Cât de corecte sunt studiile stiintifice publicate în reviste prestigioase de stiinta, preluate apoi generos de agentiile de stiri globale? E posibila înselatoria în aceasta lume restrânsa? Unele exemple demonstreaza ca da, este posibila… Lasând la o parte studiile stiintifice care ne smulg zâmbete precum bancurile cu Bula, cele premiate anual cu anti-Nobelul numit Premiile IgNobel, exista si studii care se bucura de atentie maxima atât din partea revistelor de specialitate, cât si a agentiilor de stiri globale, mereu în cautare de senzational, acolo unde ar trebui sa fie vorba doar de rigurozitate si responsabilitate. Unii autori cred ca 80 la suta din studiile stiintifice din ultimele decenii chiar când vorbim de lucruri serioase, ar trebui reverificate si asta deoarece cercetarea nu poate fi reprodusa si de alte centre independente. E cam ca la stirile de presa: ele nu pot fi verificate din mai multe surse.
Si daca exista stiri false, denumite acum mai pompos „fake news”, este posibil ca acest lucru sa existe si în domeniul studiilor stiintifice?
Ca sa demonstreze ca acest lucru este uneori posibil, trei persoane au reusit sa publice în mai multe reviste de sociologie americane unele studii în întregime inventate, cu concluzii ridicole. Ce au vrut sa demonstreze autorii farsei? Lipsa de rigoare a acestor reviste de specialitate, dupa cum transmite situl 7sur7.
În total, dintre cele douazeci de articole scrise de trio-ul cu pricina, „sapte articole au fost acceptate de reviste, trecând obstacolul de temut al comitetelor de lectura care trebuia sa verifice rigurozitatea academica a articolelor”.
Farse pe subiecte explozive
Acest sport nu este cu totul nou. În 1996 fizicianul Alan Sokal de la Universitatea din New York si Colegiul Universitar din Londra a trimis un articol halucinant unei reviste academice. Articolul închipuit, dar redactat cu jargonul stiintific corespunzator, se intitula Depasirea granitelor: catre o hermeneutica transformatoare a gravitatii cuantice. Articolul a fost, dupa declaratiile autorului, „un experiment pentru a testa rigurozitatea intelectuala a revistei si, în special, pentru a investiga daca „un jurnal nord-american de studii culturale, al carui colectiv editorial include experti ca Fredric Jameson si Andrew Ross, ar publica un articol plin de ineptii doar pentru ca suna bine si flateaza preconceptiile ideologice ale editorilor”. În ziua publicarii sale, în mai 1996, Sokal a dezvaluit în publicatia Lingua Franca faptul ca articolul era o farsa.
De data aceasta, însa, studiile false au în comun subiecte explozive, cum ar fi genul, rasismul sau sexualitatea, ceea ce autorii farsei numesc „studii iritante”.
Unul dintre autori, James Lindsay, care detine din 2010 un doctorat în matematica la Universitatea din Tennessee, declara ca a lucrat la acest proiect de mai bine de un si jumatate. „Atunci când le trimiti idei absurde si oribile, ele pot fi validate la cel mai înalt nivel”, spune autorul.
Ceilalti doi „farsori” sunt Peter Boghossian, profesor de filozofie la Universitatea din Portland, si Helen Pluckrose, editor al AreoMagazine.com, situl care a publicat o relatare detaliata a farsei.
Ineptii cu staif
Studiile au fost trimise sub pseudonime. Unul dintre ele, de pilda, publicat în luna mai în revista Gender, Place & Culture (în cele din urma retras), sustinea ca studia cultura canina a violului în parcuri, facând unele paralele cu barbatii!
Un altul analiza motivul pentru care un om care se masturbeaza în timp ce se gândeste la o femeie fara consimtamântul ei comite o agresiune sexuala. În fine, alt studiu era practic o rescriere feminista a unui capitol din Mein Kampf!
Pentru a crea o veridicitate, unele dintre studiile trimise, erau eseuri, care se bazau pe date, cum ar fi interviurile, fiind teoretic verificabile. Acesta a fost cazul unui studiu privind impactul utilizarii unui vibrator anal de catre barbatii heterosexuali asupra fobiei lor fata de transexuali!
Reforma, nu distrugere
Desi multi cercetatori independenti suspicioneaza veridicitatea unor studii stiintifice serioase, în sensul ca nu sunt doar farse nerecunoscute, autorii recentei farse recunosc ca proiectul lor a avut un tel: „Daca proiectul nostru demonstreaza un lucru, acela este ca nu putem avea încredere în cercetarea actuala în aceste discipline”, spune James Lindsay. Care adauga, totusi, pentru a nu speria lumea, ca „scopul proiectului este de a reforma aceste discipline, nu de a le distruge”.
Bemolul pus de Lindsay pare necesar, cu atât mai mult cu cât unii cercetatori s-au aratat îngrijorati nu doar de metoda si deontologia falsilor autori, cât si de concluziile generalizatoare pe care le-ar putea trage cineva în legatura cu disciplinele vizate.
Norme si transparenta
Sigur, de la farsa lui Alan Sokal, multi specialisti din lumea stiintifica si-au pus problema calitatii studiilor de tot felul, desi foarte putini au fost cei care au recunoscut ca exista tentatia fraudei, ca exista studii care nu îndeplinesc normele riguroase ale stiintei, dar si publicatii fie ele de mai mica circulatie care fac rabat la aceste exigente. Normal ar fi ca, si în cazul revistelor stiintifice de specialitate serioase, bine cotate, acestea sa recurga, în mod regulat, la retragerea articolelor propuse de unii cercetatori, fie ei si faimosi.
Si astfel se ajunge la discutia privitoare la standardele studiilor stiintifice, metoda si transparenta, dar si a revistelor de specialitate. Mai ales ca în lume exista mii de reviste stiintifice. Ce-i drept, organizatiile acreditate au stabilit standarde de transparenta, însa adoptarea lor de catre publicatii este foarte variabila. Pentru stiintele medicale sau biologice, aceste standarde constau, de exemplu, în transmiterea datelor brute catre comitetul de lectura pentru a verifica rezultatele. Numai ca în stiintele umaniste, comunicarea transcrierii interviurilor ridica unele probleme de confidentialitate, spune David Mellor de la Centrul pentru Stiinta Deschisa. Dar „încurajam cât mai multa transparenta posibil”, spune el.
Concluzii incerte
Cu farse de genul acesta sau nu, cu cercetari „de 1 aprilie” sau cu cele „serioase”, studiile au ajuns azi un fel de „legende urbane”, preluate cu lejeritate de presa tiparita sau online, de radio si televiziune. Prezentarea lor este menita nu pentru un plus de cunoastere, ci pentru un plus de divertisment, pe care nimeni nu mai încearca sa le verifice (cum?) si nimeni nu se mai îndoieste de ele.
Exista astfel pericolul demonetizarii stirilor stiintifice, dar si a studiilor. Sa luam, de exemplu multitudinea studiilor din medicina, cele referitoare la obezitate sau la cancer de sân sau la vitamine sau viata sanatoasa. Mii de studii pe an. Studii care fac vâlva, la un moment dat, dar care sunt infirmate de alte studii ulterioare! Unde se plaseaza omul în aceasta aiureala?
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii