Pe langa teoriile fanteziste despre nasterea sau forma Universului mai exista si teoriile psihologice. Numai ca la ele ajung cercetatorii si in urma unor experiente, nu doar a unor calcule matematice (cazul fizicienilor teoreticieni). De ce actioneaza oamenii asa cum reactioneaza? Multe dintre raspunsurile actuale in legatura cu mintea umana vin in urma unor experiente psihologice desfasurate in ultima suta de ani. De la Experimentul lui Asch si pana la Experimentul lui Zimbardo, o multime de alti psihologi au contribuit la realizarea unor noi introspectii pentru a gasi sensuri ale comportamentului uman, altfel destul de haotic. Iata, mai jos, cateva dintre cele mai interesante experimente desfasurate de-a lungul deceniilor.
Studentul si complicii. Sa incepem cu Solomon Asch de la Colegiul Swarthmore din Pennsylvania (SUA), cel care incepand din anul 1951, a desfasurat o serie de experimente perceptuale extrem de interesante. Despre ce era vorba? Din grupul de studenti care participa la experimente, toti, cu exceptia unuia dintre participanti, erau complici (actori), iar scopul real al studiului era sa se vada modul in care participantul real reactioneaza la comportamentul complicilor. Fiecare participant real era plasat intr-o camera alaturi de 7 complici, singurii care cunosteau adevaratul scop al experimentului. Participantilor li se aratau un carton pe care era desenata o linie, apoi un alt carton pe care erau desenate trei linii de dimensiuni diferite, notate cu A, B si C. Participantilor li se cerea sa spuna care linie (A, B sau C) se potrivea ca lungime cu linia de pe primul carton. Fiecare intrebare era considerata o „incercare”. Inainte de experiment, fiecarui complice i s-au dat instructiuni specifice despre cum sa raspunda la fiecare „incercare”. Mai exact li s-a spus sa dea toti fie raspunsul corect, fie sa dea toti raspunsul gresit. Se organiza astfel incat de fiecare data adevaratul participant sa raspunda ultimul. In primele doua „incercari”, participantul real nu avea nici o problema deoarece toti complicii dadeau raspunsul corect. La a treia incercare, complicii dadeau in unanimitate un raspuns gresit, ceea ce il arunca pe participantul real intr-o adevarata dilema. Erau 18 „incercari” in total, iar complicii raspundeau gresit la 12 dintre ele. Ideea era sa se constate daca adevaratul participant isi schimba raspunsul si cadea de acord cu complicii chiar si atunci cand raspunsul acestora era gresit.
Gardian sau puscarias? „Experimentul inchisorii” de la Stanford a fost un studiu despre efectele psihologice asupra unor indivizi, efectuat la Universitatea Stanford intre 14-20 august 1971 de o echipa de cercetatori condusa de profesorul de psihologie Philip Zimbardo. 24 de studenti au fost selectati pentru a trai experienta puscariasului sau a gardianului intr-o inchisoare falsa amplasata in subsolul facultatii de psihologie din Stanford. Participantii (12 gardieni si 12 puscariasi) s-au adaptat rolurilor dincolo de asteptarile lui Zimbardo, gardienii punand in aplicare masuri de autoritarism si supunand subiectii puscariasi chiar si la tortura psihica. Multi dintre puscariasi au acceptat pasiv abuzul psihologic si, la cererea gardienilor, chiar i-au hartuit pe ceilalti puscariasi care incercau sa se impotriveasca. Experimentul l-a afectat chiar si pe Zimbardo care, in rolul lui de supraveghetor de inchisoare, a permis continuarea abuzurilor. Doi dintre puscariasi au parasit prematur experimentul care in cele din urma a fost oprit brusc dupa numai sase zile. Unele portiuni ale experimentului de la Stanford, filmate si extrase au fost facute publice. Ceea ce a vrut sa testeze Zimbardo si echipa lui a fost ipoteza conform careia inerentele trasaturi de personalitate ale gardienilor si puscariasilor sunt principala cauza a comportamentului abuziv in inchisoare. Zimbardo a conceput astfel experimentul incat sa studieze cum se induce dezorientarea, depersonalizarea si dezindividualizarea participantilor.
Unde e gorila? Un experiment inedit legat de atentia distributiva l-au facut psihologii Daniel Simons si Christopher Chabris. Studiul lor publicat in 1999 a dezvaluit felul in care oamenii se pot concentra total asupra unui lucru devenind orbi pentru unele situatii neasteptate care se petrec chiar sub ochii lor. „Orbirea atentiei”, cum este numit acest efect, face ca omul sa piarda amanuntele la care nu se asteapta. Practic, experimentul Simons & Chabris era acesta: subiectii erau pusi sa se uite la un video in care doua echipe, trei jucatori imbracati in alb si trei imbracati in negru, pasau o minge de baschet. Subiectilor li se cerea sa numere cate pase dadeau cei trei jucatori echipati in alb. Raspunsul corect era 15 pase, dar surpriza din final a fost alta: nici unul dintre subiecti nu observase ca prin cadru, printre jucatori, trecuse un barbat costumat in gorila! Datorita concentrarii pe pase, atentia subiectilor „orbise”. „Desi oamenii chiar incearca sa inteleaga de ce au ratat gorila, este greu de explicat un asemenea esec de constientizare fara sa acceptam posibilitatea ca suntem constienti de mult mai putine lucruri din lume decat credem”, declara Simons site-ului Live Science. Aceasta constatare este interesanta si este deseori folosita intentionat de unii pentru a distrage atentia unei mase de oameni care nu mai vede „ceva” atunci cand este concentrata asupra „altceva”.
Supunerea fata de autoritate. Un interesant experiment a fost facut in 1961 de Stanley Milgram la Universitatea Yale. Cercetatorul a masurat dorinta oamenilor de a se supune indicatiilor unei autoritati care ii indeamna sa actioneze chiar impotriva vointei lor. Si asta pentru ca s-a observat ca oamenii sunt „antrenati” sa se supuna unei „autoritati” inca de cand se nasc. In experimentul Milgram, participantilor li s-a spus sa joace rolul de „profesori” si sa administreze socuri electrice „elevilor” aflati intr-o camera apropiata, ori de cate ori acestia dadeau un raspuns gresit. In realitate, nimeni nu era „curentat”. Milgram punea inregistrari din care sa reiasa ca „elevul” sufera de pe urma socurilor si ca vrea sa sfarseasca experimentul. In ciuda „urletelor” si a „protestelor”, multi „profesori” au continuat experimentul de fiecare data cand „autoritatea” le cerea imperativ chiar sa sa creasca voltajul socurilor electrice dupa fiecare raspuns gresit.
Efectul spectatorului trecator. Multi cred ca in, caz de urgenta, e bine sa te afli intr-un loc aglomerat pentru a avea sansa de a primi un ajutor. Contrar acestei pareri unanime, a fi inconjurat de multa lume nu-ti garanteaza nimic. Un fenomen psihologic numit „efectul spectatorului” spune ca oamenii ajuta pe cineva cazut mai degraba atunci cand sunt putini martori, sau deloc, prin preajma. Daca sunt mai multi oameni in jur, fiecare gandeste ca altcineva se va opri sa ajute. Cercetatorii numesc asta „diluarea responsabilitatii”.
In loc de concluzii. Exemplele pot continua. De la experimentul controversat al lui lui Harry Harlow, care in 1961 arata importanta dragostei materne pentru dezvoltarea unei copilarii sanatoase, si de la experimentul gemenilor facut de Derren Brown pentru a demonstra ca gemenii identici poseda o comunicare extrasenzoriala mai degraba decat o comunicare psihica, cum cred unii psihologi, pana la experimentul liftului public, un video clip din 1960 care dezvaluia cum o persoana cade victima comportamentului colectiv. Experiment care a demonstrat ca mase individuale de oameni pot fi influentate de comportamentul unor grupuri sociale, chiar daca primele nu inteleg comportamentul celor din urma. Ceea ce dovedeste ca inca nu stim exact ce se petrece in mintea noastra, sau unii inteleg si incearca sa foloseasca asta in interesul lor.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii