Le spunem boschetari, vagabonzi, aurolaci sau, ceva mai „academic”, oamenii strazii. O categorie sociala tot mai raspândita în întreaga lume, adica deloc specifica României, cum fals se induce deseori publicului.
Un fost programator IT american, Mike Momany, de 62 de ani, a avut curajul sa faca un experiment folosindu-se ca subiect de propria persoana, precum si de voluntari: sa intre pentru o vreme, cum s-ar zice, în pielea unui om fara adapost, abandonându-si, efectiv, identitatea. Si asta, dupa ce un tânar jurnalist britanic mult prea îndraznet, dupa 3 zile de incursiuni profunde în aceasta zona crepusculara a societatii si totodata a fiintei umane, a fost gasit mort.
Pentru Mike însa ideea este un fel de pariu pentru care cheltuieste sume frumusele. Interesant este faptul ca, dupa ce a lansat pe site-ul sau invitatia de participare la insolitul experiment, a primit repede zeci de reactii pozitive. În final, a selectat 7 barbati poate dornici de aventura, dar sigur dedicati ideii de sensibilizare a populatiei în legatura cu fenomenul respectiv.
Locul de derulare a experimentului este orasul Seattle. Prima etapa a „sejurului” presupune transformarea fizica radicala. Voluntarii renunta la hainele lor, îmbracând straie ponosite, apoi foarte important este sa-si pastreze anonimatul, între altele adoptând un pseudonim. Urmeaza frecventarea locurilor unde se gasesc grupuri de oameni ai strazii: parcuri, scuaruri, centre de primire, „bombe” de cartier si chiar biblioteci publice. Esential ramâne însa comportamentul curent. Voluntarii pot cersi, pot dormi pe banci în parcuri, acesta fiind totusi doar vârful aisbergului. Caci interrelationarea cu adevaratii oameni fara adapost poate avea efecte imprevizibile. De aceea, Mike i-a învatat pe discipolii sai sa dialogheze cu ei, sa si-i apropie, sa le câstige respectul, evitând situatiile conflictuale care se pot traduce prin furtul de obiecte personale ori agresiuni fizice mai usoare sau foarte grave. Departe de a câstiga o unanimitate de aprecieri pozitive, programul lui Mike Momany si-a atras un mare numar de critici. Si nu numai. De multe ori, din fericire doar pe blogul sau, el a primit mesaje insultatoare si chiar amenintari serioase.
Trebuie precizat ca Mike a conceput programul sau si ca pe un gen de turism social, astfel ca poate obtine sume importante; de altfel, pentru început deja a strâns câteva mii de dolari, din care fie a donat unor adaposturi de noapte, fie a cumparat mâncare si haine pentru nefericitii de pe strazi, fie le-a dat câtiva bani pentru a-i cheltui dupa preferintele lor. Clientul ideal pentru el ar fi o persoana tânara, cu ceva avere, care a trait mereu pe spinarea parintilor si aici se-ntelege ca intervine latura educativa (fie si mai târziu, dar nu niciodata) a experimentului. Experiment care nu se opreste aici.
Mike se gândeste sa preia modelul japonez de folosire a asa-numitelor capsule pe post de domiciliu cât de cât stabil pentru cei fara adapost. De asemenea, vrea sa atraga în proiect si studenti la sociologie, iar în curând sa organizeze insolita activitate, deocamdata „rezervata” barbatilor, astfel încât sa includa si femei. Unii ar putea considera o asemenea idee ca fiind un gen de extravaganta. Dimpotriva, nonconformistul sexagenar stie ca acesta este de fapt cel mai bun mod de a sensibiliza omul obisnuit sa aiba de toate, în legatura cu soarta dramatica a nenumarati semeni defavorizati. Semeni care, din pacate, chiar acum, în zilele încarcate de magia Sarbatorilor, pribegesc prin frig, flamânzi si disperati, iar unii dintre ei se stie bine ca nu vor mai apuca sa vada soarele primaverii viitoare. Se stie, dar…
Adrian-Nicolae POPESCU
Comentarii