Muzeele lumii se confrunta deseori, in cazul antichitatilor achizitionate, cu numeroase cazuri de obiecte contrafacute. Nu se stie cu exactitate numarul falsurilor existente in marile sau mai micile muzee existente in lume, dar expertii sunt convinsi ca in afara de cele descoperite, multe alte falsuri inca se afla expuse in colectii oficiale, ca sa nu mai vorbim de cele private. Site-ul Livescience prezinta cateva dintre cele mai spectaculoase cazuri de obiecte arheologice falsificate.
Donatia lui Constantin
Se stie ca imparatul roman Constantin, a declarat biserica crestina drept religie oficiala in Imperiu, in anul 325 la Conciliul de la Niceea. E mai putin cunoscut faptul ca el ar fi emis un document de donatie, document al carui original s-a pierdut, dar care a fost copiat si recopiat de nenumarate ori incepand din secolul al VIII-lea. Asa se face ca din copia originalului, reiese ca prin „Donatia lui Constantin”, imparatul roman i-a dat papei Silvestru I, pe atunci episcop al Romei, dar si urmasilor sai papali, controlul asupra Occidentului. Mai mult, papalitatea avea intaietate asupra tuturor bisericilor crestine, inclusiv cele din Rasarit (viitorul taram ortodox).
Sfantului Scaun ii era donat si palatul imperial de la Lateran si un lucru extrem de important, toate insemnele imperiale erau transferate papalitatii, legitimand astfel autoritatea politica a papei. In acest fel, Constantin, devenit „cel Mare”, isi ceda la propriu imperiul, crestinitatii.
Cand a fost creat acest document fals este inca necunoscut, dar, ramane, o problema care suscita diverse teorii. Ce este evident este faptul ca in virtutea acestui document (falsificat sau original), in timpul Evului Mediu, Papa avea o autoritate necontestata asupra tuturor conducatorilor statelor Europei occidentale, Papa fiind implicat in toate negocierile politice ale vremii.
In secolul al XV-lea, invatatul italian Lorenzo Valla a denuntat documentul ca fiind un fals, lucru argumentat intr-o lunga expunere, scrisa in 1440 si publicata in 1451. Curajul acestui om a fost enorm avand in vedere teroarea Inchizitiei, si el era constient de acest lucru: „Cum se vor infuria ei peste masura impotriva mea si, daca ocaziile se vor ivi, cat de repede si de dornici vor fi ei sa ma pedepseasca”, scria Valla in preambulul discursului sau (traducere de Christopher B. Coleman).
Norocul lui a fost ca a gasit un sprijin activ din partea conducatorilor din Europa care se cam saturasera de folosirea documentului de catre Papa, ca un pretext de a se amesteca in afacerile lor statale. Pictura din 1520, realizata de un ucenic care lucra in atelierul lui Raphael (sau poate chiar de el), descrie chiar documentul fals al donatiei, si ni-l arata pe Constantin I oferindu-i in dar lui Silvestru I, toate drepturile si puterile Imperiului. In realitate, evenimentul nu a avut loc niciodata, falsitatea documentului fiind recunoscuta ulterior si de Biserica. Dar, cu toate acestea, impresionantul tablou se afla in Orasul Vatican, la loc de mare cinste.
Omul din Piltdown
O descoperire care a facut valuri imense la vremea respectiva, si care ulterior s-a dovedit a fi un fals arheologic este asa zisul „om din Piltdown”. In 1912, Arthur Smith Woodward, paleontolog la Muzeul de Istorie Naturala din Londra, si Charles Dawson, amator de antichitati, au anuntat ca au descoperit o noua specie de hominid la Piltdown, in Anglia. Erau convinsi ca acel om, care a fost rapid denumit Eoanthropus dawsoni, ar fi existat in urma cu un milion de ani, ceea ce reprezenta o noua fila de istorie.
Descoperirea i-a facut pe unii sa devina sceptici si, cu timpul, Eoanthropus dawsoni s-a dovedit a fi un amestec de urangutan cu ramasite umane recente. Ramane problema cine a „construit” falsul si de ce, iar o investigatie de data recenta a unui grup de cercetatori de la Muzeul de Istorie Naturala din Londra incearca sa afle raspunsurile.
Culmea ironiei este ca in vremurile noastre, arheologii au descoperit dovezi ale unei prezente timpurii a omului in Marea Britanie. Cand se plimba acel om prin insulele britanice nu e foarte limpede, dar se pare ca asta se intampla cu mai bine de un milion de ani in urma! Sa fie o pacaleala ca si celebrul „om din Piltdown”?
Piatra cu rune
In anul 1898, un fermier pe nume Olof Ohman a descoperit o piatra gravata cu rune, in apropiere de orasul Kensington, in statul Minnesota.
Timp de un secol, experti si amatori au studiat aceasta roca, unii dintre ei fiind convinsi ca „piatra cu rune” a fost gravata de un grup de navigatori vikingi, in secolul al XIV-lea, pe cand acesta a facut o incursiune in Minnesota. Intr-adevar, vikingii au stabilit unele colonii in Greenland si cateva asezari prin secolul al XI-lea in L’Anse Aux Meadows, Newfoundland.
Azi, mai multi cercetatori cred ca piatra a fost gravata in secolul al XIX-lea, atragand atentia asupra faptului ca runele de pe piatra nu se potrivesc cu runele din secolul al XIV-lea sau alte perioade medievale. De fapt, „ele seamana mai degraba cu un gen de cod runic folosit de calatorii prin secolul al XIX-lea, in Suedia”, scria Henrik Williams, profesor la Universitatea din Upsala intr-un articol din 2012.
Craniul de cristal
Acest obiect aparent misterios, provenind din America Centrala, a aparut pe piata antichitatilor, cam pe la jumatatea secolului al XIX-lea. Legenda spunea ca acest craniu (sau cranii) au fost facute de civilizatiile Olmece, Mayase, Toltece si Aztece.
Alte teorii mai indraznete (si mai fanteziste) spuneau ca aceste cranii au fost facute de oameni din disparutul oras Atlantida sau chiar de extraterestrii care au venit pe Pamant in timpuri imemoriale.
Cercetari recente vorbesc insa despre faptul ca ele au fost create de niste falsificatori undeva prin secolul al XIX-lea sau al XX-lea. Falsurile au facut valurile scontate, de vreme ce in 2008 aparea filmul Indiana Jones si Regatul Craniului de Cristal, un film in care se sustinea ideea ca extraterestrii sunt cei care au realizat aceste neobisnuite cranii. In fotografie este unul dintre aceste cranii, pastrate de Muzeul Britanic din Londra. Este facut de oameni, nu de extraterestri, in urma cu o suta de ani, nu din vremea Atlantidei.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii