Mumiile din Tarim, au fost descoperite in regiunea Xinjiang din China in bazinul Tarim, desertul Taklamakan, pe la jumatatea secolului al XX-lea de cativa exploratori europeni precum Sven Hedin, Albert von Le Coq si sir Aurel Stein. Noi studii incearca sa arunce o alta lumina asupra acestor mumii.
Desi descoperirea faimoaselor mumii din Tarim apartine unor cercetatori suedezi, munca a fost dusa mai departe de cercetatori chinezi care au analizat numeroase alte mumii in aceasta zona, pe partea estica si sudica a bazinului Tarim, majoritatea fiind expuse in muzeele din Xinjiang.
Testele cu radiocarbon efectuate la Universitatea din Beijing au demonstrat ca cele mai vechi fragmente mumificate dateaza de acum 3.980 de ani, iar in privinta originii, un raport publicat recent afirma ca mumiile din Tarim au origini amestecate, ADN-ul lor continand atat elemente europene, cat si siberiene si provin, cel mai probabil, din afara Chinei.
„In timpul unei vizite cu studentii la muzeul din Urumqi, profesorul Victor Mair de la Universitatea din Pennsylvania a fost uimit de hainele din lana, de cizmele din piele, dar mai ales de trasaturile evident europene ale mumiilor expuse: par blond sau saten, fete armonioase, cu ochi mari si adanci. Mostrele de ADN prelevate de la aceste mumii au dovedit ca apartineau unei populatii de tip caucazian”, scrie prof. dr. Mihai Popescu in cartea sa Legaturi surprinzatoare: Cucuteni-Yangshao, Dacia – China antica, preluata de cunoastelumea.ro. Majoritatea celor care au cercetat mumiile din Tarim a fost atrasa de aspectul caucazian, european, al mumiilor, ceea ce a creat iluzia ca cei ingropati in cimitir nu erau asiatici, ci europeni, construind ipoteza ca Drumul Matasii a facut posibila sosirea unor europeni pe aceste taramuri indepartate.
„Cea mai impresionanta si mai veche dintre cele peste 300 de mumii descoperite in Bazinul Tarim este cunoscuta sub numele de „Frumusetea din Loulan”, scrie Mihai Popescu. Trupul a fost scos la lumina de arheologii chinezi in anul 1980, in apropierea orasului Loulan de la marginea nord-estica a Desertului Taklamakan. Inhumata cu peste 4 800 de ani in urma (circa 2800 i.Hr.), femeia ar fi murit in jurul varstei de 40 de ani. Avea o inaltime de 1,55 m si se remarca prin trasaturile specific europene: nas ascutit, pometi inalti, par saten deschis, strans sub o palarie din fetru. Purta cizme din piele si un sal din lana, iar alaturi de ea au fost gasite un pieptene din os si un cos impletit din nuiele, in care se gaseau boabe de grau aduse probabil drept ofranda unei zeitati”.
Asadar, mumiile au origini europene si nu asiatice, apartinand populatiilor indigene. Cu atat mai mult cu cat, scrie Mihai Popescu, „in apropierea localitatii Cherchen a fost descoperit un alt grup de mumii, remarcabile printr-un numar mare de palarii, vesminte frumos colorate si prin tatuaje. Hainele purtate de aceste mumii au multe similitudini cu tartanele celtice din nord-vestul Europei, asa cum a observat cercetatoarea Dr. Elisabeth Barber din Los Angeles. Vesmintele si ornamentele vestimentare descoperite la aceste mumii cuprind: ciorapi din lana, camasi, pantaloni, pelerine, capisoane, robe, palarii foarte inalte si ascutite etc.”.
Ideea ca europenii au ajuns pe taramuri asiatice cu mult timp inainte decat se putea presupune, dovada fiind tocmai mumiile din Tarim, vine in sprijinul teoriei care spune ca civilizatiile orientale si cele occidentale s-au dezvoltat impreuna si nu separat, in izolare completa, dupa cum sustineau teoriile mai vechi. Se poate intui ca „Drumul Matasii” functiona „cu multe mii de ani inainte de primele consemnari scrise despre deschiderea sau despre existenta lui”.
In 2007, o echipa de cercetatori, condusa de Spencer Wells, a examinat la randul ei, ADN-ul mumiilor, ajungand la concluzia ca „acestea nu au avut o singura origine, ci au provenit din Europa, Mesopotamia, India si alte regiuni care urmeaza sa fie stabilite!!!”. Si Victor Mair, profesor de literatura si religie chineza si indo-iraniana de la Universitatea din Pennsylvania, co-autor al cartii „Mumiile din Bazinul Tarim”, apreciaza, pe baza probelor disponibile, ca, in primii 1.000 de ani dupa ce a trait mumia numita „Frumusetea din Loulan”, toata populatia din Bazinul Tarim a fost de origine caucaziana. Popoarele din Asia de Est au inceput sa apara in zona de est din Bazinul Tarim cu aproximativ 3.000 de ani in urma, iar populatia uighura a sosit dupa anul 842 i.Hr”. El mai este convins si de faptul ca „noile dovezi ne impun o reexaminare a cartilor vechi chineze care descriu figuri istorice sau legendare de mare inaltime, cu ochi albastri sau verzi, nasul lung, barbi pline si par rosu sau blond”. Acesta este motivul care ii face pe cercetatorii mumiilor din Tarim sa fie convinsi ca misterul poate fi explicat doar printr-o „deplasare a populatiilor. Iar in privinta originilor mumiilor din Tarim, „expertizele ADN demonstreaza ca mumiile din desert au o «genealogie» complexa, intinsa din Europa Vestica pana in India, din stepele Asiei Centrale pana in Mesopotamia si China”. Acest aspect poate duce la concluzia ca, „pe langa rolul de «incrucisare» de drumuri, Tarimul a fost si centrul unei civilizatii necunoscute pana acum, un soi de «Turn Babel» unde traiau neamuri diverse, care s-au «combinat» intre ele”.
Mai ramane un mister de dezlegat: e vorba despre cocoloasele de branza din jurul gatului. „Frumusetea din Loulan”, dar si alte mumii din cimitir, le poarta, dar deocamdata nu este foarte clar motivul pentru care cei inmormantati au acele cocoloase de branza asupra lor.
Andrej Shevchenko, chimist al Institutului de Biologie Moleculara si Genetica Max Planck din Germania, presupune ca ar putea fi „hrana pentru viata de apoi”. Bucatile de branza au fost supuse analizelor, examinarea proteinelor si grasimilor acestora „a dus la concluzia ca materialul era o varietate de branza fara lactoza, usor si rapid de facut si care a jucat probabil un rol in extinderea pastoritului si producerii de lactate in Asia”. Andrej Shevchenko mai spune, in studiul al carui autor este, ca „nu am identificat doar ca produsul este cea mai veche branza cunoscuta in lume, dar avem de asemenea dovada directa a tehnologiei antice” .
Rezultatele analizei, care vor fi publicate in urmatorul numar al Journal of Archaeological Science, concluzioneaza ca branza antica „era obtinuta prin amestecul dintre lapte si un agent de coagulare format dintr-un melanj de bacterii si drojdie. Aceasta tehnica este folosita in zilele noastre pentru producerea kefirului. Acest fapt contrazice teoria ca branzeturile ar fi fost descoperite din greseala atunci cand oamenii au inceput sa transporte laptele in burdufuri confectionate din stomacul anima-lelor si ca era cheagul intestinal cel care coagula laptele. Reiese de aici ca producatorii de branzeturi antice stiau foarte clar ce faceau atunci cand combinau acele ingrediente.
E cunoscut deja faptul ca oamenii produc branzeturi de cel putin 8000 de ani, arheologii descoperind fragmente de strecuratori pentru fabricarea branzei in Polonia care datau aproximativ din acele timpuri si oale cu urme de unt si branza de acum 5000 de ani in Danemarca. Totusi descoperirea bucatilor de branza, in sine, este un fapt unic, scrie TheEpochTimes. (Continuare in numarul viitor)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii