buoncavallo, socrul fiicei sale, Polissena, Gattamelata va incepe un razboi de uzura, ce va dura nu mai putin de sapte ani, dar in urma caruia intreg centrul Italiei va fi curatat de briganzi si de rebeli.
Pentru cei prinsi cu arma in mâna pe drumurile domeniilor papale, pedeapsa era una singura: cea capitala. Când orasul San Severino Marche se va rascula, condotierul il va cuceri dupa un asediu de trei zile. Represaliile sunt dure: portile orasului sunt distruse, iar capii razmeritei sunt spânzurati de ziduri si lasati sa putrezeasca acolo! Gattamelata dovedea astfel ca pisicile blânde pot zgâria foarte rau…
Capcana mercenarilor
Trucurile si vicleniile la care se deda i-au atras o simpatie nedisimulata chiar si in rândul inamicilor sai. Astfel, in 1432, pe când se pregatea sa asedieze castelul Villafranca, din apropiere de Imola, si-a lasat grosul oastei ascuns dupa un pâlc de padure si a venit la poarta castelului insotit de doar zece soldati, spunându-i stapânului fortaretei ca vrea sa rascumpere câtiva prizonieri, detinuti inauntru. Spre a fi mai convingator, i-a aratat si banii de rascumparare si castelanul a poruncit sa se ridice poarta. Dar, abia ce s-a vazut dincolo de ziduri, ca vicleanul condottier a scos un pumnal si i l-a pus naivului castelan in beregata, poruncindu-i sa se predea, impreuna cu toti oamenii sai.
De frica sa nu fie ucis, bietul om a acceptat si soldatii lui Gattamelata au navalit in castel, cucerind acest bastion impenetrabil fara sa sufere macar o zgârietura. La Castelfranco, in Emilia, a procedat la fel, spunând aparatorilor cetatii ca are nevoie de judecatorii lor pentru a-i cerceta pe doi dintre soldatii sai, acuzati de tradare. Acestia au facut greseala de a-l crede si vor impartasi soarta celor din Villafranca. La Modena, aparata de ziduri groase si solide, el va schimba tactica.
Apropiindu-se pe furis de oras, in fruntea câtorva detasamente, a pus la cale o diversiune: a dat foc unor case din afara cetatii si când cei baricadati dupa ziduri au iesit sa le stinga, soldatii lui Gattamelata s-au amestecat printre ei. In haosul creat, mercenarii au reusit apoi sa se strecoare in cetate, deschizând portile camarazilor lor, in noaptea care a urmat.
Ubi bene, ibi patria
Noul Papa, Eugen al IV-lea, dispretuia insa asemenea maniere, deloc cavaleresti, de a purta un razboi, si de aceea l-a concediat pe Gattamelata, care s-a angajat in serviciul Venetiei. In anul 1430, el porneste in fruntea trupelor Serenissimei Republici, impotriva lui Visconti. Miza era stapânirea Veronei, oras pe care ambele state italiene rivale si-l doreau. A fost o confruntare indelungata, mai mult un razboi al nervilor, cu putine lupte propriu-zise.
Totusi, nu trebuie sa uitam faptul ca, in lunga sa cariera de ostean, Erasmo da Narni a fost ranit adesea, trecând de câteva ori pe lânga moarte, tocmai din cauza curajului exceptional si a hotarârii sale de a se lupta in primele rânduri. In 1438, trupele milaneze, conduse de condotierul Piccinino, au ajuns pâna sub zidurile Veronei, aflate sub comanda unui capitan fidel Venetiei si au inceput asediul. La auzul acestei vesti, Gattamelata, a carui cale era blocata de un corp de oaste milanez, a luat o hotarâre surprinzatoare: lasându-si adversarul sa astepte pe drumul ce ducea spre Verona, el a ocolit lacul Garda si a ajuns in acest fel la câtiva kilometri de orasul asediat.
Apoi, a trimis pe râul Adige, in susul apei, câteva corabii incarcate cu provizii, care au intrat in Verona, chiar pe sub nasul asediatorilor. In primele luni ale anului 1439, angajarea, in serviciul Venetiei a lui Francesco Sforza va spori sansele Republicii de a câstiga razboiul. Dar, peste nu multa vreme, incercatul Gattamelata, care avea acum deja 70 de ani, a fost lovit de doua atacuri succesive de apoplexie. Transportat cu o barca peste lacul Garda, va fi dus la Venetia si treptat, starea lui se va ameliora. Dar pentru viteazul si vicleanul condotier, epoca de glorie se incheiase.
Va mai trai trei ani ca pensionar de lux al Venetiei, beneficiind in continuare de salariul de condotier, fara insa a mai intreprinde vreo operatiune militara. La finele anului 1442, s-a retras la Padova si a murit pe 16 ianuarie 1443, fiind inmormântat la biserica San Antonio, cu funeralii solemne si in prezenta dogelui. Cele sapte vieti ale „pisicii mieroase” se sfârsisera…
GABRIEL TUDOR
Comentarii