Termenul de RevoluTie industrialA a fost popularizat pentru prima oara de economistul englez Arnold Toynbee (1852-1883) pentru a descrie dezvoltarea economica a Marii Britanii intre 1760 si 1840. Nici prima revolutie industriala nu a fost scutita de reprosuri, dincolo de pasul urias pe care l-a reprezentat: in primul rand un impact negativ asupra mediului. Cresterea populatiei si a conditiilor de trai au dus la saracirea resurselor naturale. Folosirea chimicalelor si a combustibilului fosil in fabrici a dus la cresterea exponentiala a poluarii aerului si a apei.
A Doua Revolutie a demarat in 1870, o data cu folosirea electricitatii in productia de masa, iar A Treia Revolutie Industriala a folosit electronica si tehnologia informatiei pentru a automatiza productia, din 1969 si pana azi.
A Patra Revolutie Industriala, prescurtata de unii analisti Industria 4.0, este o revolutie a retelelor, platformelor si tehnologiei digitale.
Potrivit profesorului universitar Klaus Schwab, fondatorul si directorul executiv al Forumului Economic Mondial, acest fenomen „estompeaza limitele dintre sferele fizica, digitala si biologica”.
Asa cum au existat reprosuri fata de Prima Revolutie Industriala, si in cazul „Industria 4.0” se nasc rezerve, fiind amintite, pe langa reusite, si riscurile pentru societatea umana. Mai ales ca in noua Industrie un rol esential si revolutionar il are Inteligenta Artificiala (IA).
Astfel, la capitolul „reusite” se vorbeste despre faptul ca „viitorul le apartine oamenilor care, cu ajutorul inteligentei artificiale vor ajunge sa rezolve toate enigmele Terrei si ale Universului, in acest fel omul asigurandu-si chiar nemurirea”.
La capitolul „riscuri” se afla cei care „avertizeaza cu privire la pericolul «trezirii» unei superconstiinte artificiale care ar putea ajunge sa fie animata de propriile scopuri, iar proliferarea speciei umane ar putea sa nu fie unul dintre aceste scopuri”.
Ce este inteligenta artificiala?
Informaticianul american John McCarthy definea in 1955 inteligenta artificiala ca fiind „o masina care se comporta intr-un mod care ar putea fi considerat inteligent, daca ar fi vorba de un om”. Numai ca azi vedem ca putem vorbi de aparate sau dispozitive create de om, programate de om si ating unele obiective fixate de om. HAL9000, supercomputerul din filmul 2001: Odiseea spatiala imaginat de Arthur C, Clarke, era o astfel de „masinarie”.
Pana la un computer neuronal, nerealizat deocamdata, avem azi secretare digitale (SIRI) si masini autonome, care se conduc singure, precum si o multime de alte aplicatii care imbina lumea digitala cu cea fizica, de la robotii industriali care au capacitatea de a-si perfectiona modul in care indeplinesc unele sarcini, pana la algoritmii Google, sau ai altor motoare de cautare pe internet si pana la sistemele „care controleaza automat incalzirea, aerisirea sau luminozitatea unei cladiri de birouri, in scopul optimizarii consumului si scaderii amprentei sale de carbon”.
Intr-un studiu transmis de Agerpres se mai vorbeste si despre inteligenta artificiala cunoscuta drept IA slab care este conceputa „pentru a putea realiza o sarcina simpla (de exemplu, doar sa realizeze recunoasteri faciale, sau sa caute rezultate pe internet relevante pentru anumiti termeni introdusi in motorul de cautare sau sa conduca un autoturism)”.
Pentru viitor, dorinta cercetatorilor din domeniul informaticii este insa de a obtine asa-numitul IA tare. „Daca IA-ul slab este conceput sa depaseasca performantele umane in sarcini specifice, cum ar fi la jocul de sah sau Go sau in rezolvarea unor ecuatii, IA-ul tare, dotat cu capacitatea de auto-invatare, ar urma sa depaseasca omul in orice sarcina cognitiva”.
De unde apar riscurile?
Dar daca sperantele sunt atat de mari si beneficiile atat de complexe, de unde apare riscul atunci cand vorbim de IA fie ea slaba sau tare? In aceasta faza a cercetarilor, „obiectivul de a mentine un impact benefic al IA asupra societatii motiveaza cercetarea in mai multe domenii, de la economie si drept pana la subiecte tehnice asa cum sunt verificarea, validarea, securitatea si controlul”. Micile „accidente”, atunci cand e vorba despre virusarea laptopului, pot fi trecute cu vederea, dimensiunea riscurilor capata o cu totul alta magnitudine in momentul in care apare o problema cu sistemul IA care-ti conduce automobilul, avionul in care te afli, sau stimulatorul cardiac, sau chiar aparatele casnice interconectate. Ca sa nu mai vorbim despre posibilitatea aparitiei unei curse a inarmarii cu armament de distrugere in masa, total autonom.
Pe termen lung, problemele devin si mai acute, mai ales in cazul „realizarii asa-numitei IA tare, cand aceasta va deveni mai puternica decat inteligenta oamenilor la orice sarcina cognitiva”.
Chiar din 1965, matematicianul britanic I.J. Good atragea atentia ca „o IA tare s-ar putea rescrie singur, imbunatatind, extrapoland sau pur si simplu renuntand la anumite atribute ce i-au fost fixate de programatorii umani initiali. Un astfel de IA ar avea o dezvoltare exponentiala care ar lasa foarte rapid inteligenta umana cu mult in urma – iar aici este vorba despre diferente de ordin calitativ si cantitativ enorme, similare celor existente intre inteligenta umana si caini, spre exemplu”. Cu alte cuvinte, IA ar scapa de sub controlul Inteligentei naturale.
E drept, spunea cercetatorul, „dezvoltarea unor noi tehnologii revolutionare, asa cum este o superinteligenta artificiala, ne poate ajuta sa eradicam razboiul, boala, saracia, chiar mortalitatea, si astfel obtinerea unei IA tari ar putea fi cel mai important eveniment din istoria omenirii, semnaland o schimbare de paradigma completa fata de trecut”.
Dar, sunt de parere alti experti, „o astfel de noua revolutie tehnologica ar putea fi si ultima pentru specia umana, daca nu vom reusi sa ne asiguram ca obiectivele urmate de IA nu vor fi intotdeauna aceleasi cu obiectivele omenirii. Cumva va trebui sa ne asiguram de acest lucru inainte ca IA tare sa devina o superinteligenta”.
In aceasta dilema se zbate lumea stiintifica: va exista cu adevarat, vreodata, o IA tare sau daca va aparea va fi ea, in mod garantat, benefica sau, dimpotriva, va insemna, cu certitudine, sfarsitul omenirii? In fond, metafora calului troian e valabila si azi: o manevra ingenioasa, revolutionara, s-a dovedit capabila sa aduca moarte. La fel ca bomba atomica de la Hiroshima. In justificarea mortii, se aduc intotdeauna motivatii pozitive.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii