Oceanele se afla in perpetua miscare, datorita activitatii seismice, geologice si biologice. Inregistrarea acestor fenomene si a efectelor produse e extrem de importanta. Si asta in timp ce mijloacele tehnice actuale – sateliti, nave, balize – ofera un punct de vedere limitat. Oceanografii au visat de multa vreme la proiecte care sa le permita observarea continua a adâncurilor pentru a putea colecta datele necesare elaborarii unor modele de previziune pentru mediu, pentru riscurile seismice, si, in general, pentru intelegerea tuturor fenomenelor si a vietii din adâncurile marilor si oceanelor. Proiecte care vizeaza instalarea unor laboratoare permanente pe planseul oceanic. Cu o tehnologie comparabila cu cele aferente cuceririi spatiului!
„20.000 de leghe sub mari”
O idee care a germinat la inceputul anului 1990. Trei ani mai târziu, in apropiere de insula Hatsushima, la o adâncime de 1175 metri, a fost instalat primul observator dotat cu doua camere video, captatori de temperatura si de curenti si un sistem de analiza a apei. Un observator instalat pe planseul oceanic intr-o zona tectonica foarte activa, legat de insula cu o fibra optica de 8 kilometri. Succesul acestui experiment a dus la instalarea altor doua observatoare multidisciplinare aflate la o distanta de 120 si, respectiv, 240 kilometri, de coastele japoneze. La jumatatea distantei dintre Hawaii si California, americanii au repetat experienta japoneza, instalând in 1998 primul lor observator oceanografic, botezat H2O, la o adâncime record de 5000 de metri.
In 2000 si europenii au investit in acest domeniu prin instalarea unui observator – Geostar – la o adâncime de 3300 metri in marea Tireniana, in apropiere de Sicilia. Timp de un an si jumatate, Geostar a transmis date seismice, geofizice si oceanografice. In 2006, francezii au instalat un observator permanent – Momar – in sudul arhipelagului Azore, la o adâncime de 1700 metri. Acest observator a inspirat un alt proiect european – Esonet – extrem de ambitios: o retea de 10 observatoare din Marea Neagra pâna in largul coastelor norvegiene.
Creierul-piramida
Printr-o camera de luat vederi dotata cu proiectoare, instalata la câteva sute de metri adâncime in Oceanul Pacific, in apropiere de canionul oceanic din Monterey si de portul californian Moss Landing, erau filmate, intermitent, pâna nu demult, animalele din imprejurimi. Acum lucrurile s-au schimbat odata cu perfectarea noului proiect, Mars, care permite filmarea fundului marin incontinuu.
Activitate seismica, geologica si comportamentul faunei pot fi studiate cu precizie in scopul realizarii unui program informatic capabil sa prezica cu mai mare exactitate schimbarile climatice, sa aprecieze stocurile de peste si sa obtina noi informatii despre vietuitoarele din adâncuri. In prima etapa a fost derulat un cablu de 52 de kilometri din Moss Landing la noul observator oceanografic.
Pentru asta s-a forat o galerie la intrarea in port prin care s-a tras cablul (prin care trec 10.000 de volti) incarcat pe o nava, Cea de a doua etapa a constat in realizarea „creierului” laboratorului, capabil sa gestioneze informatiile inregistrate, trimise la suprafata printr-o conexiune Ethernet spre calculatoare. In acest dispozitiv de forma unei piramide retezate, se afla un transformator si calculatoare la care sunt racordate aparate (mini-laboratoare) ce vor efectua diverse experiente si analize. Informatiile vor fi trimise prin cablul din fibra optica pâna la centrul de control din Moss Landing.
Bransarea dispozitivului e o problema greu de rezolvat. In februarie a.c., o prima incercare a esuat. Pentru asta a fost utilizat celebrul robot ROV telecomandat. (Nici un scafandru nu poate interveni la aceasta adâncime.) Dupa ce a fost bransat, „creierul” a incetat sa mai functioneze. Si asta datorita infiltrarii apei care a provocat un scurt-circuit. Elementele dispozitivului au fost retrase si testate din nou intr-un bazin cu apa de mare.
Robotii mini-laboratoarelor vor putea extrage ADN-ul microorganismelor prelevate, largindu-se astfel informatiile despre bacteriile, toxinele, algele sau nevertebratele aflate la mari adâncimi. Datele vor fi catalogate intr-un portal la care oamenii de stiinta vor avea acces. Pâna acum, cercetatorii puteau pastra timp de 2 ani informatiile acumulate inainte de a le face publice. Acum oamenii de stiinta au acces la ele in timp real.
DORIN MARAN
Comentarii