În 1918, o pandemie de gripa a afectat o treime din populatia planetei si de atunci, alte câteva pandemii s-au mai perindat peste o lume mereu îngrozita de efectele lor „ucigase”. De la „gripa spaniola” la Covid19, omenirea traieste semnul teoriei microbilor.
Mintile iscoditoare au dorit întotdeauna sa descopere cauza fenomenelor cu care se confrunta societatile. De la cum ne raportam noi la Univers pâna la cât de complicat este universul organismului uman. Rezultatul a fost de fiecare data aparitia unor teorii, speculatii, care au încercat sa ofere explicatii convingatoare, nu altfel au stat lucrurile si în cazul medicinei.
Ce sunt bolile? Care e cauza lor? Cum le vindecam? Cum le prevenim?, iata întrebari în care cercetatorii, savantii, au încercat de-a lungul timpului sa ofere propriile raspunsuri. Problema este ca nu de fiecare data convingatoare, de multe ori eronat. Interesant ca unele raspunsuri, chiar daca neconvingatoare sau eronate, ele au fost de cele mai multe ori acceptate de populatie. Asa se face ca azi, medicina alopata, cea izvorâta din teoria microbilor, este cea care a câstigat „mintea si inima” planetei. Ideea ca microbii cauzeaza bolile Pamântului si medicamentele pot ucide acesti dusmani invizibili este pe sufletul oricarui bolnav, potential sau viitor bolnav.
Putina lume crede ca lucrurile pot sta în realitate si altfel, putini cercetatori sunt cei care înteleg diferit lucrurile. De pilda, nu putini sunt specialistii care cred, contrar, medicinei conventionale, ca bolile au alte cauze decât unica actiune externa a microbilor, teorie fundamentata de francezul Louis Pasteur si Robert Koch în Germania secolului al XIX-lea.
„Doctrina conform careia o boala are o singura cauza este (începând din a doua jumatate a secolului al XIX-lea) definitia fundamentala în medicina. Totusi, cautarea acestor „unice” cauze ale bolilor este o întreprindere lipsita de speranta, deoarece marea majoritate a bolilor sunt rezultatul unui complex cauzal”, spune René Dubos, microbiolog si laureat cu Premiul Pulitzer.
Medicina conventionala, functionala si azi, este convinsa ca ea a învins toate bolile infectioase, cu vaccinuri si medicamente, desi, dupa cum afirma cercetatorul american Michael Tracey, „toate datele statistice pentru mortalitatea cauzata de (asa-zisele) boli infectioase ne arata ca acestea erau înca de la mijlocul secolului al XIX-lea în scadere – deci cu mult timp înainte ca medicina moderna sa fi intervenit cu metodele ei. Asta înseamna ca nu medicina moderna bazata pe teoria germenilor, ci îmbunatatirea conditiilor de viata a dus la diminuarea treptata a pericolului bolilor infectioase. Medicina alopata promoveaza o falsa imagine asupra trecutului (si implicit a „succeselor” ei) si ne ofera o falsa speranta pentru viitor.”
Asadar, pe de o parte microbii, insidiosi, ucigasi, si de cealalta parte a câmpului de lupta, un corp lipsit de aparare în fata invadatorului, asteptând însa cu speranta în suflet sa fie salvat de cavalerul victorios, vaccinul. O imagine frumoasa, similara cu icoanele reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe ucigând balaurul. Dar stim ce e microbul?
Autorii volumului Virus Mania, Claus Köhnlein si Torsten Engelbrecht, fac un circuit prin salile acestui edificiu impunator, chiar zdrobitor, care este medicina alopata si teoriile adoptate de ea. Retinem lucruri interesante.
O data cu fondarea The Royal Society la Londra, pe 28 noiembrie 1660, sub obladuirea regelui Charles al II-lea, cea mai veche institutie stiintifica din lume, s-a hotarât ca „ceea ce conteaza este dovada stiintifica” (the experimental proof) si nu fantezia sau imaginatia lipsita de temei”. Nullius in verba a denumit The Royal Society acest principiu, ceea ce ar însemna „vorbele nu înseamna nimic”. Aceasta definitie a avut consecinte fundamentale la acea vreme, într-o societate în care de regula femeile erau acuzate (în numele Domnului) de vrajitorie si arse pe rug, iar culturi întregi, cum ar fi cea a civilizatiei Maya sau Azteca au fost distruse pe simplul motiv ca sunt eretice.
Încrederea în stiinta
„Astazi privim acea epoca cu nedumerire, clatinând din cap si întrebându-ne cum au putut oamenii face asa ceva oamenilor. Si este într-adevar stiinta, cu acel principiu nascut atunci, în 1660, cea care ne-a eliberat de ignoranta, superstitie, fanatism si, nu în cele din urma, de suferintele fizice si sufletesti?”
Încrederea noastra în stiinta atotputernica a devenit totala, iar acest lucru îl stiu foarte bine si oamenii de stiinta. Care tot oameni sunt, ca si noi, cu parti bune si mai putin bune.
Dar aceasta încredere totala are un punct slab, un calcâi al lui Ahile. Pentru ca „observam astazi ca foarte multe „teorii” si speculatii (ipoteze) s-au înradacinat în mintea sociala fara a se mai cere vreo dovada a valabilitatii lor. Oamenii se încred orbeste în ceea ce unii oameni de stiinta si mass media prezinta ca fiind „o noua descoperire senzationala” sau un „nou pericol major” la adresa omenirii, fara a mai cere dovezi care sa fundamenteze realitatea unor astfel de „baloane de sapun”.
Ultimul si poate cel mai caraghios exemplu este „pandemia” gripei porcine H1N1. Dar sa ne aducem aminte si de gripa aviara, care urma sa stearga de pe fata Pamântului milioane de vieti. Sau de teribila epidemie de AIDS care urma sa lase Africa fara populatie” (Conform estimarilor OMS).
În concluzie, spun autorii citati, „credinta oarba în comunitatea cercetatorilor si a oamenilor de stiinta, care din «turnul lor de fildes» ne prezinta doar fapte incontestabile, certificate prin dovezi, si care nu permit accesul niciunei înselaciuni, nu mai are de prea multa vreme nimic de a face cu realitatea”.
Sa ne întoarcem la „gripa spaniola” despre care se spune si azi ca a fost cauzata de un „virus ucigas”. Dar a fost un virus?
Claus Köhnlein si Torsten Engelbrecht amintesc un articol din revista „Science” în care echipa de cercetatori din jurul lui Jeffery Taubenberger sustinea ca a izolat un virus de gripa (H1N1), adica „gripa porcina”, la o victima a gripei din 1918. „Dar înainte de a putea fi sigur ca în acest caz avem de a face cu dovada unei pandemii virale de gripa, trebuie sa mai primim raspuns la o serie de alte întrebari importante”, afirma biologul si virusologul canadian David Crowe, care a analizat respectiva lucrare a lui Taubenberger.
Pentru ca nu poti trage o anumita concluzie studiind doar un singur caz, spune Crowe, nu poti ajunge „doar în urma analizei unui singur tesut (caz) la concluzia ca în multe alte milioane de cazuri a existat exact acelasi agent patogen”. „Astazi nu putem stii daca marea majoritate a celorlalti bolnavi a decedat tot din aceeasi cauza. Iar virusurile, asa cum le definim astazi, nu erau la acea data cunoscute medicilor si savantilor. Si chiar daca se pleaca de la ipoteza ca a existat un virus în plamânii soldatilor, asta nu înseamna înca si certitudinea faptului ca acest virus ucigas a provocat într-adevar decesul milioanelor de bolnavi”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii