Opinii ale cititorilor

          Istoria constantei fara sfârsit
          
          Asa cum ne-au obisnuit, cititorii nostri raspund cu promptitudine invitatiei de a-si spune parerea, în legatura cu ideile si ipotezele din sfera stiintei, lansate de cercetatori ai fenomenelor lumii ce ne înconjoara si ne include si pe noi. De data aceasta, o concluzie a d-lui Mircea Serban, privitoare la o alta valoare a constantei p decât cea cunoscuta (v.

          Istoria constantei fara sfârsit
          
          Asa cum ne-au obisnuit, cititorii nostri raspund cu promptitudine invitatiei de a-si spune parerea, în legatura cu ideile si ipotezele din sfera stiintei, lansate de cercetatori ai fenomenelor lumii ce ne înconjoara si ne include si pe noi. De data aceasta, o concluzie a d-lui Mircea Serban, privitoare la o alta valoare a constantei p decât cea cunoscuta (v. articolul „Proportia divina si piramida ideala”, în „Magazin” nr. 2423 / 22.04.2004) este amendata cu hotarâre de d-l Ion Davidica, din Pogoanele, jud. Buzau.
          
          În esenta, cititorul nostru contesta ideea d-lui Serban ca numarul PI (notat cu litera greceasca p), constanta cercului, „are o alta valoare, respectiv 3,1446…, asadar mai mare cu peste 0,3% si se calculeaza pe baza numarului de aur. De pilda, s-ar putea scrie, mai pe înteles, astfel: PI = 4/radical din numarul de aur = 3,144605511…”. Numarul de aur este notat cu litera greceasca PHI – si, asa cum remarca în mod corect d-l Davidica, „prezenta lui ca raport este frecventa în pictura, arhitectura, matematica, fizica, în cresterea fiintelor vii (om, frunze, cochiliile melcilor etc.) si creeaza impresia de frumos, de estetic. Egiptenii îl cunosteau pe F si triunghiul de aur având ca laturi tripleta 1, ÖF, F.”
          Despre p, cititorul nostru spune ca „are în urma lui istorie”. Istorie pe care domnia sa o urmareste pas cu pas si ne-o prezinta, începând cu tablitele de lut ars din Mesopotamia, vechile papirusuri egiptene si scrierile hinduse, unde se indica valoarea 3. Apoi, destinul calcularii valorii acestui numar neobisnuit curge prin spatiul babilonian, îl atrage pe Arhimede, care ii gaseste o valoare apropiata de cea reala, de-a lungul mileniilor înregistrându-se o adevarata febra a cautarii unei eventuale periodicitati a zecimalelor lui. S-a ajuns astfel, în 1873, la nu mai putin de 707 zecimale, dar nu se raspunsese înca ce fel de numar este. Abia în anul 1882, profesorul german F. Lindemann avea sa demonstreze ca p este un numar transcendent, cu o structura si de provenienta total diferite de cele ale numerelor algebrice.
          „Goana dupa zecimale a continuat – arata d-l Davidica. La Paris, în 1967, se stabilesc 500.000 de zecimale, scrise pe 250 de pagini! De ce? Pentru ca, pur si simplu, ele exista! „Batrânul” p nu mai este o taina si se duce neschimbat spre viitor, fara sa fie legat în vreun fel de F. Problema lui nu mai este deschisa, de 122 ani (…) Egiptenii cunosteau valoarea destul de apropiata a lui p. Au folosit-o la Marea Piramida? Dimensiunile initiale ale acesteia nu mai sunt accesibile masurarii iar datele unor cercetari conduc unele la prezenta lui p, altele la prezenta lui F, prezenta amândurora fiind incompatibila, prin demonstratia lui Lindemann. Multora le scapa acest din urma aspect. Singurele relatari asupra Piramidei le avem de la Herodot, care ne povesteste: „Preotii egipteni m-au învatat ca proportiile stabilite pentru Marea Piramida, între latura bazei si înaltime, erau astfel încât patratul construit pe înaltime egala exact suprafata fiecarei fete triunghiulare.” Ceea ce este echivalent cu prezenta triunghiului de aur în sectiunea mediana. Este ocazia unei erori de fond, în a carei plasa s-au prins si cercetatori avizati: raportul dintre perimetrul bazei si dublul înaltimii este 4/ÖF = 3,1446… si se confunda cu p = 3,1415…, primul numar fiind doar cu 3 miimi mai mare. Nici n-ar fi îndraznit simpaticul F sa-l invite pe venerabilul p la Marea Piramida!”
          Interesanta si frumos documentata punerea în tema a d-lui Ion Davidica. Dincolo de faptul ca ea contesta rezultatele cercetarilor d-lui Mircea Serban, releva si singura cale foarte productiva, a progresului spiritual: confruntarea – fie chiar si „aprinsa” – de idei. Reactie pe care ne-am dori sa o receptionam de la cât mai multi dintre cititorii nostri.