Ideea ca orice specie vie, pentru a se perpetua, trebuie in mod obligatoriu sa beneficieze de existenta si imperecherea unui mascul cu o femela – ambii, fertili – reprezinta un adevar axiomatic. Exceptiile constituie fie patologii grave (cand, de altfel, nu se pune problema urmasilor, ci doar cea a satisfacerii unor porniri instinctuale), fie adaptarea in extremis la conditii de mediu vitrege. Si-atunci, cum putem vorbi despre un asa-zis sex al simturilor umane?
Cautand „molecula dorintelor”
Pentru frantuzoaica Diane Ackerman, actul uman care solicita cel mai mult cele (numai?) cinci simturi este, incontestabil, a face dragoste. Totusi, modul de reactie difera de la un individ la altul, in functie de subordonarea la anumite influente socio-culturale. Revenind insa la chestiunea centrala a articolului de fata, exista teste stiintifice care au demonstrat ca femeile au un „nas” mai fin decat barbatii, recunoscandu-si, sa zicem, fara probleme propriul miros.
De exemplu, ele isi identifica un tricou in acest mod, dintre cel putin alte cateva sute. Iar faptul ca nu e o gluma il dovedesc cercetarile efectuate in marile laboratoare unde se inventeaza noi formule de parfumuri si unde se cauta in secret o anume molecula susceptibila de a provoca dorinta. Este ceea ce poseda animalele care reactioneaza instantaneu in prezenta feromonilor.
Mangaieri, impotriva izolarii citadine
Despre gust si auz, nu se pot face afirmatii transante. In schimb, tot femeile sunt mai performante, si in ce priveste simtul tactil. Trebuie luat drept un detaliu absolut natural – confirmat de altfel in urma unor cercetari realizate in SUA – faptul ca, pe parcursul unei zile, femeile ating mai frecvent barbatii decat invers, dar se ating mai des si intre ele, decat barbatii intre ei.
Este un element de ordin cultural, observabil si in locurile publice, unde aproape niciodata nu pot fi vazuti doi barbati tinandu-se in brat in timp ce merg, in schimb asa ceva se intalneste la unele femei si in special la cele foarte tinere. Gestul, afirma sociologii, decurge dintr-o „moda” specifica miscarii New Age, care ii incurajeaza pe oameni sa atinga si chiar sa mangaie trunchiuri de arbori, de fapt o tendinta in voga de intoarcere la senzatiile primare, la regasirea (in fiinta) celor apropiati, ca o reactie la izolarile ce ni le impune ritmul vietii citadine.
Avem cel putin sase simturi!
Nu e prima data cand se invoca faptul ca omul ar avea mai mult de cinci simturi. Astfel, cel de-al saselea (fara legatura cu un incitant film de fictiune) ar fi simtul de orientare. Adica ceva extrem de vechi, puternic ancorat in noi. Cum sa explicam insa sensibilitatea anumitor persoane la undele magnetice, la fortele telurile profunde? (A se vedea si articolul despre „fantanari”, publicat in revista „Magazin” nr. 38/20 septembrie a.c.)
Pe de alta parte, se poate spune ca si simturile au „personalitatea” lor: uneori, ele se manifesta in mod subiectiv. De pilda, sportivii uita de dureri ori de accidentari, atunci cand se afla in actiune. La fel, cercetatorii compara epilarea cu ceara intr-un salon de cosmetica – dureroasa, dar… suportabila – cu aceeasi metoda aplicata (ilegal, desigur) intr-un arest al politiei, unde e perceputa ca tortura. Foarte interesant e ca simturile noastre sunt intransigente cu necunoscutul si, in acelasi timp, dau dovada de solidaritate!
Mai exact, daca unul dintre ele e slabit, celelalte se mobilizeaza, pentru a compensa deficienta. Putem cita aici numeroasele cazuri ale nevazatorilor ori ale surdo-mutilor, la care simtul tactil devine extrem de ascutit. Dar nu mai putem pune problema unui sex al acestor senzatii, ci mai degraba pe cea a faptului ca, iata, fiinta umana (deci noi insine) reprezinta o suma de elemente absolut senzationale, dintre care multe raman inca necunoscute.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii