Oamenii de stiinta au vrut mereu mai mult: de ce sa faca predictii pe un „scenariu” artificial si sa nu încerce sa „reproduca” Natura la scara? În mini-sisteme, izolate de orice „interventii” externe, care sa le permita sa observe direct evolutia fenomenelor naturale. Oamenii de stiinta au reusit sa „înghesuie” în spatii mici, aproape orice, de la râuri si oceane, la stele si galaxii.
Oamenii de stiinta au vrut mereu mai mult: de ce sa faca predictii pe un „scenariu” artificial si sa nu încerce sa „reproduca” Natura la scara? În mini-sisteme, izolate de orice „interventii” externe, care sa le permita sa observe direct evolutia fenomenelor naturale. Oamenii de stiinta au reusit sa „înghesuie” în spatii mici, aproape orice, de la râuri si oceane, la stele si galaxii. Pasul urmator? omul a fost introdus si el ca subiect de experienta în aceste „ambiente” miniaturale. Si, în final, daca tot au reusit sa faca toate acestea, cercetatorii s-au gândit ca ar putea sa se si… amuze sub cupolele protectoare ale experientelor…
O lume în vitrina!
Complet sigilata, fara ca nimic în afara luminii si caldurii sa poata intra sau iesi. O sfera în interiorul careia oamenii de stiinta „cultiva” diferite medii, de la cele oceanice de mai mici sau mai mari adâncimi, la cele din zonele desertice sau polare. Singurele „impuneri” – precizeaza revista italiana „Focus” – sunt pastrarea temperaturii interne adecvate si asigurarea hranei necesare, desi de multe ori aceasta din urma este „lasata” sa se îndeplineasca automat prin jocul în care sunt prinse plantele si micile animale care sunt incluse „în vitrina” si sunt transformate în obiect de studiu. Dar, în acelasi timp, aceste „vitrine” pot deveni în fond niste „acvarii”, mai mari si mai complexe, este drept, care pot dura chiar si 10 sau 12 ani fara ca vreo interventie directa a omului care le observa sa fie necesara…
O varianta „în aer liber” o reprezinta „corturile” ermetic închise, dintr-o complicata tesatura de fire de otel, proiectate pe calculator de specialistii Universitatii din Bath, Anglia, sub care, în gradina zoologica din Monaco, pot trai în voie berzele sau pasarile ibis; constructiile sunt atât de usoare, încât se pot monta si în vârful copacilor. Asemenea constructii se pot vedea acum si în Hong Kong, San Diego sau în Libia, la Tripoli…
Paduri tropicale sub cupola
…într-o catedrala din plastic. De fapt este vorba de cea mai mare sera din lume, construita într-o explorare de argila abandonata din St.Austell, Cornwall, Marea Britanie. Nu mai putin de 12000 de specii de plante si-au gasit aici o gazda ideala, sub o serie de cupole, pentru fiecare specie fiind recreate conditiile în care dezvoltarea lor este optima. Toate climatele Terrei sunt recreate aici! Împreuna cu vegetatiile specifice, cu insectele, pasarile si chiar reptilele care le sunt proprii. I s-a dat de aceea chiar numele de Gradina Edenului, a Raiului, pentru a preciza cât mai bine rolul extraordinar care îi revine acestui neobisnuit institut de cercetari pentru o mai buna întelegere a relatiei dintre om, Natura si resursele Terrei. În cea mai mare dintre „sali” se afla o adevarata padure tropicala, lunga de 240 m, lata de 11 m si înalta de 55 m. Si mai exista si o cascada de 30 m, care ajuta la mentinerea „ca la carte” a unei umiditati de 65%. Cineva spunea ca probabil si Adam ar fi fost multumit…
Trenul spre Calea Lactee
Planetariul Hayden din New York a costat peste 200 de milioane de dolari, dar vizitatorii, chiar si cei preveniti, sunt cu adevarat socati. Este cel mai mare si mai puternic sistem de realitate virtuala din lume, ridicat lânga Muzeul de Istorie Naturala din marele oras american. O uriasa sfera de cristal – 27 metri diametru, 2000 de tone greutate, acoperita cu 2 474 de panouri din aluminiu, sudate între ele astfel încât sa asigure o acustica perfecta. În interiorul ei este reconstituit nici mai mult, nici mai putin decât întregul Univers. Asa se face ca te poti urca într-o racheta intergalactica sau într-un tren oarecare si sa calatoresti printre stele si galaxii, sa traversezi Calea Lactee pâna spre limitele observabile ale Universului sau chiar sa „explorezi” atât de neînteleasa zona de spatiu-timp în care a avut loc Big Bang-ul, teribila explozie care a marcat nasterea lumii în care traim noi astazi.
La plaja sub domul de sticla
Chiar daca surful nu este un sport nautic posibil pe apele Marii Negre, va întrebam totusi daca v-ati putea imagina cum s-ar face surf „indoor”?! Ei bine, acest lucru este posibil în Japonia, unde a fost înaltat Seagaia Ocean Dome, un adevarat gigant, cel mai impresionant parc acvatic acoperit din lume: 300 m lungime si 100 m latime! Acolo, adica pe insula Kyushu, gasiti o plaja de 140 m, cu un nisip fin si orbitor de alb (natural, de vreme ce este… marmura pisata!). Exista si marea, cu o apa de o puritate incredibila, cu temperatura cea mai potrivita totdeauna si cu valuri de „exact” 3,5 m, adica ideale pentru surfisti.
Si totusi, faptul ca se afla la doar 400 m distanta de… oceanul real, se pare ca face sa nu fie prea multi amatori si prea interesati. De unde se vede ca si în mileniul trei, omul prefera tot natura adevarata…
Biosfera 2: asa va arata viitorul?
O incredibila tesatura de metal si sticla. Sub ea – totul! Desertul, padurea umeda, savana, oceanul. Aflata în Arizona, Biosfera 2 este cel mai mare laborator viu din lume. 200 de mii de metri cubi de medii naturale reconstituite sub acelasi acoperis! A fost ideea oamenilor de stiinta de la faimoasa Universitate Columbia de a prefera studiul „pe viu” al Naturii modelarii pe calculator. Iar începând din 1994, omul si-a luat si el locul „în miezul fenomenelor”…
Cu siguranta va amintiti „lumile” imaginate de autorii de literatura stiintifico-fantastica si mai ales de inegalabilul Isaac Asimov. Multe dintre acestea, cum este întreaga planeta Trantor, capitala a Imperiului Galactic în seria „Fundatiilor”, se afla nu sub pamânt, cum si le imagineaza altii, în cine stie ce sumbre subterane, ci la suprafata, dar integral acoperite cu niste imensi pereti de sticla. Ca si în experimentele care au început sa functioneze în ultimii ani, înauntrul acestor stranii lumi viitoare, va ploua la comanda si la ora fixa, va ninge tot la fel, vântul va adia doar ca sa îl racoreasca pe om iar lumina, blânda, va alterna cu un întuneric calculat sa nu-i mai sperie nici macar pe copii. „Afara”, dincolo de peretii de sticla, se va afla ceea ce Asimov a numit „Soarele gol”. Soarele asa cum este. Dar omului îi va fi de fapt frica sa primeasca lumina acestuia „în fata”, neprotejat de un mediu care înca de pe acum se pregateste sa-l primeasca si… sa-l absoarba. Asa va arata oare viitorul?
Cum s-au adaptat speciile de pe Terra?
De la cei mai înalti munti la adâncurile oceanului, influenta omenirii a...
Comentarii