Traim intr-un anume timp si loc, descoperim istoria sau o construim (obiectiv ori subiectiv, in functie de interese), atunci cand nu avem informatiile necesare pentru a lega intre ele verigile. Raman insa – si sunt pastrate intr-un anonimat bine controlat – numeroase elemente concrete, pe care nici un om de pe planeta nu le poate explica logic. Nu, cel putin la nivelul perceptiei cu cele (numai) cinci simturi, pe care credem ca le avem in dotare. Numai daca nu cumva aceste simturi sunt mai multe si informatiile, fara indoiala, vor fi fiind mult mai numeroase si mai concludente.
Destinul final al civilizatiilor „gresite” sunt cataclismele
Am in fata o carte scrisa de doi cercetatori romani, despre care am mai amintit in revista „Magazin” – Stefan si Claudiu Sgandar. Sigur, nimeni pe lumea asta nu are acces la informatii complete despre trecutul imemorial al Pamantului. (Sau, poate ca da?) Totusi, un capitol realizat de autorii amintiti incearca sa aduca impreuna fragmente din imaginile unor lumi neverosimil de vechi, despre care insa… avem dovezi. Inexplicabile, desigur! Atlantida a devenit, din pacate, un subiect oarecum demonetizat, tocmai prin vulgarizarea sa; in romane, in filme, in ipoteze fals stiintifice.
Continentul Mu isi pastreaza inca aura de mister. Americanul James Churchward, dupa decenii de cercetari in toata lumea (baza concluziilor sale este manuscrisul mayas numit „Codex Troanus”), crede ca acest teritoriu situat odinioara in fabuloasa zona a Pacificului, unde putem spune ca misterele se tin lant, a fost spulberat fara mila. Cauza, ca si in cazul Atlantidei, ar fi un cataclism colosal, desfasurat extrem de rapid („intr-o singura noapte”), tocmai cand civilizatia respectiva ajunsese la apogeu. De ce?
Exista „un Dumnezeu” care nu ne suporta progresul?
Nu luati intrebarea aceasta ca pe o blasfemie. Daca am fost creati de Divinitatea unica si am fost lasati sa ne dezvoltam – cu bunele si cu (foarte) relele noastre –, atunci de ce tocmai civilizatiile avansate pier, dupa cum se spune, in urma unei pedepse dumnezeiesti? Asta, daca se intampla chiar asa, desigur. De ce-si pun amintitii cercetatori romani asemenea intrebari? Exemple
Pe Insula Pastelui, foarte redusa ca suprafata, s-au gasit morminte acoperite cu platforme datand dintr-o epoca indepartata si continand schelete ale unei populatii disparute, ca si statuile gigantice ori tablitele cu scrierea rongo-rongo, inca nedescifrata. Nu la distante enorme – in Pitcairn, Raivane, Tahiti si Moorea – s-au descoperit statui asemanatoare, insa mai mici. Pe de alta parte, lingvistii sustin ca exista si similitudini intre limbile localnicilor din regiunile respective.
„Opinia noastra este ca aceste asemanari nu pot sa confirme decat cel mult emigrarea populatiei polineziene intr-o epoca relativ apropiata, si nu faptul ca ar reprezenta ramasitele unei culturi unice a continentului disparut.” – afirma Stefan si Claudiu Sgandar. Care sa fie adevarul? Deocamdata, in ciuda unor marturii palpabile (pe care, e drept, nu le putem interpreta, cu tot progresul civilizatiei noastre), „stim ca nu stim nimic”!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii