Binecunoscutul obicei, mai degraba instinctual, de a mânca mult, nesatios, de a consuma alimente în mod regulat, copios, într-o perioada scurta de timp, urmat de sentimente de rusine extrema si de anxietate este o tulburare de alimentatie.
Aceasta nu are legatura cu sistemul digestiv, ci este o afectiune din cauza unor factori de risc variati, în care unii oameni manânca fara sa simta ca detin controlul asupra a ceea ce fac. Excesele de mâncare sunt uneori planificate (onomastica, nunta, Pasti, Revelion etc.), alteori spontane, pot avea cauze patologice si pot include alimente „speciale”. Pot dezvolta tulburari de alimentatie compulsive barbati si femei de orice vârsta, dar acestea încep adesea dupa 20 de ani.
Principalul simptom al tulburarii de alimentatie compulsiva este consumul unei cantitati mari de alimente într-un timp scurt si imposibilitatea de a ne opri când suntem satui.
Alte simptome: – mâncati când nu va este foame; – mâncati foarte repede în timpul unui asemenea episod; – mâncati singur sau pe ascuns; – senzatie de depresie, vinovatie, rusine sau dezgust dupa ce mâncati în exces. În schimb, daca altcineva (o persoana apropiata, spre exemplu) sufera de tulburari de alimentatie compulsive, se poate observa aceasta atunci când: – îsi schimba comportamentul sau starea de dispozitie; – manânca multa mâncare, foarte repede; – încearca sa ascunda cât manânca; – depoziteaza provizii de alimente; – se îngrasa vizibil (nu este cazul tuturor celor cu tulburare de alimentatie compulsiva).
Este posibil ca o persoana sa aiba o tulburare de alimentatie, daca: – aceasta sau un membru al familiei sale are antecedente de tulburari de alimentatie, depresie ori consum abuziv de alcool sau droguri; – este foarte îngrijorat(a) ca e slab(a), mai ales daca simte si o anume presiune din partea societatii sau a locului de munca, (de exemplu, balerini, modele, sportivi etc.); – are anxietate, stima de sine scazuta, o personalitate obsesiva sau este perfectionist(a); – a trecut printr-un eveniment stresant sau a suferit o trauma.
Totusi, cauzele medicale ale afectiunii nu sunt cunoscute cu exactitate. Pentru a fi diagnosticata, o persoana trebuie sa fi avut cel putin un episod de mâncat compulsiv pe saptamâna, vreme de cel putin 3 luni.
Majoritatea oamenilor se recupereaza dupa tulburarea de alimentatie compulsive, cu sprijin medical si cu tratamentul adecvat, dar poate dura timp îndelungat. Principalele tratamente ale mâncatului compulsiv sunt programele de autoajutorare ghidate conform unor reguli specific prestabilite si terapia cognitiv-comportamentala (TCC), în sedinte de grup sau individuale.
– Autoajutorarea ghidata reprezinta un prim pas în tratament si implica adesea parcurgerea unei carti sau a unui ghid on-line de autoajutorare, în combinatie cu sesiuni sustinute de un profesionist. Alaturarea unui grup de suport pentru persoane de autoajutorare poate fi, de asemenea, utila. Daca tratamentul nu este suficient sau nu produce efecte dupa patru saptamâni, se poate trece la terapie cognitiv-comportamentala sau la medicamente.
– Terapia cognitiv-comportamentala se desfasoara de obicei în sesiuni de grup cu alte persoane, dar poate fi oferita si ca sesiuni individuale cu un terapeut. Este nevoie în general de 20 de sesiuni a circa 90 de minute, timp de 20 de saptamâni.
Terapia cognitiv-comportamentala implica discutia cu un terapeut, care ajuta la explorarea tiparelor de gânduri, sentimente si comportamente ce pot contribui la tulburarea alimentara. Specialistul planifica mesele si gustarile de consumat în timpul zilei, ca ajutor pentru adoptarea de obiceiuri alimentare regulate; afla ce anume declanseaza la pacientul respectiv mâncatul compulsiv; gestioneaza sentimentele negative ale pacientului despre propriul corp; stimuleaza mentinerea noilor obiceiuri alimentare pentru a nu recidiva în mâncatul excesiv.
Foarte important: nu trebuie sa se tina dieta în timpul tratamentului, deoarece aceasta poate face dificila oprirea consumului excesiv de alimente.
Cât despre medicamente, antidepresivele nu ar trebui oferite ca unic tratament pentru terapia cognitiv-comportamentala, dar se poate folosi unul, în combinatie cu terapia sau cu tratamentul de autoajutorare, pentru a gestiona si alte afectiuni, precum: anxietatea sau depresia, fobia sociala, tulburarea obsesiv-compulsiva. Antidepresivele sunt rareori prescrise copiilor sau tinerilor sub 18 ani.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii