Realizate in secolele 26 si 25 i.e.n. (aproximativ 2600 si 2400 i.e.n.), piramidele egiptene Khufu, Khafre si Menkaure, construite in aceasta ordine, sunt o dovada a planificarii si ingineriei antice.
Datele in care au fost construite sunt un subiect de dezbatere printre savanti deoarece nu se cunosc cu exactitate anii de domnie a celor trei faraoni.
Muzeul Metropolitan de Arta dateaza domnia lui Khufu ca fiind cca. 2551-2528 i.e.n., a lui Khafre, cca. 2520-2494 i.e.n., iar a lui Menkaure, cca. 2490-2472 i.e.n.. Cu toate acestea, surse si cercetatori diferite au estimari diferite pentru momentul in care a domnit fiecare faraon. Si modul in care au fost construite aceste piramide este, de asemenea, o sursa de speculatii si dezbateri intre cercetatori.
In ciuda diferentelor dintre cele trei piramide (piramida lui Khufu, „Marea Piramida” este de cateva ori masa lui Menkaure), varfurile de sud-est ale fiecarei piramide se aliniaza aproape precis. Fiecare piramida avea un templu mortuar si un templu din vale, cu un drum care le lega, dar si piramide mai mici, numite sateliti sau piramide ale reginelor.
Sfinxul, un monument enigmatic asociat de obicei cu regele Khafre, sta de veghe langa templul lui din vale. La sud de Sfinx se afla „Zidul Corbului”, care are 200 de metri lungime si o grosime de 10 m, invecinat cu o asezare pe care arheologii o numesc uneori „orasul pierdut”. Acest oras are baraci care ar fi putut gazdui trupe, scria Live Science. Arheologii au descoperit in oras un conac care ar fi fost folosit de inalti oficiali. Este posibil ca muncitorii sa fi locuit in locuinte mai simple, situate chiar langa piramide.
In 2018, arheologii au anuntat ca au descoperit mormantul de 4.300 de ani vechime al unei femei functionare. Mormantul avea picturi murale infatisand scene de vanatoare si pescuit, spectacole muzicale si de dans si o pereche de maimute, dintre care una danseaza in fata unei orchestre.
Piramida lui Khufu
Cand a fost finalizata de Khufu, Marea Piramida masura 146 m. Astazi, odata cu disparitia unor blocuri din piatra, piramida este putin mai scurta, masurand 138 m. A fost cea mai inalta constructie din lume pana in 1311, cand a fost finalizat turnul central al Catedralei Lincoln in Anglia.
Marea Piramida este usor deformata, partea de vest fiind putin mai lunga decat partea de est. In 2016, calculele inginerului Glen Dash si ale egiptologului Mark Lehner au dezvaluit ca partea de est a avut initial o inaltime cuprinsa intre 230,295 pana la 230,373 metri, in timp ce latura vestica a masurat intre 230,378 si 230,436 metri.
La sud-est de Marea Piramida sunt trei piramide mai mici, numite „piramidele reginei”. Doua dintre ele sunt dedicate Reginei Henutsen si Reginei Meritites, care au fost sotiile lui Khufu, in timp ce a treia a fost dedicata Reginei Hetepheres, care a fost mama lui Khufu, scrie Peter Lacovara, directorul Fondului de arheologie si patrimoniu egiptean antic, in cartea sa The Pyramids, The Sphinx: Tombs and Temples of Giza, publicata in 2004.
La piramida lui Khufu au fost gasite sapte grote pentru barci, doua pe partea de sud, doua pe latura de est, doua intre piramidele reginelor si una situata langa templul mortuar.
Cea mai bine conservata ambarcatiune, asamblata din peste 1.200 de piese, are 43 m lungime, cu scanduri si vasle de lemn. Scopul acestor barci este un mister.
Piramida lui Khufu avea trei camere. O galerie grandioasa duce la camera regelui, o camera de granit rosu care contine un sarcofag regal acum gol. Camera regelui era protejata de un sistem care rostogolea blocuri uriase in fata camerei pentru a bloca accesul intrusilor.
Hotii au invins sistemul de securitate al faraonilor, pentru ca inca din acele vremuri, praduitorii au reusit sa intre in camera faronului si sa o jefuiasca. In centrul piramidei este asa-numita „camera a reginei”, desi probabil ca nu a adapostit niciodata o regina.
Atat camera regelui, cat si camera reginei contin fiecare cate doua „puturi de aer” (desi este posibil sa nu fi fost folosite ca atare). Puturile din camera regelui duc acum afara, in timp ce cele doua din camera reginei se opresc dupa o anumita distanta. Explorarea puturilor cu ajutorul robotilor arata ca acestea duc la usi cu manere de cupru si decoratiuni cu hieroglife.
In 2013, arheologul Zahi Hawass, fostul ministru egiptean de stat pentru antichitati, a declarat pentru Live Science ca aceste puturi duc la adevarata camera de inmormantare a lui Khufu. „Nu exista nicio piramida din cele 123 de piramide din Egipt care sa aiba acest tip de usi cu manere de cupru, cred ca ascund ceva”, mai afirma Hawass.
In 2017, oamenii de stiinta au scanat piramida folosind muoni – particule de inalta energie care ajung constant pe Pamant. Muonii actioneaza diferit atunci cand interactioneaza cu diferite materiale (cum ar fi piatra versus aer). Ca urmare a acestei analize, cercetatorii au gasit dovezi ale unui gol deasupra marii galerii, care are aproximativ 30 de metri lungime si 6 metri inaltime. Poate fi vorba despre existenta uneia sau a mai multor camere.
Cercetatorii au mai gasit si un al doilea gol, mult mai mic, dincolo de fata de nord a Marii Piramide. O noua cercetare care foloseste detectoare de muoni mai puternice ar putea dezvalui mai multe despre ceea ce contine golul.
Constructia complexului piramidal al lui Khufu a fost o intreprindere masiva. Arheolo-gul Mark Lehner, care efectueaza sapaturi la Giza, estimeaza ca, presupunand ca Khufu a domnit timp de aproximativ 30 de ani, ar fi trebuit sa fie folositi aproximativ 230 de metri cubi de piatra pe zi. Acesta ar fi un ritm de „un bloc de dimensiune medie la fiecare doua sau trei minute intr-o zi de zece ore”, scrie el in cartea sa, „The Complete Pyramids: Solving the Ancient Mysteries”, tiparita in 2008, adaugand ca estimarile pentru dimensiunea medie a blocurilor de piatra sunt de pana la 2,5 tone.
Cercetatorii invata mai multe despre muncitorii care au construit piramida, care nu erau sclavi.
In 2013, o descoperire importanta a fost facuta atunci cand ramasitele unui jurnal de bord care noteaza activitatea unui grup de muncitori, condus de un barbat pe nume Merer, au fost descoperite in situl de la Marea Rosie din Wadi al-Jarf.
Jurnalul de bord mentioneaza ca muncitorii au ajutat la transportul calcarului de la Tura la Marea Piramida, calcar folosit pentru invelisul exterior al piramidei.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii